Jocul Focului (În curs de editare)

Capitolul 69

    Haedes

          Îi întorc spatele și plec. O fac acum pentru că dacă mai stau puțin, o să fac ceva ce voi regreta.  Imaginea ei deschizând portalul, parul ei bătut de vânt, privirea fatală și lumina ce o înconjura m-au lăsat fără aer. Prezenta ei și mirosul sângelui m-au lăsat fără salivă în doar 5 minute. Minute nenorocite în care doar am auzit cum va pleca și cum va câștiga concursul. Știam că va părăsi Academia! Barierele ei mintale sunt ușor de spart și oricât de mult am încercat să mă țin departe, nu am reușit. Impulsul meu monopolizant s-a trezit la gândul că nu va mai fi aici, că prezența ei va dispărea. Cum universul ei colorat va fi înlocuit de un cer umbrit de nori.  Așa că picioarele mele s-au îndreptat spre ea și spre energia enervantă pe care afurisita o emană.  O senzație de disconfort se joacă cu mine de dimineață și nu știu de la ce se poate trage.
       Îmi trec o mână prin par și mă îndrept spre terenul de antrenament. Trebuie să antrenez niște începători și  chiar acum nu sunt într-o stare prea răbdătoare.

         Diana

           Trec prin portal și întâlnesc fețele prietenilor mei.
            - Bun dragilor! Bine ați venit în tărâmul angelic!  Le zâmbesc satisfăcută și fetele privesc uimite împrejurimile.
           - Diana, știi că eu am mai fost aici, nu?  Ridic o mână și o flutur prin fața lui Alexander în semn de aprobare.
            - Da, da, știu asta! Fetele chicotesc și eu pornesc la pas spre palat. Se pare că mai am de exersat cu deschisul portalului.  Voiam să ajungă în palat, dar se pare că am fost aduse  la câțiva kilometri distanță. Mersul pe jos face piciorul frumos, deci, la marș cu noi. Cei trei mă urmează, iar la poarta palatului gardienii iau poziția de drept, salutând militarește. 
          - Bună ziua! Trec pe lângă ei și intru pe imensa întindere a palatului.  Nici bine nu pășesc, căci două panterele îmi blochează trecerea. Ele mă privesc atât pe mine, cât și pe cei trei, apoi fac o plecăciune adâncă.  Nu îmi amintesc de nicio pantera și sincer nu înțeleg de ce ar fi nevoie de așa ceva.  Fac un pas spre ele și acestea își ridică capul, studiindu-mă curioase.  Un fluier și acestea se retrag. O siluetă zveltă, cu un par negru și lung până la talie, pășește spre mine  cu  eleganță. Costumul ei de gardian și armele purtate îmi atrag atenția într-un mod neobișnuit. Statura rigidă și decorațiunile de pe umerii uniformei îmi dovedesc că  face parte din armata angelică. Aceasta ajunge  în fața mea și îngenunchează.
         - Prințesă, eu sunt Amina, sublocotenent al armatei angelice.  Fac ochii mari și rămân uimită de afirmația domnișoarei.  Așa de tânără a devenit adjuncta fratelui meu? Ceva este la mijloc și cu siguranță Odir va trebui să îmi explice asta.
         - Ridică-te Amina! Încântată! Tatăl și fratele meu sunt aici? Aceasta mă privește în ochii și combinația dintre zâmbetul sec și privirea dură mă încordează. Ceva este ciudat la fata asta. Aura strălucitoare de zână Fae pare normală, însă ceva din privirea ei mă neliniștește.
         - Urmați-mă! Aceasta se întoarce și noi pornim în urma sa , excortați de cele două pantere. Împrejurimile erau aceleași-aerul cald și cerul senin . Intrăm în palat și toți se întorc spre noi. O ședință?  La vederea mea, persoanele prezente se apleacă în semn de respect, în timp ce tatăl meu se apropie de noi.
         - Diana, draga mea, te-ai întors? Acesta mă strânge puternic în brate și mă bucur de căldura pe care acesta mi-o transmite.
         - Da, tată!  Am venit împreună cu trei prieteni pentru a ne antrena. La Academie va avea loc un festival și noi vom participa. Pe fața tatălui meu apare o încruntătură și sunt pregătită de o predică uriașă. Din spate îl vad pe Odir venind și îmi trec o mână prin păr . Două dojeneli, deci!
         - Scumpo, nu poți concura cu demonii! Ei sunt puternici și tu...
          - Domnule Gabriel, mă scuzați că vă întrerup, însă prințesa Diana este de departe  mult mai puternică decât acei demoni. Noi suntem aici să o susținem ,iar eu, domnul meu, voi face totul pentru a o proteja. Alexander se apleacă și eu mă întorc spre el, uimită de cuvintele sale.  Prietenele mele dau din cap afirmativ și eu îmi strâng energia. Sunt pregătită pentru a-i arăta tatălui meu de ce sunt în stare. Mă concentrez și flăcările  îmi cuprind mâinile. Ochii mei strălucesc și un vânt puternic deschide ușile palatului. Toți mă privesc uimiți, iar fratele meu zâmbește satisfăcut. Pe unul l-am convins, așa că a mai rămas unul. Îmi întorc privirea spre tata și fără ca măcar să se aștepte la asta, îi sar în brațe. Focul a dispărut și eu îl strâng puternic. Acesta oftează zgomotos și mă desprind învingătoare.
        - Las-o tată! Este fată mare și se poate descurca. Odir îmi așază o mână pe creștet și o senzație de dèja vu mă lovește pe nepregătite. Amintirea atingerii lui Haedes încă este prezentă și pielea mi se face de găină.
       - Bine!  Tata îi privește pe cei trei și zâmbește amuzat. Bine ați venit, copii!  Fetele fac o reverență și suntem conduse spre camerele noastre.
         Deschid ușa și mirosul de ciocolată al camerei mele mă face să zâmbesc. Îmi las bagajul și mă arunc în patul moale. De azi începe totul. Mă voi antrena, iar tu, Haedes, ai face bine să te pregătești!
         M-am schimbat și ies ca un vârtej din cameră.  Cobor scările și râsetele prietenelor mele îmi atrag atenția. Acestea erau cu fratele meu și cred că încearcă să le "vrăjească" cu farmecul lui. Păcat pentru el  că sunt aici. Nu îl las să îmi distragă prietenele de la antrenament.
          - Vă distrați să înțeleg? Cei trei se întorc spre mine și fetele își șterg lacrimile din cauza râsului.
           - Odir ne povestea despre întâmplările tale din copilărie. Fac ochii mari și îl privesc nervoasă pe fratele meu.
             - Tu, ai face bine să îți ții gura!  Fac un pas spre fratele meu și acesta se îndepărtează râzând. Să mergem fetelor!  Acestea mă urmează, chinuindu-se să nu râdă. Afurisitul. Eram sigură că nu se va putea abține. Talentul lui special este acela de a o face pe Diana de râs în fața tuturor. Ajungem pe terenul de antrenament și Alexander stătea rezemat de un copac. Părul creț îi acoperea fața, iar maieul îi descoperea brațele lucrate.Vorbele sale îmi răsună în cap , în timp ce  acesta îmi face cu ochiul amuzat.  
           - Diana... Se pare că Alexander are o preferată.  Poate ar trebui să îi dai o șansă! Cuvintele Alisiei mă fac să tresar și dau din cap afirmativ.  Eu și Alexander? El este înger, este drăguț, cald, amuzant și mă respectă așa cum nimeni nu a făcut-o.  Îmi închid ochii, dau capul pe spate și respir adânc.  Poate că are dreptate!
         Zilele trec și fiecare dintre noi se descurcă din ce în ce mai bine. Mâine ne vom întoarce și festivalul va începe. Mâine voi dovedi că pot!
        Stau pe canapeaua din gradina palatului și îmi strâng mâinile emoționată. Mâine îl voi revedea pe Haedes. Mâine voi lupta împotriva lui. M-am antrenat fizic, psihic și sufletește. Nu voi fi doborâtă foarte ușor.  De data asta sunt oponentul lui și îl voi face să îmi recunoască puterea. O atingere mă face tresar și îmi întorc privirea spre persoana de lângă mine.
           - O să fie bine Diana! Ai văzut cât de repede am reușit să evoluăm. Atât fetele, cât și tu ai ajuns la un nivel  în care cu siguranță puteți doborî un demon. Alexander mă prinde de mână și eu îi zâmbesc. Ne-am apropiat în aceste zile, fiind lângă mine când am avut nevoie.
           - Îți mulțumesc mult Alexander! Îți sunt recunoscătoare pentru tot ce ai făcut pentru mine. Ai dreptate într-un fel,  însă eu știu cât de puternici pot fi demonii. Noi ne-am antrenat pe slăbiciunile lor, însă simt că nu este destul.
            - Diana! Dacă ceva se va întâmpla eu voi fi acolo pentru tine. Nu voi lăsa să ți se întâmple nimic! Mâna lui îmi cuprinde obrazul și distanta dintre noi devine din ce în ce mai mică. Ai încredere în mine! Când buzele sale sunt pe cale să le atingă pe ale mele, îmi întorc capul, acestea presându-mi  obrazul .  O adiere caldă îmi mângâie fața și mă îndepărtez. Îl privesc și acesta mă fixează dezamăgit.
         - Nu pot face asta!  Mă ridic și mâna lui mă prinde de încheietură.
         - Înțeleg! Nu trebuia să fac asta. Vocea sa mă lovește ca o ploaie rece și îmi retrag mâna din strânsoarea sa.
        - Nu este vina ta, Alexander! Pășesc spre camera mea și deschid ușa. Fetele deja dormeau, epuizate de antrenament. Mâine ne vom întoarce, așa că ar trebui să mă odihnesc.  Îmi dezbrac hainele și mă scufund în așternuturi, frântă după toate aceste zile. Îmi închid ochii și gândul îmi fuge la gestul lui Alexander. De ce nu l-am lăsat să mă sărute? 
         "Aleargă, Diana ! Aleargă și nu privi înapoi!  Ochii roșii și semnele negre mă împingeau spre ieșire, însă inima speriată refuza să plece. " Deschid ochii și inima îmi bate nebunește. Firele de transpirație mi se scurg pe frunte și mâinile  îmi tremură. Arunc așternuturile și ajung la baie. Îmi umezesc fața și respir adânc. Ce Dumnezeu a fost asta? Era Haedes? El mă împingea spre lumină, în timp ce el pășea spre întuneric. Îmi trec o mână prin păr și simt că ceva s-a întâmplat. Fac duș și ies din cameră ca un vârtej. Trebuie să ajungem la Academie. Bărbosule, zi-mi că nu a făcut nimic! Te rog! Cobor scările în grabă și îi aștept pe cei trei. Bat agitată din picior și îmi strâng mâinile.
         - Diana, ești bine? Vocea Olinei străbate întreaga cameră și mă întorc spre ea. Toți erau gata și puteam pleca.
          - Da, sunt bine. Păi, ar cam trebui să mergem. Vocea îmi era agitată și o senzație ciudată își face apariția , făcându-mă să înghit în sec. Fratele meu ne aștepta afară și îl îmbrățișez strâns.
           - Să fii cea mai bună! Aprob și bat palma cu el, ca mai apoi să mă strângă din nou în brațe.
            - Bine frățioare! Acum poți să îmi dai drumul! Acesta mă eliberează și eu trec de el pentru a deschide portalul. Mă concentrez, spun vraja, însă portalul nu se deschide. Înghit în sec și încerc iar și iar, însă acesta refuză să apară. Odir? Ceva nu este în regulă! Portalul nu se deschide! Acesta mă privește confuz și pronunță vraja, însă același rezultat. Ce naiba se întâmplă? Îmi dobor barierele și încerc să dau de mintea lui Haedes, însă nimic. "Haedes? Mă auzi? Portalul nu se deschide! Ce se întâmplă?"