Academia Alice

CAPITOLUL 9: POVEȘTI DE GROAZĂ

Sunt trezita ca în fiecare dimineață de un ciocănit și tot ca în fiecare dimineață arunc cu perna în ușă. Mă ridic buimacă și dintr-o dată toate imaginile nopții trecute îmi apar în minte. Alex... Dar el nu mai era, în schimb pe birou era o hârtie. M-am repezit la ea și am citit-o de mai bine de patru ori ca să conștientizez de fapt ce zice.

Neața piticot! Vreau să fie clar că dacă mai plângi și mă faci și pe mine să plâng de să mă vadă toată școala cu ochii roșii alergând ca bezmeticul prin școală și cățărându-mă pe internatul fetelor, de o boboacă m-a făcut obsedat, să știi că ai încurcat-o cu mine. Nu are rost să plângi ca prostuța pentru că te simți urmărită. Este normal! Doar ești sora mea și asta înseamnă că ești pe departe cea mai sexy tipă din școală. Așa că atunci când te trezești te duci frumușel la baie și te pictezi cum știi tu mai bine și te duci să râzi cu fraierii ăia care îți sunt prieteni. Cât despre urmăritori o să se ocupe fratele mai mare de asta. Tu doar nu mai băga în seamă!

P.S. Seara trecută nu a existat!!!

Îmi trec degetele ușor peste materialul fin al hârtiei meditând ce ar trebui să fac în continuare. Ciocănitul, insuportabil deja, mă trezește din transă și un pic furioasa mă îndrept spre ușă și o deschid larg. Toată furia dispare însă atunci când dau de fața plouată a roșcatei care îmi strică mereu mie visele. Ea oftă puternic și apoi îmi sări îmi brațe și mă strânse tare. Mult prea tare!

-Îmi pare rău! șoptește aceasta aproape inteligibil.

-Pentru ce?

-Pentru ziua de ieri! Ar fi trebuit să vin cu tine la internat. Ar fi trebuit să continui să te sâcâi la cap până îmi spuneai ce ți-a zis nătărăul de Alex. Ar fi trebuit să vin aici și să plâng cu tine ca apoi să-l înjurăm amândouă și pe el și viața asta nașpa. Ar fi trebuit...

-Gate, gata Sam... și eu trebuia să-ți fi spus adevărul dar m-am panicat și oricum nu eram supărată pe Alex... păi de fapt și el e implicat... oarecum.. eu... e complicat...

-E în regulă, spune și se desprinde din îmbrățișare. Dar promite-mi că o să vii la mine dacă te supără ceva. Eu sunt aici pentru tine Sof.

-Știu asta. Și promit.

-Ok, oftează și se îndepărtează zâmbetul caracteristic revenindu-i pe buze. Atunci să lăsăm sentimentalismele și să te ajut să te pregătești.

Ea se duce la dulapul meu și îmi face semn să mă duc la baie cât ea îmi alege o ținută. După un sfert de oră ieșim din internat și mergem să luăm micul de jun. Decidem de această dată să o luăm pe drumul cel lung și cu ocazia asta mă gândesc că ar fi bine să vorbesc cu cineva despre faptul că am impresia că cineva mă privește din umbră. Adică știu că Alex a zis că se ocupă el, dar tot e mai bine să îi mai zic cuiva despre asta. Prin urmare las toată timiditatea deoparte și îi spun prietenei mele ce mi s-a întâmplat ieri, evitând anumite lucruri, cum ar fi faptul că Alex a dormit la mine.

 Stă și mă ascultă și nu zice nimic, mai dă din când în când din cap sau mai aprobă. După ce termin de povestit se lasă o liniște mormântală și eu mă simt ciudat. Dacă nu mă crede și mă acuză că sunt nebună? Dacă mă consideră paranoică și începe să râdă? Dacă nici nu o să-i pese? Dacă mă va compara cu Alex și am devenit țăcănită ca el? Dacă....

- Asta este o nebunie!!! vocea lui Sam se punea auzi le la mile distanță, ceea ce mă face să mai uit în jur prevăzătoare. De ce nu mi-ai spus mai devreme?  Sigur e vreuna din argatele Jesicăi care nu are ce face și stă la cheremul stăpânei, pe fază oricând să te facă de râs. Sau și mai rău! O fi vrun obsedat din gașca lui Alex care stă cu ochii pe sora șefului și toate chestia cu Rezolv eu tot! a acelui actor să fi fost doar prefăcătorie. Sau dacă e vreun obsedat..... sau și mai rău......