Academia Alice

CAPITOLUL 31: REVEDERE

-Și a plecat așa fără să spună nimic! El nu ar face asta.... Doar dacă.. doar dacă.....

-... Doar dacă nu l-au răpit extratereștri și l-au înlocuit cu un prototip robot!

-Ah Issa, de câte ori ți-am zis că nu există extratereștri.

-Taci, May tu nu știi nimic! NIMIC!!!

-Agh, ce-am făcut să merit asta.

May și Issa se ciondănesc ca în fiecare zi, doar că de această dată sunt mult prea obosită ca să le mai ascult. Micul de jun, pare atât de trist, parcă și ouăle prăjite par mai triste azi. Știu că Alex e supărat și asta îmi dă starea asta, dar în același timp, lumea nu e roz nici pentru mine. Uneori e așa un încăpățânat! De ce nu a vrut să mă ascult? De ce? Vă spun eu de ce.... de prost și idiot și de nașpix! Agh! NU știu dacă sunt nervoasă sau supărată pe el. Dar știți care e partea cea mai rea? Nici Alex și nici San nu sunt acum aici. Încep să cred că există o legătură cu ăștia doi, prea se sincronizeză. Și ceva tot se întâmplă. Dacă s-au aliat împotriva mea le iese de minune! Ce n-aș da să pot vorbi cu cineva acum... Cineva care nu crede că m-au răpit extratereștri sau îmi va da un sfat pe bază de fotbaliști celebri. Dap, sunt pierdută!

-Hei, Soff, te simți bine? îmi ridic privirea din farfurie și dau de privirile îngrijorate ale celor de la masă. Chris și J sunt și ei surprinși de reacția lui Alex, poate doar mai mult J, de când le-am povestit tot vântură mâncarea prin farfurie.

-Nu prea.

-Te doare ceva? Să chem asistenta? Issa se agită și codițele ei împletite sar în sus odată cu ea, care a și pornit spre cabinet.

-Nu, Issa sunt bine.

-Păi și atunci de ce au spus că te simți rău.

-O doare sufletul, Issa. Chris se încruntă și oftează. Băiatul ăla ne aduce numai probleme și ne e decât prima lui zi.

-Îl cheamă Edward și cum adică prima lui zi? spun deodată mai atentă la discuție.

-Nu știi? mă întreabă May.

-Ce să știu?

-E într-a 11 la arte cu tine și cu May și se pare că Lilian l-a primit cu brațele deschise chiar și în mijlocul semestrului, spune Chris.

-Stai! simt că mai am un pic și turbez. Cum adică e într-a 11? Și cu adică e cu mine în clasă la arte? Și cum adică învață aici!?!

-Da, continuă Chris, se pare că e chiar bun, cel puțin din câte am auzit. deși s-a transferat ieri, deja a făcut furori printre profesori și elevi, sau mai bine zis eleve. Cred că un juma din școală e înnebunită după el, cealaltă jumătate sigur nu l-a văzut încă. Și când îl vedeam că nu aruncă nici un ochi la nici o fată nu putea să-l înțeleg, dar acum după ce mi-ai zic de voi....

-Nu există nici un noi...

-Mă rog... dar după ce mi-ai zis cred că tipu e aici doar pentru tine.

Oftez exasperată. Chris are dreptate și multă logică. De ce ar vrea el să vină la liceul ăsta, la naiba în praznic pentru. Și apoi mi s-a luminat minte...

-Dar el are 23...Cum să mai fie la liceu?

- 23?!? Dacă până acum J era cu capul în nori acum se alătură grupului vesel și țipă de să ne audă și doamna de la cantină. Asta dacă nu ar fi o gălăgie infernală. Oh, mulțumesc liceeni agitați și bârfitori!

Revenind.... toți se uită la mine ca la felul 14 și eu înghit în sec. Ups! am scăpat porumbelul. Normal că nu știau, ce era prost să-și zică vârsta adevărată? Cu siguranță nu. Mai ales că Sa e cam mare ca să fie într-a 11-a, dar el care are 23... e cam cu trei ani mai mare...