Academia Alice

CAPITOLUL 68: ADIO

Alehandro P.O.V

  E rău, e rău, e rău! Focul e din ce în ce mai mare și dacă nu se face ceva se va extinde, iar cel mai rău e că nu le găsesc nici pe Sam, nici pe Nat și cel mai rău nu o găsește nimeni pe Sof. De celelalte două nu-mi fac griji, se pot descurca în situații limită, dar Sof... Bine mi-e puțin frică și de reacția lui Sam când îi spun că i-am pierdut prietena. Oare ajută dacă îi spun că nici pe Alrick nu-l găsesc?

Ultimul loc în care nu am căutat e biroul directorului. Când mă apropii aud voci înfundate și mă pregătesc pentru orice.Deschid ușa biroului cu pistolul în mână. Cele două femei tresar panicate și confuze când mă văd.

-Samantha! spun eu confuz.

-Alehandro! îmi răspunde ea la fel de confuză, dar nu mai am timp să mai reacționez că lângă ea o văd pe ea.  Ce cauta ea aici? 

-Rosa? întreb fără să-mi dau seama și aceasta zâmbește fericită sărind de pe canapea.

-Viitorul meu ginere! spun și eu simt cum nu-mi mai ajunge aerul

Pauză. Ce tocmai a zis? Eu..adică...noi...adică....Ia stai puțin. Adică nu că m-ar supăra, o viață petrecută lângă o femeie ca Sam...hmm. Sună tentant. Să mă trezesc cu zâmbetul ei dulce în fiecare dimineață, să o ascult vorbind despre tot felul de grozăvii la fiecare mic de jun, să o sărut când trebuie să plec la muncă și să mi se rupă sufletul când îi văd fața bosumflată înainte să plec, să îi trimit sute de mesaje în timpul zilei și să o înnebunesc cu întrebări stupide doar fiindcă mor de dorul ei, de parfumul ei, de ochii ei, să mă trezesc chemat la tribunal pentru nu știu ce prostii a mai făcut ea și la sfârșitul zilei când ajung acasă să facem...

-Romeo! vocea enervantă și sâcâitoare de care m-am îndrăgostit mă trezește din visare și mă uit la frumoasa mea roșcată care acum mă privește furioasă. De când ai venit privești în gol și zâmbești ca un tont cu o față de tâmp, ar trebui să știu ceva?

-Nu! spun scurt și o privesc chicotind.

-Nimic, nimic? întreabă ea.

-Poate doar ceva minor, spun și ea se încruntă. Se poate să...fi izbucnit să incendiu în sala mare în timpul conferinței și să fim atacați de Inferno și să le fi pierdut pe Nat și Sof, spun dintr-o suflare și ea își mărește ochii.

-CE?!

*********

Sofia P.O.V.

Cu o mână mă trage după el prin pădurea întunecată, iar în cealaltă ține pistolul. Deși nu cred că e trecut de 3 după-amiaza crengile copacilor sunt din ce în ce mai dese, iar soarele oricum nu prea vrea să se arate. Totul pare sumbru și trist, exact ca soarta pe care o am eu.

-De ce-mi faci asta? întreb eu încercând să par cât mai puternică.

Adam se uită la mine, dar nu spune nimic, deși un rânjet îi joacă în colțul gurii de când am plecat de la Academie. Cânt să fi trecut? O oră? Două?

-Nu pot să înțeleg ce ți-am făcut atât de grav încât să-mi faci asta,continui bulversată. Nu-mi amintesc să te fi rănit întru fel sau dacă am făcut-o să știi că-mi pare foarte ....

-Destul, vocea lui e gravă și mă face să tremur. Se oprește și se uită la mine și în ochi îi pot citi doar ură. Nu o lua personal, Sofia! Eu nu am nimic cu tine, chiar te consider o tipă Ok, dar fiecare trebuie să-și câștige cumva existența. Asta e slujba mea, să scap lumea de cei ca tine!

-Cei ca mine? spun cu o voce tremurată.

-Da, dragă Sofi. Cei ca tine, relicve care s-au păstrat în timp în umbră, pericole pentru marile puteri ale lumii, genii care sunt prea bune pentru lumea asta și apoi mai ești și tu! Tu ai bunătate, voință, frumusețe, încredere, ești deșteaptă creativă, blândă, dar și dură și un suflet nobil. Într-un cuvânt ești perfectă și perfecțiunea în lumea asta crudă nu are ce căuta! Eu sunt angajat să o distrug, eu și mulți alții scăpăm lumea de amenințări ca tine!

-Cum pot fi eu o amenințare? țip total confuză. Cum? Explică-mi cum pot eu, când sunt cât jumătate din tine pot reprezenta o amenințare! Asta e o prostie!

-Nu e nevoie să fii puternică și nici mare, spune și mă privește sumbru. Oamenii îi vor urma pe cei tine și nu pe cei pe care ar trebui. Simpla voastră existență e un pericol și să spunem doar că ori de cânte ori a fost vorba de vrun caz problemă Infeno a rezolvat totul.

-Cine e Inferno? spun și mai confuză, tot ce-mi zice sunt niște prostii.

-Locul unde lucrez eu. E o organizație secretă care se ocupă de cei ca tine, cei numiți problemă. Dacă se naște un copil cu o inteligență mult prea ridicată este imediat preluat de noi și i se asigură o creștere care să îl facă să se supună mai ușor cerințelor societății și să lucreze pentru noi, dacă nu se conformează la un moment dat al  vieții sale va primi o bursă într-o tabără din care nu se va mai întoarce. Dacă e descoperit un om care are reprezintă o amenințare pentru marile puteri, care are voința necesară, încrederea și curajul și pe care oamenii îl urmează, un fel de rebel cum ai zice tu, noi îi facem o vizită să ne asigurăm că nu va deveni o problemă, chiar dacă trebuie să eliminăm victima pentru a ne atinge scopul.

-Sunteți niște monștri.....

-Poate așa crezi tu, dar într-o așa lumea cineva trebuie să mențină frâiele ca să nu intrăm în război. Regula e simplă: ești cu noi sau ești mort, spune nonșalant și mie mi se face pielea de găină.

-Și eu ce-am făcut? Nu sunt un geniu, nu sunt curajoasă, nu sunt nimic!

-Într-un fel nu e vina ta, doar că te-ai născut cu numele de familie greșit în familia greșită, într-un timp greșit. Presupun că nici acum nu și-au spus adevărul nu? spune dar eu nu schițez nici un gest. Eu nu am cum să-ți explic, dar își spun doar că o persoană din trecutul tău a fost mult prea puternică pentru timpu ei și din cauza asta rasa ei trebuie eliminată definitiv, iar tu ești ultima care  mai rămas în picioare, fie că vrei fie că nu.

-Te rog nu-mi face rău, spun și încep să tremur de-a dreptul. Promit că face ce vrei tu, doar te rog nu-mi face rău, spun și niște lacrimi se scurg pe obrajii mei.

-Îmi pare rău, spun și socoate pistolul. Sau poate nu, râsul lui mă face să tremur din toate încheieturile. Adio, prințeso!