Jocul Focului (În curs de editare)

Capitolul 1

       Diana

         Este dimineață, veșnica dimineață , căci în Rai nu este soare, care să răsară sau să apună. Aici există mereu o lumină, care spre dezamăgirea mea, nu se stinge. Ceilalți îngeri iubesc asta, se simt protejați, însă pe mine, adepta somnului, mă indispune.
         Sunt Diana, fiica Arhanghelului Gabriel, conducătorul obștilor cerești. Bărbosul l-a numit comandant, imediat după căderea lui Lucifer, balanța fiind acum stabilă.
        Este ora 07:00 în lumea angelică. Din cauza acestei lumini veșnice, fusul nostru orar este diferit față de cel al celorlalte tărâmuri. Această minunată cifră mă bântuie, reprezentând pentru mine o oră mult prea matinală și nu doar un număr sfânt.
        Incredibilul scop pentru care îmi ridic corpul din patul cald este așa-zisa alianță dintre angelici și demoni. Prima dată în istorie, demonii și îngerii fac pace. Motivul "păcii minunate" este reprezentat de tirieni, creaturi hidoase, apărute din adâncurile Tărâmului Interzis. Acestea au atacat palatul angelic și mama, Caila, fiind atât regină, cât și gardian, a intrat în luptă, sfârșind acolo. De câteva secole, situația a scăpat de sub control, aceștia devenind din ce în ce mai mulți, iar după mai multe ședințe aprinse, s-a hotărât ca cele două tabere să se unească. Mie, una, nu îmi place deloc ideea asta, deoarece demonii sunt creaturi fără inimă, care posedă o dorință nebună de răzbunare, iar pe lângă asta, nu sunt văzuți cu ochi buni de către ceilalți aliați. Nu știu cât va ține această pace, dar sper să iasă ceva bun din ea. Vreau să i se facă dreptate mamei, iar eu  mă voi ocupa de asta personal! Vreau să lupt alături de armata mea, chiar dacă decizia aceasta îi va provoca tatei o criză de isterie!
       Hotărăsc să imi părăsesc, în sfărșit, patul și să încep să mă pregatesc. Merg să fac o baie caldă și lungă. Ce poate fi mai plăcut decât apa caldă?! Termin cât pot de repede, îmi usuc părul șaten, care pe ici-colo are șuvițe blonde, lumina parcă jucându-se în el. Am avut un păr lung până la șolduri, însă o prietenă a avut minunata ideea de a mă tunde, iar acum îl am până la umeri. Nu mai zic nimic despre faptul că mă lupt cu el mereu. Chestia asta, numită păr, iubește să își arate încăpățânarea, încurcându-se tot timpul. Mă privesc în oglindă și reflexia ochilor mei violet este stranie. De unde această culoare, nu știu, însă îmi dă fiori atât mie, cât și celor din jur. Culoarea ochilor mi se schimbă în funcție de starea spiritului, lucru foarte amuzant. Toți cred că nu am sânge angelic, moștenind-o doar pe mama.  Am avut o copilărie destul de agitată din cauza asta, deoarece toți îngerii au ochii albaștri și sunt blonzi. Eu, însă, sunt o excepție. Și, plus de asta, nici măcar nu mi-au apărut aripile.  Karma își bate joc de mine, ce pot spune! 
        Îmi aleg o rochie albă, ce vine perfect pe corpul meu mic, de doar 1.60 m. DA, o altă anomalie, căci îngerii sunt mult mai înalți. Aleg să port cerceii mamei. Frumusețea și simplitatea lor întrec orice altă bijuterie, oricât de împopoțonată sau complicată ar fi ea.  Acum urmează pantofii.  Armele cu care lupt împotriva monstrului numit ''Scunditus ". Serios acum, este greu pentru o furnică să trăiască printre uriași! 
        Oi fi eu o amazoană în confruntarea cu înălțimea, însă,  când vine vorba despre timiditate, aș putea purta o pancardă pe care să scrie: ''Fraieră". Prin ''timidă", vreau să spun că mă înroșesc ca chili-ul în preajma cuiva nou. Nu am socializat foarte mult, fapt ce a ajutat la dezvoltarea acestei trăsături, deloc îmbucurătoare.  Am două prietene extrovertite,  care, de multe ori, au vrut să mă prezinte altor persoane, însă mereu am luat-o la fugă, în unele situații, la propriu vorbind . Melisa, fulgerul în persoană, cu părul ei blond și ochii albaștri, poate prezice viitorul. Cealaltă  este Sofia, vindecătoarea, cu  părul blond-cărămiziu și ochii de un albastru șters, care te citesc ca pe o carte deschisă; în fața ei nu ai scăpare. Suntem prietene de la gradiniță și, presupun, că așa vom rămâne. Acum sunt în ultimul an de liceu și abia aștept să termin. La sfârșitul școlii, nu mă văd la o petrecere grandioasă, ci în patul meu cald, cu o carte în mâna stângă, și cu o cană de ciocolată caldă în cea dreaptă.
        Am uitat un mic detaliu despre mine:  ADOR CIOCOLATA!

           Haedes 

        O bătaie în ușă mă face să-mi  deschid ochii. Recunosc că persoana care a îndrăznit să facă asta are ceva tupeu. Urăsc să fiu trezit din somn, la naiba! Poate dacă îl ignor pleacă, așa că îmi pun perna pe cap. Din nou se aude acel ciocanit idiot, așa că sunt nevoit să mă dau jos din pat. Doar trei persoane sunt atât de țicnite încât să mă trezească!  Apuc clanța și-mi pregătesc pumnul pentru o lovitură ce-l va saluta pe așa-zisul ''ceas deșteptător''. Trag cu forța de ușă și în fața îmi apare Eric. 

        -Ce dracu vrei? Îl privesc încordat și gata de o încăierare!  Dacă nu vine cu o scuză plauzibilă, o să regrete! 

        -Frate esti gata? Stau 5 secunde încercând să înțeleg la ce naiba se referă.... Căcat!! Am uitat de pacea dintre noi și înaripați. Gândul că voi merge pe tărâmul "blondinilor" îmi provoacă o migrenă, fiindcă pur și simplu nu îi înghit! Se cred așa de importanți și măreți. Nu mai zic de felul în care seamănă între ei. Tata a făcut cel mai idiot lucru din istoria Iadului, când a acceptat această pace. M-am contrazis cu el atâtea zile, însă nimic. Nu am avut cu cine vorbi, ca de obicei. Se vede că a fost înger! Mândria, părul blond și albastrul fatal al ochilor îl dau de gol. Însă, acum este cel mai nemilos dintre  demoni, un conducător crud, cu cea mai mare poftă de răzbunare. Ucide cu zambetu' pe buze și adoră suferința din inimile altora. Eu sunt unicul moștenitor și, mai târziu, voi moșteni tronul. Zâmbesc la acest gând, iar mâinile încep să mă furnice! Sunt primul tânăr care a preluat conducerea armatei demonice. Desigur, a trebuit să-i înving pe ceilalți, însă, asta-i altă poveste.  Cum să spun, eu sunt Haedes,  îmi plac antrenamentele, luptele și .....aventurile . CV-ul meu pe scurt, doamnelor!

        -În 10 minute! 
       Trântesc ușa și fug la baie. Fac un duș și încep să mă îmbrac. Îmi aleg repede o cămașă neagră și o pereche de pantaloni. Nu mă chinui cu parul, așa că, în timp ce sacoul și pantofii îmi completează ținuta, îmi bag mâna prin el aranjându-l.
         Am ieșit grăbit pe ușă și am coborât spre sala tronului, unde toți nobilii erau strânși și îl așteptau pe tata.

        -Hei, iubitule! Vocea pițigăiată a lui Lilith mă face să îmi mut privirea spre ea. Fata asta ar trebui să își folosească gura în alte moduri, nu ca să vorbească. 

         -Nu am timp, Lilith! Încerc să trec pe lăngă ea, însă, mâna ei mi se așază pe braț. Mă privește provocator și își mușcă buza de jos. Poartă o rochie roșie, până sub fund, cu un decolteu care-i evidențiază sutienul negru din dantelă. Lilith are un corp interesant, cu forme pronunțate. O demoniță pricepută și sălbatică, cu care mi-am petrecut multe nopți. Oricum, totul pentru mine este doar de distracție. Nu am timp de prostii. Conduc o armată de demoni și, în același timp, mai frecventez și facultatea. Respectul și atașamentul pe care îl am față de mama m-au făcut să devin serios când vine vorba despre  legăturile politice, însă, în rest, mă pot distra.

         -Diseară, însă, am nevoie de puțină distracție.  Îi zâmbesc și trec pe lângă ea. Motto-ul meu: VENI, VIDI, FUTI.  
        Pornesc spre mulțime și, într-un final, plecăm spre tărâmul angelic.