Academia Alice

CAPITOLUL 38: DISCUȚII

Ușa se deschide și pe ea intră nimeni altul decât băiatul care mi-a pus inima pe jar în ultimele săptămâni. Edward, îmbrăcat în uniforma școlii, cu părul răzășit și ochi de căprioară plouată se uită la noi, sau mia bine zis la mine cu o intensitate ce mai că mă dărâmă. Doar eu simt că temperatura în cameră a mai crescut?

-Hei fetelor! spune acesta și o văd pe sem săgetându-l cu privirea.

-Ne-ai întrerupt momentul... se plânge roșcata cu o voce de copil.

-Sunt mai mult ca sigur că vor mai fi și altele, spune Edward și mie îmi scapă un chicotit.

Sam se uită la mine încruntată și eu fac o față nevinovată, iar ea oftează.

-Deci, Alrick, dacă nu vrei să discuți despre ojă, machiaje sau haine te previn să pleci, spune Sam și Edward se încruntă.

-Mă previi?

-Da. Pentru că nu vrei să te dau eu afară, spune roșcata și eu râd.

-De când ești tu așa de agresivă? spun eu.

-De când un nemernic mi-a lăsat surioara singură în pădure și nu mai am de loc încredere în rasa masculină. Bine, poate cu excepția lui Alex, care e inofensiv.

-Dacă te-ar auzi fratele meu cu siguranță că ai încurca-o!

-Dap,  nu cred c-aș avea o viață prea bună, dar îi trece lui.

Eu și Sam râdem și aceasta mă îmbrățișează așa cum vroiam ea acum câteva minute. Trebuie să-mi amintesc neapărat s-o întreb despre ea și Alex. E ceva necurat în treaba asta, prea se chițonesc ei mereu. Mereu împreună, mereu ciudați. Oamenii ăștia ascund ceva.

Edward tușește ușor și ne distrage atenția. Ne desprindem din îmbrățișare și ne uităm la el curioase. În toată treaba asta nu l-am întrebat de ce venise.

-Și, începe el, Samy ești sigură că nu ai .... treabă cu... știi tu.. chestii de fete în altă parte.

-Nu, spune promt Sam.

Edward oftează și-și lasă privirea în jos dezaprobator, ca apoi să se uita din nou la noi.

-Ești sigură, sigură că nu ai treabă altundeva.

-D-..., începe să spună Sam dar apoi se oprește instant și se ridică în picioare ca electrocutată. Știi ce? tocmai mi-am amintit că... am de făcut... o chestie.. aaa.. undeva. Ne mai vedem dragilor!

Sam iese ca o furtună din cameră nu înainte de a-mi arunca un rânjet și a-mi face cu ochiul. Înghit în sec când mă găsesc singură cu Edward în cameră. Uneori cred că roșcata e mai malefică decât pare.

Edward... de când l-am văzut prima dată, am simțit scântei, am simțit că ceva s-a schimbat în mine. Cred că a fost ceva instant, ceva ce s-a întâmplat pe loc. Mi se părea așa o prezență interesantă încă de când a intrat pe ușa acelui bar, dar când privirile noastre s-au întâlnit pur și simplul am știut că el... el o să fie o parte importantă a vieții mele. E frumos, nimic de zis! Și totuși ceva la el mă atrage ca un magnet. Nu știu ce e sau dacă o face intenționat, dar știu un singur lucru. Acest băiat a apărut ca o furtună în viața mea și în urmă cu mai puțin de o săptămână a dat-o complet peste cap. Uneori vreau să fie doar al meu, să-i pot privi ochii ca două oceane la nesfârșit, să mă pot vedea în ei, să-i văd zâmbetul său sarcastic, să-i simt atingerea delicată pe pielea mea și să nu mă mai satur de ea. Alteori îmi vine să-l țin cât mai departe, să fug de el, să mă pierd în lumea asta ca să nu mă găsească. El cu toată ființa lui reprezintă un mister, un mister ce-mi aduce cu sine frică, nesiguranță și asta mă face să vreau să-l îndepărtez. Și totuși cel mia frică îmi e de ceea ce simt pentru el.Cine e el cu adevărat? Ce vrea de la mine? Simte același lucru ca și mine? Simte acele scântei? Și dacă nu le simte de ce ar mai fi venit până aici?