Academia Alice

CAPITOLUL 49: LIBERTATE!

Sam P.O.V

Ochii lui îmi trimit un stimul electric până-n măduva spinării. Acel albastru atât de intens mă face să tremur din toate încheieturile și să plutesc la trei metri deasupra cerului. Miliarde de gâzulițe enervante îmi joacă în stomac când mă privește și trăsăturile sale fine se curbează într-un zâmbet. Cum poate fi cineva așa de perfect? Cum poate cineva să mă facă pe mine... o fată care nu a mai simțit ceva așa de puternic niciodată... să mă dau peste cap doar de la o privire, doar când acea furtună de fulgere din privirea lui mă prinde ca într-o vrajă. Îmi mângâie obrazul cu palma lui mare și eu oftez închizând ochii la atingerea sa de înger. Nici nu-mi aduc aminte câte obstacole am îndurat până acum, câți mi-au vrut răul, câți m-au urât. De fapt ei nu mă urau pe mine, urau numele ce mi-a fost dat prin naștere, îi disprețuiau pe cei dinaintea mea, iar eu eram doar o piesă de șah pe o tablă de sute de ani. Dar aici cu el, în brațele sale, simt că mi-am găsit locul, simt că în sfârșit pot să dorm fără a mă gândi că a doua ci iar voi lupta. Simt că o pot face! Simt că pot ieși câștigătoare în această luptă a orgoliilor și a tiraniei. Cu el în dreapta mea, voi învăța să trec peste tot și mai presus de orice.... voi învăța să iubesc.

-Samy...Samy... Trezește-te! vocea fratelui meu mă aduce din lumea viselor și deschid ochii bulversată, ca apoi să-i închid pentru că o mare de lumină îmi zgârie retina.

-Hai somnoroaso, nu te bucuri de prima ta zi de libertate? continuă vocea enervantă a fratelui meu.

-O să mă bucur și mai mult dacă o să calce un tir, mormăi și îmi pun perna peste față.

-Ce gândire sadică din partea ta! Și eu care credeam că mă iubești, spune el pe o voce de copil supărat.

-Credeai! subliniez eu încă adormită.

Când deschid cu totul ochii îl văd cum se-nvârte prin cameră mai ceva ca o fată înainte de întâlnirea cu băiatul viselor ei. Râd ca proasta de propria glumă seacă și primesc o privirea curioasă de la Al, dar prefer să-l ignor. Mă ridic și capul oaselor și mă întind ca o pisică. A trecut o săptămână de când sunt în afurisitul ăsta de spital și pot să zic cu mâna pe inimă că data viitoare când sunt răpită, sechestrată și bătută, o să am grijă la evadare să o iau pe autostradă, mi-a ajuns cu crengile alea proaste. În altă ordine de ideei, Nat și Sof au fost aici să-ntrețină atmosfera. Și nu nu vă gândiți la dans pe mese ci mai de grabă dans în pat pe La Gozadera de Gente De Zona și uitat la filme proaste și telenovele pe laptop. Ce pot să zic, baba de la salonul alăturat și-a făcut cruce când a intrat peste noi în cameră și ne-a văzut pe toate trei dansând în patul ăsta minuscul ca disperatele și folosind perfuzia ca microfon. Ce? Nu a zis nimeni că nu putem face asta!

-De ce te învârți ca o albină prin cameră? îl întreb pe Al după ce termină de strâns cam tot din cameră. Cred că dacă nu-l opream eu împacheta și noptiera din greșeală.

-Mă asigur că totul e la locul lui când vin băieții să-ți ia bagajele, spune mai aruncând încă o privire în jur și apoi privindu-mă și venind pe lângă mine cu o față de om serios. Asta-i rău!

-Ce e? îl întreb când se apropie.

-Ascultă! Eu toată ziua asta am să fiu plecat cu afaceri și o să te ia Sof și Nat de la spital. Vreau să vă duceți direct acasă și să te pui în pat. Nu uita că nu ai voie să te supra soliciți. Ne-am înțeles?

Mă uit la el că o proastă. Crede el că o să stau eu închisă în cameră când în sfârșit pot pleca din incubatorul ăsta. Dar.. de ce să nu profit eu puțin?

-Stai așa! Și mie ce-mi iese dacă mă închid în cameră și-ți fac pe plac! întreb eu ridicând din sprâncene.

-Sănătatea ta! spune el categoric.

-Plictis! spun și îmi dau ochii peste cap,

-Liniștea mea! dau din cap dezaprobator și el oftează. Ce vrei?

-Numele! spun și el se încruntă.

-Care nume? Face pe prostu?

-Numele lui!

-Care el? întrebă și pe mine mă apucă nervii.

-Celui care m-a salvat! spun și el se uită acum în altă parte.

-Nu știu despre ce vorbești! Bun, jocul ăsta se poate juca în doi!

-Să știi că mi-e tare dor de o plimbare pe la periferie, așa să mai văd ce mai e pe-acolo și să....

-Alehandro! Numele lui e Alehandro! Spune și eu zâmbesc superior când îi văd privirea panicată, știe că sunt în stare de orice ca să-mi ating scopurile. Și, Doamne, cât îmi place să-l enervez!

-Asta e tot ce vroiam s-aud, spun fericită.

-Am așa o soră șantajistă! Cel puțin știu că acum o să stai în pat., spune îndreptându-se nervos spre ușă.

-Da, tati! spun pe o voce pițigăiată și el se încruntă la mine.Idiot!

Iese pe ușă și eu mă apuc să mă îmbrac cu niște haine normale. Jur că nu vreau să mai văd în viața mea pijamale cu bulinuțe. Sunt sătulă până peste cap de bulinuțe! Îmi iau pe mine niște blugi rupți, un maieu larg,puțin cam transparent de culoare neagră și în picioare o pereche de teniși comozi. Buclele mele rebele le las în toată splendoarea lor pe spate fără a le pieptăna, trecându-mi doar puțin mâna pentru a le mai descâlci. Când termin aud un ciocănit în ușă și când mă întorc le văd pe cele două brunete zâmbindu-mi.

-Hei, bolnavo! spune Nat și eu mă strâmb.

-Uite cine vorbește. Nu știam că se poate mâinile rupte anul ăsta.

Nat se vindecase și ea cât de cât, dar încă are ambele mâini bandajate, săraca a avut multe zgârieturi urâte.

-Păi dacă ești în spital, normal că ai pierdut tendințele în modă, spune Sof și vine să mă îmbrățișeze. Nu ai auzit că stilul mumia a făcut furori.

-Când săptămâna asta? întreb în timp ce Sof face vocea ei de atotștiutoare.

-Chiar ieri, pe la două!

Toate izbucnim în râs. Nu mi-aș fi putut dori surori mai bune. Cele două sunt grozave. Mereu știu să-ți pună zâmbetul pe buze.Ne oprim brusc când se aud niște înjurături înfundate în spaniolă.Stăm într-o liniște deplină până când un nou val de râsete invadează camera.

-Se pare că iar îi facem zile negre babei de la 312, spune Nat.

-Sărăcuța, cred că i-am scurtat viața cu un deceniu, spune Sof.

-No! Nu mai avea ea oricum un deceniu de trăit, spun și apoi îmi aduc aminte brusc de ceva. Fetele! spun și brunetele se uită la mine. Știți ce se-apropie?

-Înmormântarea babei? întrebă Sof și Nat se înneacă în râs, dar eu dau din cap negativ zâmbind și abținându-mi greu râsul.

-Nup! Petrecerea de Crăciun! spun entuziasmată.

-Și ce propui? mă întreabă Sof.

-Păi normal că trebuie să fim cele mai drăguțe tipe din adunătura aia de snoabe de bani gata!

-De parcă ne putem ridica noi la nivelul ălora cu trupuri de zeițe și lenjerie mai scumpe ca tot șifonierul meu ! spune Nat și Sof dă din cap.

-Și dacă v-aș spune că e un loc unde totul e posibil? spun eu ridicând din sprâncene.

-Unde? întreabă cele două de o dată.

-Pregătiți-vă! Mergem la mall!