Academia Alice

CAPITOLUL 7: ÎN FORMULĂ COMPLETĂ

 -Tu, ești cu adevărat talentată! Un talent rar, îți spun, și mai mult de atât i-ai închis gura cățelei de Jesica. Trebuia să fiu acolo și să-i fac o poză! Ți-am zis oare că...

Și așa o ținea Issa de la începutul pazei de prânz. Se pare că doamna Swan s-a ținut de cuvânt și a afișat cele două tablouri pe holul principal. Și de cum le-a văzut Issa, nu i-a mai tăcut gura. Și când i-a povestit Sam ce s-a întâmplat a continuat cu laudele și ocările asupra "cățelei" până când i-a îndesat May o bucată de pui prăjit pe gât. Și May mi-a adus câteva cuvinte de laudă. Ea era îmbrăcată într-un echipament sportiv, un tricou și pantaloni lungi de trening . Tot de la ea am înțeles că e și căpitanul echipei de fotbal și au avut primul antrenament. Hhm, fetei ăsteia chiar îi place sportul!

Și dacă credeți că May atrăgea atenția vă înșelați. Issa purta pe cap un manual de chimie, unul de biologie, un pahar din sticlă și peste pahar un manual de fizică. M-am uitat la ea strâmb, dar când am văzut că mai erau elevi la fel ca ea am zis să nu deschid subiectul.

După prânz am continuat orele de specialitate și nu am mai întâmpinat alte incidente cu sosia mea pe versiune masculină. Nu am mai făcut alte tablouri, doar exerciții de umbrea și cromatică, deși mie, care nu am mai folosit culori de prin grădiniță, mi-a fost cam greu.

În fine... așa au trecut și primele ore la academie și din câte am înțeles de la Sam după prânz a mai venit un val de elevi, din toată Europa, dar înainte de cină vor veni și elevi din America și de pe alte continente.

Wow, școala asta chiar e populară! Mă întreb dacă voi primi un autograf de la vreun chinez.

Cu Alex nu am mai vorbit deloc. L-am mai văzut la prânz, dar nu și pe fata aceea, Natasha. Ceva nu-mi miroase a bine la ea, dar am decis că e prea curând să deschid discuția asta cu Sam. Sunt destul de sigură că Alex va continua să mă ignore o bucată de timp și nu sunt împotrivă. Am aflat că pe aici nu sunt doar oameni răi, ci și excepții. Să nu credeți că am renunțat la planul meu. Nu. Încă vreau să aflu adevărul. Doar că deocamdată voi pândi din umbră.

Acum sunt cu Sam, Issa și May în drum spre Camera recreativă, un loc unde, spun ele, își petrece lumea timpul, când afară e destul de frig. Este trei jumate și aici bate un vânt ce va aduce cu siguranță o furtună.

Intrăm pe o ușă masivă din lemn, în stilul celor din clădirea principală și dăm de o sală de mărime medie, în care cred că sunt în jur de șaisprezece elevi care pierd timpul, ca noi de altfel.

Ne așezăm la o masă, eu și Sam pe o canapea micuță, Issa pe un fotoliu și May pe covor turcește. Ele iau două pachete de cărți de pe un raft și încep să mă învețe și pe mine niște jocuri. După jumătate de oră de antrenament, unde mereu am luat bătaie, am reușit și eu să pierd a doua, după Issa care s-a ofticat că May s-a uitat în cărțile ei.

-Da, nu m-am uitat eu la ce ai tu în mână, își ridică May vocea cu câteva octave.

-Ba, bine că te-ai uita.  Lasă că știu eu cum faci tu.

-Ba nu.

-Ba da.

-Ba nu.

-Ba da.

-Ba nu.

-Ba nu.

-Ba da.

-Aha, deci recunoști.

-Ce?!? Nu e corect!!!

Eu și Sam mai avem puțin și cădeam pe jos pe râs, în ciuda privirilor celor din jur. E ce să-i faci? Ele două sunt comedie pură. Deși de cele mai multe ori May câștigă. Săraca Issa!