Academia Alice

CAPITOLUL 37: SUFLETE PERECHE

Deschid ochii confuză și privesc în jur. Sam, Edward, Mark și Alex îmi apar imediat în raza vizuală. Bine era și greu să nu-i observi. Sam îl ține pe Mark de gulerul cămășii și Edward și Alex încearcă să o țină să nu sără de-a dreptul pe sărmanul băiat.

-Idiotule! țipă prietena mea. Dacă mai spui un singur cuvânt o să regreți ziua în care ai întâlnit-o pe Samantha Rodriguez!

Mark se uită la ea ca la tocănița de la cantină și înghite în sec. Dap, a prins o zi proastă a roșcatei.

-Ho, Nebuno! Că nu am făcut nimic!

-Nebun ești tu și crede-mă că mai am multe de adăugat la lista ta de complimente, tună Sam.

-Haide-ți să ne calmăm, doamnelor, spune Edward. Nu vrem să facem o scenă aici!

-Doamnă? Pe cine faci tu doamnă? spune Mark cu o voce pițigăiată.

-Pe tine că mai ai puțin și ți-o iei de la soră-mea.

-Adică cum? spune Sam și-i dă drumul lui Mark întorcându-se spre fratele său și punându-și mâinile în șolduri.

-Adică...

-Adică ai încurcat-o, spun eu fără să conștientizez și mă ridic în șezut.

Cei patru se întorc dintr-o dată spre mine și eu îmi dau seama că ei nu-și dau seama că m-am trezit. Ups! E asta e ! Edward dă să spună ceva și să vină spre mine, dar Alex îl oprește.

-Ai grijă, spune fratele meu, ai putea să devii următoarea ei țintă.

-Poftim?!

-E cam... temperamentală când se trezește, completează Mark.

Mă uit la ei ca la felul 12. Momentele de pe pisc mi se derulează repede în minte și un nod mi se pune în gât. Cum a putut să-mi facă asta? Cum a îndrăznit să zică așa ceva despre Edward? El nici măcar nu-l cunoaște. Apoi amintirea lacrimilor ce s-au scurs șiroaie pe obrajii mei... durerea... Eu nu pot sa.... Stai tocmai a zis că-s temperamentală?

-Green, mai spui o singură dată că-s temperamentală și dau cu fața ta de pereți!

Mă ridic în picioare și apoi mă uit la el încruntată. Acesta se dă doi pași înapoi și ridică mâinile în semn de pace.

-De ce de fiecare dată când deschid gura o fată se ia de mine? întreabă acesta panicat.

Sam se întoarce spre el și își pune mâinile în șold și începe să bată din picior.

-Pentru că ești un idiot! spune roșcata și eu o aprob.

Mă uit în jur încercând să deduc unde mă aflu. Infirmeria. Bun....

-Ce naiba s-a întâmplat? spun eu mutându-mi privirea spre Alex.

-Păi... , încearcă să spună fratele meu.

-Un idiot ți-a frânt inima în mici, mici bucățele și apoi tu ai fugit în pădure, de una singură și el ca un idiot nesuferit te-a lăsat să te duci. Cinci ore mai târziu tot campusul te căuta în disperare. Dar eu ca o prietenă genială ce sunt mi-am dat seama că e vina lui și l-am luat la o învârtită a la Rodriguez până când mi-a zis ce ți-a făcut. Cum am aflat adevărul am început să te caut cu idioții ăștia patru și te-am găsit la... e nu contează unde te-am găsit și apoi te-am adus aici unde te-a consultat o echipă de medici și a zis că ai nevoie doar de odihnă. Punct.

Mă uit la prietena mea care zâmbea mulțumită de explicația ei și apoi mă întorc spre cei trei crăi de la răsărit.

-Afară! spun eu hotărâtă.

-Dar.. spun ei dar eu le fac semn spre ușă.

-Nu mă faceți să repet! spun eu printre dinți.

Toți trei se ridică și decid să nu se pună cu mine, nu de alta dar nu cred că vor vrea să le machiez fața. Ies toți pe ușă și o închid în urma lor. Mă uit la mine să mă asigur că nu port aceleași haine murdare și rupte. Agh! din nou pijamale cu inimioare. De unde naiba le scot?

Îi fac semn lui Sam să se așeze lângă mine pe pat și iau o gură mare de aer. Chiar dacă m-am trezit de jumătate de oră maxim mă simt de parcă aș fi luat o doză mare de energie și acum aș putea să alerg la un maraton.

-Trebuie să vorbim, spun eu și ea îmi zâmbește.

-Despre fratele meu.

-Dap.. vezi tu..

-Ești îndrăgostită de el...

Cuvintele ei mă fac să înghit în sec. Asta am spus și eu pe pisc, dar oare ăsta e adevărul? Oare asta simt eu pentru el? Dar cum? Nu aș avea cum să simt ceva atât de profund pentru cine pe care abia îl cunosc. Sau pot?

-Nu știu, Sam, pur și simplu nu știu ce simt! Eu nici măcar nu-l cunosc!

Sam oftează și mă privește zâmbindu-mi.

-Ce vrei tu de fapt de la mine, Sof? mă întreabă ea.

-Eu... crezi că el simte ceva pentru mine?

Întrebarea îmi părăsește buzele și o dată cu el un val de emoții ies ascunse di-nauntru meu. Sam mă privește fix în ochi și pare ași pregăti bine răspunsul.

-De când îl cunosc pe Alrick el a fost genul de băiat care nu s-a oprit la o singură fată. Mereu își schimba iubita și acestea de obicei arătau ca niște regine ala școlii renegate. Prea mult plastic, prea mult roz bombon. Nu l-am văzut nici o dată să se îndrăgostească cu adevărat de o fată, să și-o dorească doar pe ea. Nici nu cred c-a iubit pe cineva vro dată cu adevărat, toate erau doar aventuri. Dar tu... uită-te și tu la tine! Ești perfectă pentru fratele meu. Ești îndrăzneață, frumoasă și te schimbi din înger în demon cu viteza unui Lamborghini Huracan, care apropo e super mișto pe roșu și dacă vrei să fii vro dată darnică cu milionul ăla de dolari să ști ca se apropie Crăciunul... Ziceam și eu! Ziceam și eu! Izbucnim amândouă în râs și apoi ea continuă. Și el o Doamne, e pur și simplu topit după tine. Nu știu dacă e dragoste, doar el poate să-ți spună asta, dar cred că din clipa în care te-a văzut a știut ce știu și eu acum. Nu cred în suflete pereche, dar dacă ar exista.... cred că ați fi tu și Alrick.

Zâmbesc și sunt gata să o îmbrățișez când ușa se deschide și pe ea intră....