Academia Alice

CAPITOLUL 33: FRAȚI PARTEA A II-A

Hei lume!!!

Surpriză!!! Încă un capitol din perspectiva lui Sam!! Yupidu! Sper să vă placă și să mă iertați pentru eventualele greșeli!

LOVE.MORTI.

Sam P.O.V

-Samantha Rodriguez, premiul I la secțiunea grafică. Felicitări! se aude vocea domnului Mathus urmată de ropote e aplauze.

Mă ridic de pe scaun zâmbind și făcându-i cu ochiul lui Nat care îmi zâmbește sincer. Mă strecor printre scaune și mă grăbesc să ajung la scenă. Acolo sunt întâmpinată de Lilian care îmi înmânează un  buchet cu flori și mă felicită. Un nou val de aplauze se aud și când o strigă și pe Loren, iar apoi se face liniște.

Mă uit la Sof cu coada ochiului și o văd agitată. Acesta e maree ei moment și parcă și eu mă simt ușor entuziasmată. Mă face să mă gândesc la primele mel zile aici, dar asta se întâmpla de mult, mult timp în urmă...

Fleshback

Porțile mari și înfiorătoare mă fac să tremur doar când le văd. Îmi aduc aminte de porțile unei închisori, una rece și înspăimântătoare. Dar până la urmă locul unde mă aflu acu nu e mai diferit de o închisoare. Afară e atât de fig comparativ cu dulcea mea Columbia. Mi-e așa de dor de ea, de căldură de copacii exotici, de nisipul fin.... de acasă.

Cel mai dor îmi e de Alrick de la care nu am mai primit nici un semn de mai bine de o lună de când am plecat. Mă întreb dacă e bine, dacă mănâncă cum trebuie, dacă nu se simte singur. A zis că plecarea asta a mea e pentru binele amândurora, dar eu cred că asta ne va distruge pe amândoi.

Pe cât de frică îmi e de acele porți pe atât sunt de încăpățânată să le dau târcoale în fiecare zi de când am venit aici și anume de o sâptămână. Poată că astfel îmi hrănesc speranța că într-o zis, cândva Alrick va veni și mă va scoate de aici. E așa de greu să fiu în an cu puști de 14-15 ani când eu urmează să fac 18 ani. Niciodată nu m-am simțit așa de singură. Mai vorbesc cu Nat din când în când și simt că începem să ne apropiem, dar asta nu compensează pierderea unui frate.

Din neatenție mă ciocnesc de cineva și e cât pe aci să cad jos dacă o mână nu m-ar fi prins imediat. Murmur un mersi și mă uit la cel din fața mea. Un băiat cu părul negru închis și ochii albaștri mă privește zâmbind.

-Hei, îmi pare rău. Nu te-am văzut! spune acesta cu o voce melodioasă.

-Nu-i nimic nici eu nu te-am văzut, murmur și îmi continui analiza.

Era cam la fel de înalt ca mine, poate îl întreceam un pic. Ochii lui albaștri erau mult mai tulburi ca ai fratelui meu. Erau întunecați și misterioși. Părul lui era destul de lung și și-l prinse la spate. Printre firele negre era doar o șuviță albă ce ieșea în evidență foarte mult. Părea a nu fi prea mare. Avea o față de adolescent și cred că îl mai văzusem undeva.

Îmi întinde mâna și eu mă uit la ea ca la un extraterestru. Doar nu vrea să facem cunoștință?

-Apropo, eu sunt Alexandre, dar îmi poți spune Alex, spune el încă zâmbindu-mi.

Îi întind și eu mâna și el mi-o strânge ușor.

-Sam, murmur.

-Ai un nume drăguț. Nu știu dacă ai observat, dar suntem în același an la arte.

Mă ui la el și acum îmi dau seama de unde îl cunosc. El e tipul care a făcut senzație încă din prima săptămână. Dap, cu siguranță nu vrea să vorbească cu ciudata clasei. Cel mai probabil vroia să fie doar politicos.