Academia Alice

CAPITOLUL 29: DIN NOU ACASĂ

HEI LUME!!

SCUZE PENTRU ÎNTÂRZIERE ȘI PENTRU CĂ E UN PIC CAM SCURT DAR V-AM PREGĂTIT O SURPRIZĂ LA FINAL!! YIII!!

SUNT SUPER FERICITĂ PENTRU EXPLOZIA DE VOTURI ȘI VIZUALIZĂRI!!! VĂ IUBESC PE TOȚII ȘI VĂ MULȚUMESC DIN SUFLET PENTRU CELE + 4 400 DE LECTURI ȘI 400 DE VOTURI!!!

LOVE.MORTI

Dintre copaci înalți turnurile Academiei se zăresc ca niște pete negre în lumina amiezii. Este în jur de 6 PM și în câteva minute vom ajunge înapoi. Mai țineți minte ce am zis când am plecat? Am zis că de-abia aștept să plec și să evadez din acest calvar, că m-am săturat de el până peste cap, doar în două luni. Poate că mi-am schimbat părerea, poate că nu e chiar așa cum credeam eu. De fiecare dată când mă gândeam la Academie mă gândeam la o luptă. O luptă pe care eu trebuia s-o port împotriva tuturor, fără vreun aliat, fără vreun ajutor. Eram doar eu și demonii mei, întrebările ce nici acum nu-și găsesc răspuns. Oare ce s-a schimbat? Poate că nimic, poate ca totul. Un lucru e cert acum nu mai sunt singură. Faptul că mă pot baza pe May, Pe Issa sau pe Sam, faptul că J sau Chris mă vor face mereu să râd, faptul că după atâta timp pot să simt din nou grija, cei drept exagerată, a lui Alex... toate acestea mă fac să mă gândesc la Academie ca la o casă. Un loc unde mă întorc acum cu zâmbetul pe buze.

Sam a adormit de când am ieșit din Londra și s-a gândit că umărul meu e o pernă numai bună. Nu am vrut s-o trezesc, doarme așa de frumos, dar vom ajunge în câteva minute și cred că poate să-și continue somnul de frumusețe și-n cameră. Încep s-o scutur ușor, dar continuă să doarmă ca un tanc.

-Sam, spun eu, e timpul să te trezești!

Degeaba, roșcata doarme dusă. Încep s-o strig din ce în ce mai tare și o trezesc pe Loren care dormea trei scaune mai în spate. Aceasta ridică capul confuză dar îi fac semn că am ajuns și acesta se trântește înapoi pe banchetă oftând. Râd ușor și-mi continui misiunea imposibilă.

Mă resemnez și sunt gata să-i dau cu ceva în cap, când îmi vine o idee strălucită. Nici Alex nu s-ar fi gândit la asta...

-Hei, Sam! Uite J te așteaptă cu un buchet de trandafirii roșii! Spun cu vocea cât mai entuziasmată.

Ochii ei se deschid mari și pot să sare efectiv în picioare într-o poziție din filmele cu ninja. Stă cu spatele la mine și pare gata să sară pe cineva la bătaie. Scutură din cap confuză când observă că singurul pericol din perimetru este Loren care săraca iar a tresărit de spaimă când mi-a văzut prietena gata să ia centura neagră. În ciuda feței confuze a lui Sam și a spaimei din ochii lui Loren eu râd cu gura până la urechi. Roșcata se așează pe scaun de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic și privește înainte cu fața neutră. Eu văzând-o mă încrunt și devin brusc serioasă.

-Ceilalți nu trebuie să știe, spune după câteva momente de tăcere.

Eu mă uit la ea serioasă și ea se întoarce și mă privește în ochi. Stăm tăcute câteva momente și apoi spun:

-Eu voi fi domnișoara de onoare!

Aceasta face ochii mari și eu izbucnesc din nou în râs. Mă împinge și îmi spune câteva cuvinte frumoase dar se resemnează și începe și ea să râdă.

O ținem într-o veselie până când pe geamul din față al autobuzului se vede imaginea atât de familiară a clădirii principale. Doar gândul că mâine acolo va fi expusă tăblița mea atât de mică și totuși atât de importantă mă face să mă cutremur. Nu pot să cred că se întâmplă asta! Porțile cele mari de fier se deschid în fața noastră și un grup de elevi vine și în întâmpinarea noastră.