Academia Alice

CAPITOLUL 25: DOARE!

Mă uitam în ochii săi acum aproape negri de furie și mi-am dat seama că am două opțiuni. 1. Să mă prefac că îmi pare rău, deși nu-mi pare, și să mă transform în sora mai mică și neajutorată ca apoi să-i ascult morala..... sau.... 2. Să îmi dau seama că el nu e mama și eu nu mai sunt doar o fetiță neajutorată.

-Hei Alex, spun și apoi zâmbesc.

Îmi văd fratele cum se înfurie și mai tare și pot să jur că l-am călcat și pe ultimul nerv.

-Sofia, spun acest și-mi dau seama că se abține șă nu izbucnească chiar în acel moment, vorbim la hotel.

-Păi cum, nu putem pleca acum când ne distrăm atât de bine.

Mâna lui mă strânge din ce în ce mai tare.

-Sofia. Plecăm. Acum.

Mă smucesc din strânsoarea lui și apoi îi spun în față.

-Îmi pare rău de tine, dar nu ai nici un drept să-mi dai ordine, frățiuare. Până la urmă nu ești mai mare decât cu 3 minute și nimeni nu ține cont de asta.

Apoi fără ai da drept de replică mă întorc cu spatele și mă strecor printre cei din club în căutarea lui Sam. Pe unde o mai fi umblând și asta? Îl aud cum vine după mine și mă strigă peste muzică. Decid să-l ignor total. Nu o văd nicăieri pe roșcată, sau vreo altă față cunoscută. Gândul îmi fuge instant la Edward, dacă l-ar vedea Alex ar ieși urât. Uneori mă exasperează omul ăsta. De când a devenit el tata? Ultima persoană care a purtat numele ăsta ne-a părăsit în cel mai josnic mod.

O văd pe Loren la bar și mă îndrept spre ea. Nu îl mai aud pe Alex și tind să cred că m-a pierdut, cel puțin pentru moment.

-Hei, o salut eu și aceasta se întoarce spre mine. Ai văzut-o pe Sam?

-Nu, dar am auzit de la Troy că a văzut-o plecând.

-Nu cred că ar fi plecat fără sa-mi spună.

-Aceasta ridică din umeri și apoi continuă.

-Probabil nu a plecat singură, nu uita ca Sam are 19, probabil e cu vreun băiat.

Îmi dau ochii peste ca și îi dau dreptate. Minunat, tocmai acum și-a găsit să mă lase singură. Singura mea scăpare af fi Edward, dar nu știu unde s-a dus și nici nu vreau să ies singură afară, oricât de mult aș vrea să ajung la hotel

-Tu mai stai? o întreb pe Loren.

-Da, normal, spune aceasta. Nu e nici 12, am vrut să iau o pauză să beau ceva. Apropo cine era tipu cu care dansai adineauri?ridică din sprâncene și eu mă îmbujorez.

-Un nimeni.

-Da... mie nu mi s-a părut că era un nimeni.

-L-am mai văzut doar o dată în viața mea.

Aceasta mustăcește ceva și când să zică ceva buzele i se arcuiesc într-un zâmbet. Mă uit la ea confuză, dar apoi două brațe mari îmi înconjoară mijlocul. Obrajii mei prind o nouă nuanță de roșu și apoi simt o respirație în ceafă, care mă face să mă cutremur. Că tot vorbeam de lup..

-Ți-a fost dor de mine, Sofi? acea voce dulce, aș pute o recunoaște dintr-o mie.

Mă întorc stânjenită și dau de cele două oceane albastre care mi-au zguduit inima în nici 24 de ore. Edward îmi zâmbește și o senzație ciudată îmi apare în stomac.

-Ești așa drăguță când roșești.

Aceste vorbe mă fac să tremur din încheieturi. Cum de poate avea acest efect asupra mea?