Jocul Focului (În curs de editare)

Capitolul 8

      Eric

         O privesc pe angelica din fața mea și  irișii săi îmi atrag atenția. Statura mică, părul șaten și privirea anormală fac o combinație fatală . Pielea albă ca de porțelan strălucește și mirosul dulce al sângelui ei îmi obligă colții să apară. Am în față o fiică a Raiului, pură, neatinsă și cu un miros al dracu de interesant. Zâmbesc amuzat de ultima sa replică și oftez ușurat că în sfârșit i-am găsit aleasa lui Haedes. Deci.... Bună, surioară!

      Diana

       Cobor scările alături de Eric și îl văd pe Haedes vorbind cu tata. Mă înroșesc când privirea lui cade pe mine și mă chinui să-mi mențin statura dreaptă și impasibilă. . ''Arătai mult mai bine în boxeri!(H)'' Îl aud în mintea mea și fac ochii mari.

       -Diana, ai pățit ceva ? Ești roșie la față. Ai febră? Eric își așează mâna pe fruntea mea, privindu-mă îngrijorat.

     - Sunt bine , mulțumesc, doar că îmi este puțin cald. Am mințit cu nerușinare, iar Haedes rânjește . Îl săgetez cu privirea, moment în care își întoarce capul. ''Tu, ține-ți gura!(D)'' ...''Că de nu?(H)''...''Nu am de gând să răspund ! '.-D Rup legătura cu el și pornesc alături de Eric la masă.

         - Draga mea, văd că l-ai cunoscut pe Eric, prietenul lui Haedes. Dau din cap și zâmbesc spre Eric, care îmi zâmbește la rândul său . Haedes se uită la noi și se încruntă la Eric, care ridică amuzat din umeri. În cameră își face apariția un alt băiat. Părul lui buclat și șaten îi cădea peste tenul lung . Acesta îmi cuprinde pivirea și rămân blocată într-un verde rece și provocator. Compar ochii celor trei băieți, iar când îl privesc pe Eric, mi se ridică glicemia , când îl privesc pe acest băiat, văd o pădure rece, întunecată și plină de mistere..iar când îl privesc pe Haedes, tot corpul meu se face gelatină, pierzându-mă în întunericul ochilor săi . Băiatul vine spre mine și întinde mâna politicos.

       - Cristian, încântat ! Avea de asemenea o voce caldă și plăcută , în comparatie cu vocea dură și pătrunzătoare a lui Haedes.

     - Diana, încântată de cunoștință ! Îi zâmbesc timid și acesta îmi face cu ochiul. Este de notat faptul că ticul demonilor este făcutul cu ochiul. După ce am terminat prezentările, tata ne-a invitat la masă. Ne așezăm și spre marele meu ghinion, stau lângă Luminația Sa, Haedes.. Cădura lui mă copleșește. Îmi șterg o urmă de transpirație de pe frunte și îmi iau un evantai, începând să-mi fac aer ca o nebună. O face intenționat. Fir-ar să fie de treabă! Cei trei zâmbesc amuzați și îi privesc impasibilă. ''Vai, dar ce amuzant prințe!'' Îi transmit mintal, însă mă ignoră. Ce matur!

        -Diana, scumpo, băieții au venit aici pentru a discuta mai multe detalii despre pace. Vor sta câteva zile și vreau ca tu să le arăți orașul și tot ce mai doresc să vadă. Cred că râde de mine! Se pare că tot calmul meu s-a dus. Extraordinar. Câteva zile în preajma celor 3 și voi ajunge la nebuni. Bat cu degetele în masă, gândindu-mă la un răspuns inteligent care ar putea să mă scoată din această problemă. Caut, caut, însă nimic. Așa că voi folosi arma supremă. ȘCOALA.

      - Tata, dar de ce eu? Am multe teme și nu pot face asta. O poți ruga pe Angela. Sunt sigură că ar fi foarte încântată să fie în preajma preaînaltului prinț al Iadului. Îl privesc pe Haedes care are o încruntătură pe față. La expresia lui îmi dau ochii peste cap și îl privesc din nou pe tata.

       -Nu Diana. Prințul Haedes a spus că are încredere doar în tine. Așa că tu vei sta cu ei. Plus că nimeni nu va îndrăzni ceva atâta timp cât tu ești cu ei. . Am decis! Eu încă mă chinui să înteleg ce spune tata, în timp ce demonii mustăceau. Mă lasă singură cu ei ?
       Tata se ridică rapid și îl văd alături de Mathel, un prieten de-al său. În momentul în care pleacă ,  simt o mână pe picior . Haedes face cerculețe , iar locurile parcă iau foc.

      -Se pare că vom fi doar noi patru! Haedes rânjește și cei doi îl urmează. Rațiunea și tupeul meu s-au trezit, sătulă de comportamentul lor afurisit.

       - Dacă tu crezi că eu voi sta singură cu tine și cu prietenii tăi, te înșeli. Știi ceva? Zâmbetul ăla al tău chiar mă deranjează. Schimba-l! Îl privesc în ochi și îl lovesc cu evantaiul peste degete, făcându-l să își ia mâna de pe piciorul meu.

      - Să-l schimb? Când ți-am zâmbit mai devreme, roșul din obrajii tăi era de altă părere. Mă privește amuzat și mă ridic de pe scaun nervoasă. Îmi întorc privirea și pornesc spre ușă, pofta de mâncare dispărându-mi odată cu buna dispoziție. Mă opresc în prag , rostind tare și răspicat.

     - Nu te juca cu mine generale, căci cel mai probabil la sfârșit te vei arde! Îi zâmbesc și părăsesc camera. Eu l-am amenințat. Doamne! Trebuie să gândesc înainte să deschid gura.