Academia Alice

CAPITOLUL 4: LOCURI NOI, OAMENI NOI, MISTERE NOI

Urc grăbita treptele autobuzului și mă așez pe un scaun liber lângă geam. Alex stă mai în spate cu tipul acela, Mark parcă. O haide doar nu te așteptai să stea cu tine și să-ți dea indicații despre drum. Da, uneori conștiința mea e chiar enervantă.

O fata se așează lângă mine. Are părul blond tuns scurt, nu e foarte înalta, dar pe brațele ei observ niște mușchi destul de proeminenți. Nu are cercei în ureche și dacă ai vedea-o de la spate cu siguranță ai confunda-o cu un băiat. Își întoarce privirea spre mine și zâmbește cald. Ochii săi albaștri, mult mai clari decât ai mei și ai lui Alex sunt încadrați de niște gene negre și lungi. Se încruntă ușor și spune:

-Hei, te cunosc cumva? Îmi pari cunoscută dar totuși nu cred că te-am mai văzut prin campus?

-Eu... probabil că îl știi pe fratele meu. Sunt Sofia Parker...

-Asta înseamnă că ești sora lui Alex? spune și se întoarce spre cercul vesel din spate care râde de răsună autocarul. Voi chiar semănați... foarte mult...

-Suntem gemeni identici, e normal să semănăm.

Se întoarce din nou la mine și face ochii mari. Ce e atât de greu de crezut că mărețul Alexander Parker are o clonă pe versiune feminină? Sper să nu fie așa de fiecare dată că sigur ajung să dau cu cineva de pereți.

-O... nu știam,

-Tu și restul lumi. Oftez și mă axez pe privitul pe fereastră, sau încerc.

-Știi nu mi-o lua în nume de rău, chiar nu am știut și în afară de ce e evident voi doi nu prea semănați. Adică el e așa sumbru și stă doar cu cei de la clasele superioare. Oricum, eu sunt Maya Ivanov.

-Ești cumva din Rusia?

-Nup, spune accentuând litera "p" , dar bunicul meu da. Eu sunt născută în Londra. Hhh, îmi place de ea e foarte comunicativă și simpatică. Poate că ar trebui să îmi fac și eu prieteni, nu vreau să fiu fata cea nouă și antisocială.

-Și care este talentul tău, Maya?

-Sportul, spunem May. Deci asta explică mușchii.

-Și ce sporturi faci?

-Tenis de masă, tenis de câmp, handball, volei, înot, alpinism, mai fac si schi în sezonul de iarnă și mai e ...

-Wow! O întrerup eu, deja amețită. E vreun sport pe care nu îl faci?

-Dap, echitație, nu îmi plac caii. Nu îmi pot abține un chicotit,  deși ea se menține serioasă. Presupun că tu ești tot cu pensule și creioane.

-Presupui bine, doar că eu sunt dar pe partea de schițe, eu fac totul alb și negru.

-Tot nu pot să cred că Alex are o soră atât de drăguță, geamănă pe deasupra. Tu ești total opusul lui. Sper că nu te superi.

-Nu, e chiar un compliment, eu și el nu ne prea înțelegem oricum. Chiar dacă suntem frați tot o să fiu fata nouă și ciudată pe care toată lumea o cunoaște de undeva, oftez din nou cu un zâmbet trist pe față. Nu Sofi, trebuie să rămâi tare, ai venit în lupta asta pentru Alex.

-Nu îți face griji, cel puțin eu voi ști de unde te cunosc, spune și râdem amândouă. Îmi dă o ușoară lovitură în umăr și spune. Nu ai de ce să îți faci griji Sofi, le voi spune tuturor nătărăilor care nu au ce face să stea departe de tine.

 Zâmbesc timid și îi mulțumesc.

Mai vorbim despre diverse fleacuri și îmi povestește despre o echipă braziliană de fotbal care a câștigat nu știu ce turneu, ciudat e faptul că felul în care povestește mă face să fiu captivată de ce spune, chiar dacă eu sunt total paralelă cu orice înseamnă sport. După două ore de bârfă și povești despre fundași centrali care nu știu nici să lovească o minge, Maya îmi spune că mai avem patru ore și mă ia somnul.