Jocul Focului (În curs de editare)

Capitolul 20

Diana

        O bătaie în usă mă face să tresar și sper să nu fie cine cred eu.

       -Intră! Spun cu o voce răgușită. Ușa se deschide și o femeie slăbuță cu un zâmbet de milioane își face apariția. Răsuflu ușurată și o analizez pe doamna nu prea înaltă, dar deosebit de elegantă.

       - Bună ziua domnișoară Diana! Eu sunt Margret și voi fi ajutorul dumneavoastră. Aura ei era stralucitoare și zâmbesc cald mergând spre aceasta. O îmbrățișez străns. Avem nevoie de asta. Zâmbetul meu se lărgește în momentul în care ea mă cuprinde într-o strânsoare puternică.

         -Doamnpă Margret, vă rog să îmi spuneți Diana. Îmi zâmbește și îmi face semn să iau loc pe pat.

        -Diana, regele Lucifer a convocat consiliul și m-a trimis să te ajut. O să discute despre vindecarea răniților și dorește să asiști și tu. Doamna Margret se ridică de pe pat și pornește spre dulap. Se oprește, vede rămășitele țigărilor și mă privește încruntată.

        - Scumpo, ce s-a întamplat? De ce ai făcut asta? Privirea ei mă făcea să regret tot. Ochii de un verde smarald mă priveau curioși.

        - Păi problema are un nume...Haedes. Îi povestesc totul . Doamna vine lângă mine, mă mângâie și până la urmă reușesc să mă calmez.

         - Scumpo, tânărul prin țeste puțin mai dificil. Fiind un general și-a format o inimă rece și crede-mă când îți spun că niciodată nu a avut o relație serioasă. Tu ține capul sus și arată-i că nu ești afectată. Ca ești puternică. Bine? Dau afirmativ din cap și o privesc cu căldură. Femeia asta este incredibilă.

       -Mulțumesc mult ,doamnă Margret.

      - Atunci, să te pregătim. Să îl facem pe print să regrete! Am început să răd și oficial o iubesc pe doamna Margret. Fug și fac repede un duș, iar când mă întorc, o rochie mă aștepta pe pat. Aceasta era albă, cu bretele din mătase. Era lungă, tip sirenă, la bază având dantelă brodată.. Spatele era liber, pielea fiindu-mi acoperită până la baza fundului . Era minunată. O ating ușor, iar materialul fin îmi mângâie degetele. Mă privesc în oglindă și rămân mută. Rochia îmi scotea în evidență toate trăsăturile. De la pielea albă , până la ochii violeți ,ce străluceau ca două cristale. Îmi las părul pe spate și îl ondulez la vârfuri. Mă dau cu rimel, cu un ruj de culoarea piersicii și cu minunatul meu parfum de ciocolată. Aleg să nu îmi pun nicio bijuterie. Simplitatea este cea mai frumoasă . Încalț o pereche de pantofi ,mă privesc în oglindă și sunt mulțumită de rezultat.Simplitate îmi dădea un aer rece, reflectându-mi perfect starea de spirit. Culoarea ochilor era mult mai deschisă , nuanța apropiindu-se de un gri șters.
         Ies din cameră și cobor scările . Toți erau în sală și discutau, însă la vederea mea s-a făcut liniște . Mă priveau , iar doi ochi negri mă analizau din cap până în picioare. Haedes a rămas nemișcat, iar Lucifer îi face semn să vină spre mine. El se ridică, pornind cu pași apăsați . Îl las să ajungă lângă mine, îmi întinde mana, însa eu doar îl privesc impasibilă.

Haedes

       Plictiseala mă face să mă joc cu pixul. Serios, chiar nu am ce căuta aici. Un miros de ciocolată și doi ochi violeți îmi trezesc curioazitatea. Ridic privirea și la dracu de nu mi s-a uscat gâtul. O liniște mormântală s-a așternut în sală, toți fiind cu privirea la Ea. Diana îi studia pe toți până a ajuns la mine. Ochii ei s-au îngustat, iar intensitatea privirii ei m-a făcut să transpir. O măsor din cap până în picioare și pe numele lui Lucifer dacă rochia aia nu era indecentă. Fiecare trăsătură și formă îi este scoasă în evidență ,materialul pantalonilor mei devenind din ce în ce mai strâmt. Încerc să îmi umezesc buzele, însa nu mai am de mult salivă. O mai privesc o dată și cravata începe să mă strangă. Trag de ea pentru a o mai lărgi, ochii mei fiind în continuare ațintiți pe corpul din fața mea. Am mai văzut femei elegante, dar nu știu de ce fetița asta mă surprinde mereu. De ce orice obiect vestimentar purtat de ea este indecent în ochii mei? Tata îmi face semn să mă ridic și pornesc spre ea. Dorința îmi creștea cu cât mă apropiam și puțin mai am până voi deveni un om al peșterilor , rupându-i bucata de material după ea. Ajuns, îi întind mâna , însa aceasta mă privește rece, pornind spre masa consiliului cu pași eleganți , lăsându-mă cu mâna întinsă.