Academia Alice

CAPITOLUL 34: PROPUNEREA

Agitație. O mulțime de oameni care vorbesc, chicotesc sau se fâțâie de colo colo. Elevi și profesori înghesuiți toți în sala de mese stau și fac... ei bine mai nimic. Cam asta se întâmplă de vreo oră în coace de când Issa a intrat val vârtej în camera mea și mi-a zis că Lilian dă un fel de petrecere în cinstea reușitei mele. Și ce mai petrecere... Adică nici măcar nu e muzică, nu că aș fi eu o dansatoare înnăscută dar măcar să fie acolo pe fundal.

Oftez și încerc să mă concentrez pe ce discuție poartă grupul, din care, ca de obicei Sam dispăruse fără urmă cam acum o jumătate de oră. Issa ne spune ceva despre niște majorete, iar May despre faptul că începe sezonul de înot sportiv. Băieții se ciondănesc despre profa sexy de la germană.... iar eu dintr-o dată mă simt bine că nu fac germană....

Îmi arunc o privire prin sală în speranța de a da de ceva interesant și tresar brusc când dau de cei doi ochi verzi electrizanți. Adam în toată splendoarea lui stă și se holbează la mine de parcă aș fi îmbrăcată cu cea mai scumpă rochie de culoare roșie încrustată cu diamante. În realitate sunt îmbrăcată cu o fustă până la genunchi neagră, dresuri negre și o cămașă foarte largă cu mâneci lungi.... Da eu chiar nu am avut chef de petrecerea asta și Issa era să facă infart când m-a văzut...

Cum vede că mă uit la el ridică din sprâncene și un rânjet îi joacă în colțul gurii. Aș fi vrut să pot citi gânduri și să-mi dau seama la ce se gândește șatenul, dar din păcate rămân la presupuneri. Îmi face semn din cap să vin la el, dar eu nici nu mă clintesc. Îmi mușc buza puternic și nu știu ce să fac. Aș putea să mă duc să văd ce vrea, dar până la urmă ce legătură am eu cu el? Nu cred că am schimbat mai mult de 10 replici și acele foarte scurte. Am vorbit mai mult din priviri și gesturi. Dar, chiar dacă la început acei ochi verzi îmi dădeau fiori pe șira spinării, acum nu pot să nu mă gândesc la acele oceane albastre că mi-au înecat sufletul.

Sunt o fraieră! Toată ziua m-am gândit la el. Nu, nici nu merită să-i pronunț numele. NU!! Adică e așa de ciudat... Poate că ar trebui să o luăm mai ușor. Ai auzit vreodată de dragoste la prima vedere? Gura conștiință, nu există așa ceva! Noo, păi eu am auzit o dată că o fată bleguță s-a dus a dată la barul unui hotel la 4 dimineața și acolo l-a întâlnit pe.... Oh, ți-am zis să taci!! Ha! Nebuno, iar te cerți cu tine însăți!

Bun, e clar că o s-o iau razna. Dar ceea ce mi-e și mai clar e că nu pot să mi-l scot din cap pe brunetul al cărui nume încă nu pot să-l pronunț. Și cel mai rău e că e fratele celei mai bune prietene pe care am avut-o vreodată. Cum aș putea să simt ceva pentru fratele lu Sam? Frate care țin să menționez a abandonat-o după moartea părinților ei și a lăsat-o singură la greu. Nu pot să fac asta.. nu pot să las asta să continue, ar fi nedrept pentru Sam. Dar cel mai greu e pentru mine... Nu știu ce a făcut, ce a zis, sau ce îmi face dar cert e că mi-a țopăit prin cap ca o căpriță de azi dimineața și pare că toți nervii pe care îi acumulaserăm s-au dus. Puf! Dar nu... Nu e corect ce fac, nu e corect să mă gândesc măcar la el.... dar e atât de greu... Și totuși, poate dacă aș avea o distragere... poate ar fi mai ușor.

Îl caut cu privirea din nou pe Adam. Stă în același loc, privindu-mă. Arunc o privire în jur și îi văd pe toți prea prinși în vorbă ca să îmi observe dispariția, iar cum Sam nu e de găsit, nu am de ce să-mi fac griji. Cu pași hotărâți și mintea încă departe mă îndrept spre frumosul misterios pe fața căruia apare un zâmbet când mă vede apropiindu-mă.

-Hei, Sof! spune când ajung în fața lui, la doar un metru distanța de corpul lui lucrat.

-Hei! spun timidă. E ceva ce vrei să-mi spui?

-Da, vezi tu? Nu am mai vorbit de mult și mă gândeam că nimeni nu ți-a arătat locurile mișto din pădure până acum. Sunt câteva chestii mișto ce merită văzute.