Academia Alice

CAPITOLUL 13: CRIZĂ DE FRATE MAI MARE

-Hei fontomo! vocea îmi era necunoscuta dar puteam sa jur ca se aude din apropiere.

Mă uit spre sursa sunetului și îngheț când o văd pe Natasha. Avea părul său negru împletit la spate și purta o pelerină ce părea că o ascundea perfect în întunericul nopții. Se apropie ușor de mine și pot să văd cum ochii ei parcă își schimbaseră culoarea, acum erau albi și străluceau în lumina pală a lunii. Deșii era mică avea o statură impunătoare ce m-a făcut să mă dau instinctiv doi pași înapoi.  Aceasta îmi zâmbi timid și se opri la un metru de mine. Ceea ce mă speria cel mai tare era privirea ei goală și rece ce împreună cu zâmbetul său timid îi dădea o aură ușor sadică și înfricoșătoare.

-Hei, de-abia reușesc eu să îngân.

Ea deschide gura să spună ceva dar o închide la loc și zâmbetul îi dispare. Pare să privească undeva în spatele meu. Eu tresar când un material fin îmi mângâie spatele  și apoi îmi învăluie trupul. Mă uit în spatele meu și mă ciocnesc de acei ochi verzi electrizanți.

-Bună frumoaso, se pare că Alex are o soră chiar morală încât nebunii ăștia chiar te-au confundat cu o fantomă, zâmbește Adam și eu roșesc toată, cât de bine poate arăta cineva? Măcar e legal să arăți așa?  O dar îmi cer scuze că nu m-am prezentat, eu sunt Adam, un prieten de-al fratelui tău, iar tu trebuie să fii micuța Sofia. Sunt încântat să te cunosc în sfârșit.

Da deci rămâi calmă și nu te intimida, e doar un băiat! Unul cu o voce atât de senină și cu niște ochi verzi hipnotici, iar buzele alea..... Rămâi calmă!!

-Și mie îmi pare bine să te cunosc Adam, dar în ciuda a ce a zis fratele meu nu sunt chiar așa de micuță, până la urmă suntem gemeni.

-Da știu, da pari așa de fragilă și de micuță de și practic nu m-am putut abție. Dar desigur că aș fi încântat să-ți descopăr latura sălbatică cu timpul. Spune acesta și eu simt cum obrajii mei sunt mai roșii ca un rac. Îi zâmbesc timid și acesta îmi returnează gestul.

-Poate că vei avea ocazia. Spun și nici mie nu îmi vine să cred ce tocmai mi-a ieșit pe gură. Acesta zâmbește și dacă nu ar fi așa de întuneric așa putea să jur că zâmbetul său s-a transformat într-un rânjet. Iar tu, spune îndreptându-ți atenția spre Natasha. Alex nu ar fi prea fericit să te știe aici.

-Ce nu am și eu voie să particip la activitățile școlare? spune aceasta cu aceeași privire rece și înfiorătoare.

-Ba sigur că da. Numai că tu mai ai un an până să fii trebuiască să fii aici, deci practic nici nu ești invitată.

-Păi tu ești a 12-a ce scuză ai?

-La mine e altceva.

-Da sigur...

-Știi că Alex se va supăra.

-Și de aia nu mai pot eu. Și așa știi că mie nu îmi poate face nimic.

-Nu fi așa de sigură, îngeraș.

Aceasta se încruntă la el și pare a fi gata să sară la gâtul lui, dar Adam mă ia de mână și mă trage în întunericul pădurii.  Mâna lui se simțea așa de caldă și îmi trimitea fiori în tot corpul. Îmi mușcam buza puternic și îmi moderam respirația. Simpla lui atingere mă dedea peste cap. Îmi demola zidul rațiunii și mă făcea să înnebunesc. Mergem prin pădure, el trăgându-mă de mână și cotind după copaci. Era o liniște totală între noi, dar inima mea bătea cu putere și eu nici nu știam ce să mai zic.

Ajungem în fața internatului și eu nici nu realizez, sunt mult prea pierdu-tă în acel verde impresionat. Acesta îmi zâmbește cuceritor și eu îmi mușc buza de jos.