Academia Alice

CAPITOLUL 6: SPERANȚĂ!

După toată șarada de la sala de mese se pare că eu eram în centrul atenției întregii școli, dar nu îmi prea păsa. Și este pentru prima dată în viață când nu îmi pasă ce spun ceilalți despre mine. În schimb eram mai preocupată de starea prostă de spirit a Samanthei. Încă nu îmi vine să cred că această Natasha este sora ei vitregă, adică cele două nu par deloc rude. Păi da geniule aici intervine partea cu VITREGĂ. Da, cred că conștiința mea avea dreptate. Nu trebuie să semeni cu cineva pentru a fi fratele său vitreg. Dar totuși, Natasha nici măcar nu i-a aruncat o privire ei  ceea ce mă făcea să mă întreb ce se întâmplă între cele două. Stai ușor! Nu îți ajunge un frate geamăn sărit de pe fix care să îți mănânce nopțile acum mai vrei să te implici și în asta? Nu ești aici decât de o zi și vrei să devii Madam-Sofia-atotștiutoare? Stai în banca ta!

Oftez ușor și revin la realitate. Tocmai ce mă îndrept spre sala de desen cu Sam și de când ne-am despărțit de fete s-a lăsat o tăcere sinistră între noi.

-Vrei să vorbim despre ce s-a întâmplat la micul dejun? Aceasta tresare parcă trezită dintr-o transă și mă privește, dar în ochii săi nu pot desluși nimic.

-Eu...e o problemă de familie. Dau din cap înțelegător și aștept să continue, dar ea preferă să schimbe subiectul. Hai să ne concentrăm mai bine pe prima ta oră aici. Să știi că sunt foarte curioasă și nu cred că doar eu, să văd care dintre gemeni are un talent mai mare.

-Eu sincer mereu am crezut că Alex e cel mai grozav, adică lucrările lui au atâta viață, pe lângă el ale mele par șterse, spun visătoare.

-O, haide! Sunt sigură că asta crezi doar tu. Și în plus de când nu v-ați mai comparat operele?

-Hhh, de doi ani cred..

-Doi ani? spune și se preface a fi șocată, dar ochii amuzați o dau de gol. Știi câte se pot schimba în doi ani?!? Nu știi, normal că nu știi. Nu m-ar mira dacă l-ai învăța o lecție pe idiot.

-Așa o fi..., murmur chiar când ajungem în fața ușii.

Intrăm amândouă și Sam îmi arată de unde să-mi iau instrumentele necesare. În timp ce ea se înarmează cu trei palete de culori diferite și o mulțime de rigle, echere, raportoare și alte instrumente sofisticate pe care sincer nu le-am mai văzut în viața mea, eu nu îmi aleg decât câteva creioane de diverse mărimi. Nu îmi place să folosesc prea multe instrumente.

-Ar fi mai bine să îți ei tot ce ai nevoie de acum, așa își va fi mai ușor, mă sfătuiește Sam.

-Dar mi-am luat tot.

-Doar nu ai gând să folosești doar atât! Nu poți să faci un tablou doar cu atât.

-Sat calmă, știu ce fac.

-Uite Sof, îmi ești dragă. Tu pari diferită de fratele tău și asta mă intrigă, de aceea îți dau un pont. Aici prima impresie contează cel mai mult. Deși aceste ore pot părea motiv de relaxare, nu sunt. Toți vor sta și vor aștepta să te judece. Așa că te rog să te gândești de două ori înainte.

Așa zisul discurs a lui Sam m-a făcut să zâmbesc . Ea chiar își făcea griji pentru mine, însă ea și toți ceilalți urmau să aibă parte de o surpriză. Am încuvințat din cap în direcția acesteia, deși nu am mai luat nimic din dulap, îndreptându-mă apoi spre un șevalet. Abia atunci am aruncat și eu o privire prin sală.

Erau în jur de  douăzeci și cinci de elevi însă nu toate șevaletele erau ocupate. Observam că erau mai multe față de ieri. Erau elevi de diferite naționalități și vârste, de la clasa a X-a până la a XII-a. De asemene am auzit vorbindu-se rusă, franceză, finlandeză, spaniolă, chiar și germană. Îmi amintesc că directoarea îmi spusese în timpul turului că vor fi elevi din toată lumea, dar se va preda și vorbi în engleză în timpul orelor.