Academia Alice

CAPITOLUL 58: MAMI

Sam P.O.V

-Ploaie...Ploaie....Ploaie..... Ce e cu atâta ploaie!?! vocea mea disperată îl face să tresară pe frumosul amerio-latin din dreapta mea.

Suntem într-o cafenea din Londra.....Cât pot urâ orașul ăsta. Tot ce poți face aici e să te uiți cum plouă și plouă de 2 ore continuu. Adică serios oameni buni, de unde vine atâta apă? Sigur e ceva legat de încălzirea globală și chestii, chestii...urși polari și flamingo roz pe cale de dispariție. Da, asta trebe să fie.

-Pricesa, suntem în Londra, aici dacă prinzi o zi cu soare ești cel mai norocos om de pe pământ, îmi spune Alehandro sorbind din ceașca cu cafea fierbinte.

-Da, dar tot e stresant, spun încruntându-mă și rezemându-mă de spătarul scaunului. De când am venit numai vremea asta e, continui eu bosumflată. Și tu ce te uiți așa ca bolovanul pierdut în apă? îl întreb pe Alrick după câteva minute.

-Ce e cu tine și cu fixul tău pe bolovani? mă întreabă acesta indignat.

-Semeni cu un bolovan, spun eu studiindu-l în amănut și realizând că am o oarecare dreptate.

-Asta înseamană că și tu ești un bolovan.... Nu știu dacă știi, dar suntem frați.

-Agh....Nu-mi aminti! spun eu mimând o disperare teatrală. Dar spre cultura ta generală eu am moștenit genele mamei, spun eu în timp ce iubitul meu de-abia se mai abține să nu pufnească în râs.

-A da ? Și atunci ce ești? întreabă Alrick.

-Rubin, spun și mă ridic de la masă.

Deja devine plictisitor. Să stau și să aștept să vină afurisitul ăla de autobuz să ne ducă la Academie. Da, sigur. Nu sunt, nu am fost și nici nu voi fi genul de ok care e dispus să aștepte. Alți așteaptă după mine, nu eu după ei.

-Unde te duci? mă întreabă Alehandro încă zâmbind.

-Să mă plim, spun scurt și ies pe ușa cafenelei în ploaie.

Nu e prima dată când mă plimb în ploaie. Nu știu de ce dar mă face să mă simt vie, fericită. Cred că e ceva moștenit de la mama. Imediat cum gândul îmi zboară la ea zâmbesc. Mi-a dor de ea, foarte dor. De vocea ei, de căldura îmbrățișărilor ei, de ea în general. Până la urmă e mama, e imposibil să nu-ți fie dor de ea, sper să fie bine....

Fleshback

Mama a dispărut de două săptămâni și este cu adevărat un dezastru. Nu știu ce se întâmplă cu familia asta nu știu ce se întâmplă cu mine. Mi-e frică. Mi-e atât de frică de ziua de mâine, de ziua de azi. Nu știu ce să mai cred, atât tata cât și Alrick par îngrijorați și simt că-mi ascund amândoi lucruri și asta mă afectează și mai tare. Ce dacă sunt mică? Și eu am sentimente și mie mi-e dor de mama, nu mai vreau să fiu tratată ca un copil.

Mă îndrept spre camera mea neliniștită. Cele două săptămâni fără mama au fost un adevărat calvar, tata nu mai mănâncă, nu mai doarme și nici nu l-am mai văzut la față și probabil că dacă nu ar fi pus servitoarele să aibă grijă de mine și de Alrick am fi fost în aceeași stare. Sper ca mama să se întoarcă și să revină totul la normal. Dar am o vagă impresie că nu va fi așa.

Intru în cameră oftând ușor și simțindu-mi inima grea, o altă zi s-a sfârșit, o alta va începe. Dar când îmi ridic ochii nu-mi vine să cred....

-Mami! spun eu ca într-o șoaptă.

Femeia care arată ca și mine, într-o versiune mai matură vine imediat și mă ia în brațe. O cât mi-a lipsit!

-Scumpa mea, spune aceasta și mă strânge puternic la piept.

-Mami, mirosul ei de vanilie mi se imprimă în simțuri și ma face să mă pierd în brațele ei.

Ea ea, e aici și eu sunt în brațele ei. Ochii ei, plini de compasiune mă privesc tandru în ochișorii mei înlăcrimați.

-Te iubesc așa mult, scumpa mea, spune ea și eu încep să plâng ușor, mi-a lipsit așa de mult.

-Și eu te iubesc, mami, spun pierzându-mă din nou în brațele ei.

Câteva momente stăm așa, în liniștea nopții doar suspinele mele se aud și ea nu pare că vra să mă dea jos din brațe. Dar la un moment dat o face și de data acesta mă privește cu tristețe. Asta nu-mi place...

-Trebuie să vorbim, scumpa mea, îmi spune ea tandru și eu înghit în sec. Mami va trebui să plece pentru o perioadă de timp.

-De ce? spun eu și simt cum un nod mi se pune în gât.

-O veche prietenă are nevoie de mine și eu nu o pot dezamăgi.

-Tati știe? o întreb confuză.

-Tati nu trebuie să afle că eu trăiesc, spun ea și mie îmi îngeață sângele în vene. Uite, scumpa mea, mereu îmi spuneai că vrei să fii tratată ca un om mare, acum e șansa ta. Tati nu e cine crezi tu că ea, și nici cine credeam eu că era. Tati m-a dezamăgit, mi-a spus că mă va iubi, dar a pus bani și averea mai presus de familia. M-a trădat, m-a lucrat pe la spate și nu eu nu pot accepta asta. Să nu mă înțelegi greșit, l-am iubit din prima privire pe tatăl tău și cred că îl voi iubi mereu. Dar... nu voi accepta trădarea. Să ții minete draga mea, niciodată să nu accepți să fii călcată în picioare! Cât despre fratele tău... e copia tatălui tău, el e moale, pare neajutorat ... Pe când tu... Scumpa mea, sunt mândră să recunosc că m-ai moștenit într-un totul și să nu uiți nici o dată asta. De acum noi două vom păstra acest secret. Mami nu va mai fi aici să te ajute, dar te voi privi din umbră. Îmi promiți că vei avea grijă de tine micuța mea?

-Promit mami!

End of Fleshback

Da, doare. Doare să știi că ființa care ți-a dat viață nu poate fi lângă tine, doare să știi că ea nu va fi acolo când îți va plăcea de primul băiat, sau când vei avea prima inimă frântă, când vei fi în primi ani de liceu sau când ți-e greu. Cu toate acestea am trecut peste toate, am iertat, am șters cu buretele și am trecut mai departe.

De-a lungul anilor am nu am mai văzut-o nici o dată, dar am primit semne de la ea, semene care mi-au spus că ea e acolo și mă privește, semne care m-au făcut să sper.

Știu mai multe decât vreau să arăt și am mai multe secrete decât vor ieși la suprafață vreodată. Dar asta sunt eu și mă mândresc cu asta.

Ploaia continuă să cadă peste orașul Londonez, iar eu ca o nebună bântui străzile mergând ușor. Mă gândesc la multe. La trecut-la mama, la prezent-la Sofi, la viitor-la Alehandro. Lumea mea se învârte în jurul acestor trei persoane și nu știu ce m-aș face fără unul dintre ei...cred că aș înnebuni cel mai probabil. Și din nou ajungem la aceeași concluzie... doare.

Telefonul îmi vibrează în buzunar semn că am primit un mesaj, avem două opțiuni: lui Alehandor îi e dor de mine....da el e prea tare asta, ar veni direct să mă caute...a doua variantă, Alrick e panicat că m-a păpat asfaltu sau m-a furat cerșetoru de la marginea srăzii...da asta e cel mai posibil. Mă bag sub copertina unui magazin și îmi scot telefonul

Număr necunoscut

Ne vedem curând, scumpa mea.

-Mami