Academia Alice

CAPITOLUL 47: SUNTEM DOI!

Alirick P.O.V

-Fiindcă te iubesc!

Cuvintele ei mi se repetă iar și iar în minte și un val de fericire îmi cutremură corpul de fiecare dată. Nu pot să cred că am fost atât de orb. Ea... ea chiar mă iubește. E imposibil! Nu pot să concep așa ceva. Eu... cine sunt eu, de fapt? Un, monstru, un nimic care provoacă durere celorlalți în speranța de ași vindeca proprii răni. Cândva am fost și eu normal, eram doar un puști care visa să ajungă arhitect și să se mențină pe propriile picioare, să nu mai depindă de familie. Vroiam să fac o facultate bună, să obțin un job bun și să trăiesc o viață de vis. Eram doar un copil care visa că într-o zi își va întâlni aleasa, se va îndrăgosti și va duce o viață liniștită. Pe atunci eram normal...

Dar de le moartea tatei, totul s-a schimbat. Acel băiat naiv, visător, cinstit și iubitor a rămas în urmă, fiind înlocuit de monstrul de acum care nici nu se poate privi în oglindă. După înmormântare și plecarea lui Sam am rămas singur pe acest pământ. Nici nu speram să-mi mai revăd sora vreodată, iar cei din jurul meu erau doar escroci și criminali, care așteptau doar să clachez ca să ajungă ei la putere. Încet, încet m-am distrus, dacă vroiam să supraviețuiesc trebuia să devin rece, dur și nemilos. Sentimentele și bunătatea erau cele mai mari slăbiciuni în acea lume și eu nu trebuia să mia am de-a face cu așa ceva. Așa că acum aproape trei ani eu am murit și m-am transformat într-un diavol. Prima victimă, a doua victimă, a treia victimă.... Pierdeam șirul oamenilor care își găseau sfârșitul din mâna mea și asta mă afunda și mai mult în întuneric. Eram pierdut...

Nu am crezut niciodată în Rai sau în destin. Nu am fost un om religios și superstițios. Dar pur și simplu nu-mi explic cine sau ce mi-a prevestit atât noroc în acea zi când am decis să-l înlocuiesc pe Alehandro în misiunea din Londra. Ea.... ea era acolo. Privirea ei, ochii ei, buzele ei.... totul l-a ea te împingea spre păcat. Era ca un fruct al pasiunii pe care îl puteai privi, dar nu atinge. Să fi trecut o lună, poate chiar mai puțin dar de când am văzut-o prima dată, am simțit după mult timp că sunt viu, că trăiesc prin ea, prin zâmbetul ei, prin ochii ei, prin vocea ei. Dar nici măcar pentru o secundă nu am visat că ea, o ființă atât de firavă și sensibilă ar putea să ajungă să mă.... să mă iubească.

Sunt un egoist fiindcă o vreau doar pentru mine? Sunt un visător fiindcă mi-o imaginez în brațele mele când adorm și când mă trezesc? Sunt un obsedat pentru că vreau să-mi zâmbească doar mie? Sunt un monstru fiindcă vreau să ucid pe oricine ar răni-o și cu o floare sau un cuvânt? Sunt un nebun fiindcă m-am îndrăgostit de o copilă la prima vedere?

Oftez zgomotos și îmi trec limba peste buzele uscate. Ea mă iubește sau doar a spus-o la nervi? Un fior îmi străbate corpul doar gândindu-mă că m-am decis să trag concluzii pripite și că mă agăț de o minciună. Dar nu... nu poate fi adevărat. Și totuși aș putea să fiu atât de norocos încât un înger să îmi ofere inima lui?

-Domnule Rodriguez! vocea doctorului care a examinat-o pe Samy mă face să revin la realitate.

Mă ridic de pe scaun și mă îndrept cu dânsul spre cabinetul său. După ce Samy s-a trezit am chemat imediat doctorul, bine înțeles că nu eu, fiindcă ca un idiot ce sunt eram satană de piatră și în stare de șoc. Dar asta nu avea nici o legătură cu soră-mea. Și imediat cum au venit doctorii a trebuit să părăsim amândoi salonul, iar pe hol eram la un pumn distanță de urgență dacă Alex afla despre mica discuție dintre noi și sunt sigur că geamănul mai mare turba dacă afla ce simte surioara lui mia mică pentru mine, nici nu mai vorbesc că el s-a cam prins că nu sunt băgat în treburi curate, dar n-are dreptul să comenteze că nici el nu e ușă de biserică. De-ar ști micuțul înger printre ce oameni trăiește....

Intru în cabinetul doctorului rânjind cu gândul la ea. Dar devin serios într-o fracțiune de scundă când doctorul îmi atrage atenția și mă aduce cu picioarele pe pământ.

-Sora dumneavoastră este într-o stare destul de gravă. Multe dintre rănile ei sunt infectate și are două coaste fisurate. Din fericire se reface foarte rapid și în maxim o săptămână va putea părăsi spitalul. Dar nu va putea face efor prea mare și nici nu trebuie să se epuizeze. Pentru o perioadă va trebui să stea mai mult în pat și să se recupereze. Va avea câteva cicatrici la burtă și la picior, dar restul vânătăilor se vor remedia în maxim o lună.

Dau afirmativ din cap și încerc să iau aminte fiecare sfat al doctorului. Va fi greu să o țin pe roșcată sub control, iar la ce energie are ea și ce caracter nici nu mă gândesc că va sta închisă în cameră, fiindu-i frică de ziua de mâine. De ce nu puteam să am o soră normală?

-Voi încerca pe cât posibil să o țin sub control?

-Așa sper și eu. Și încă ceva, despre circumstanțele în care pacienta a ajuns în asemenea hal.....

Rânjesc când îi văd privirea încruntată și bănuitoare. Scot din haină un plic cu 7000 de dolari și și scot câteva hârtii din el ca să-i indic omului cu ce are de-a face și îi vad privirea ațintită la mâna mea.

-Sora mea s-a accidentat în timp ce făcea alpinism și dumneavoastră o să specificați clar asta în fișa de internare. Doctorul se uită la mine, apoi la plicul din mâna mea și după nici trei secunde îl ea și ochii lui devin mari.Probabil a câștigat într-o singură zi cât în trei luni.

-Bineînțeles, domnule Rodriguez, mormăie el și eu zâmbesc mulțumit.

Mă ridici și ies pe ușă fără să mai zic nimic. Am fost mereu de părere că în lumea asta asta poți obține orice cu suma potrivită. Un gust amar îmi apare în gură când mă gândesc mai bine. Orice în afară de ea...

***

După două ore în aceeași cameră cu Samy, Alex și ea și am auzit doar mici fragmente din ce din ce vorbeau aceștia, fiind prea ocupat s-o admir ca un prost și să râvnesc la câteva minute cu ea singuri am primit un telefon că trebuie să mă prezint la sediu pentru o întâlnire importantă. Ies pe ușile spitalului cu ochelarii negri la ochi și soarele care stă să apună mă întâmpină plictisit și el de viața asta grea. Ceea ce nu mi se pare însă la locul lui este silueta celui ce stă pe scările spitalului. Ce caută el aici?

-Alehandro! spun eu dar eu nu schițează nici un gest, e clar că el e. Doar el nu are nici o reacție când.... ei bine mai tot timpul.

Cobor scările câte două și ajung în dreptul lui. El privea pierdut în decor spre strada aglomerată din fața spitalului. Tot nu înțeleg ce caută el aici.

-Ce e cu tine, frate? îl întreb și el își întoarce ochii albaștri electrizanți spre mine. Privirea lui însă mă face să mă încrunt. E aceeași privire pe care o am când mă uit în oglindă de vreo lună în coace.

-Frate, sunt mort, spune și eu devin și m-ai confuz.

-Poftim?

Înghite în sec și eu nu știu ce să mai cred. Îmi răspunde, dar îl simt desprins de realitate și abătut.

-Cred că m-am îndrăgostit!

Mă uit la el perplex și apoi dau din cap afirmativ, ca apoi să-i spun.

-Atunci suntem doi pe lista neagră...

********************************************************************************

Hei lume!!!

Deci sorry că am cam întârziat dar a fost majoratul lui Samy miercuri și am vrut sa pun capitol special pentru cea mai bună prietenă ever! LA MULȚI ANI SORO!!! Și diseară avem partyyy!!! Și e super tare fiindcă eu de la majoratul meu nu-mi amintesc nimc! Dar absolult nimic! Și am o vagă impresie că nici de la ăsta nu îmi voi aminti...

LOVE.MORTI.