Academia Alice

CAPITOLUL 35: NU E NIMIC ACOLO!

Cobor scările în grabă și era cât pe aci să mă lovesc de cineva. Biata, Megan, nici nu a mai putut să reacționeze după ce aproape că am dat cu ea de pământ. Îmbrăcată sport, cu un zâmbet larg pe față și mușcându-mi buza cu putere, ies pe ușa internatului în marea de lumină. Era o zi perfectă pentru plimbare. Soarele strălucea, vântul adia ușor și parcă, parcă  auzeam cântecul păsărilor, sau oare doar eu aud păsărele?Oricum totul e perfect! Și știți ce e și mai perfect? Zâmbetul de pe fața lui Adam când mă vede ieșind.

Este îmbrăcat într-un tricou negru ce i se mulează perfect peste corpul lucrat, cu niște pantaloni lungi de trening și niște adidași. Părul negru ca noaptea îi stă răvășit, iar ochii săi par să mă analizeze atent și asta îi dă un are atât de misterios că mă face să mă cutremur.

-Hei, Sof! spune el și eu îi zâmbesc. Pentru un moment am crezut că o să te răzgândești.

-Hmm, nu cred că aș fi putut rata ocazia de a face un tur a acestor locuri... pe gratis, spun și el chicotește

Acesta ridică din sprâncene și zâmbește.

-Cine a zis că o să fie pe gratis?

-Și care ar fi plata, domule Evans?

-Mă voi mai gândi, domnișoară Parker, poate cine știe mă faci să fiu mai îndurător.

Prefer să tac și să îi arunc o privire plină de subînțeles. Aceste joc pe care îl jucăm noi e atât de periculos, dar atât de dulce. Și totuși ar trebui să ajung din nou cu picioarele pe pământ până nu voi ajunge prea sus și voi cădea în gol de la o înălțime mult prea mare.

Înainte să am timp să reacționez, acesta își împletește degetele mâinii cu ale mele și eu simt cum sângele îmi urcă în obraji, dar nu-mi retrag mâna. Greșit! Atât de greșit! șoptește conștiința mea, dar nu am puterea s-o contrazic.

-Ești pregătită pentru începerea turului? mă întreabă Adam și eu doar aprob din cap.

Fără a mai zice nimic mă trage după el înspre pădure și imediat mă găsesc mergând pe o cărare pietruită,pe care nu o recunosc.

-Unde mergem? întreb eu când îmi dau seama că ne îndepărtăm de campus  cam mult ca să fie o scurtătură.

-Doar nu credeai că o să te țin închisă între patru pereți? spune fără să-și întoarcă privirea de la drum.

-Nu, doar că ....

-Nu mai fi așa de încordată. O să-ți placă!

Oftez și decid să mă las pe mâna lui, cred, doar cred că asta îmi fa face bine. Am o presimțire că la sfârșitul zilei, lucrurile vor sta altfel. Și spre să fie bine...

                                                                                            ***

Mergem de minute bune, să fi trecut două chiar trei ore. Ne afundăm din ce în ce mai mult în pădure, printre copaci din ce în ce mai înalți, printre frunze din ce în ce mai dese, schimbând cărările și ascultând cântecul vântului. De când a început acest tur, sau plimbare, dar ideea e  ca m-am distrat. Adam poate fi chiar o companie bună când vrea. Am aflat că îi place muzica, dar e și un actor foarte bun, în schimb e foarte slab când vine vorba de pictură. Mă face să râd cu comentariile lui și poate fi chiar amuzant uneori. Nu e genul care să spună glume, dar comentează chiar și asupra formelor haioase ale frunzelor sau face haz de neca din orice.

Mi-a arătat luminișuri ascunse pline cu flori de munte și peisaje care cu siguranță mă vor ajuta la anumite lucrări. De când am început turul acesta m-a tot plimbat prin luminișuri sau pe la pârâuri de munte, dar de ceva timp doar mergem pe o potecă și vorbim despre tot felul de prostii. De la mâncarea preferată, până la ce pasiuni ascunse avem. A început să râdă când fără să vreau i-am spus despre colecția secretă de șosete a lui Alex pe care o ascunde în pod. De ce cred că asta o să facă vâlvă prin campus în următoarele zile? E asta e!