Academia Alice

CAPITOLUL 62: SCHIMBĂRI

Sofia P.O.V

Acasă...un sentiment pe care nu l-am mai simțit de ceva vreme și totuși îmi saltă inima de bucurie când mă gândesc că m-am întors aici. Nu pot să zic că sunt supărată pe Alex, poate nici măcar pe Keroline, știu că nu e mama noastră, dar cel puțin a avut tăria să ne crească și să ne educe cum a putut. Nu e atât de important motivul că simplul fapt că a făcut-o. Cu toate acestea voi avea nevoie de timp, timp ca să pot să mă acomodez cu toate.

De-abia acum înțeleg motivele pentru Alex s-a răcit atât de mult de familia noastră, cred că pur și simplu nu a putut să se obișnuiască cu ideea minciunii și a transformat aceea durere și confuzie în ură. El era singur, dar eu am atâția oameni care mă încurajează și simt că până la urmă lucrurile vor fi bune.

Autobuzul nostru oprește în fața porților negre, atât de familiare acum. Îmi amintesc de prima mea zi când le-am văzut, eram de-a dreptul înspăimântată și mai aveam puțin și făceam cale întoarsă spre Londra pe jos. Noroc cu May care m-a încurajat.... May...Ea a fost prima care mi-a adus zâmbetul pe buze aici și îmi așa de dor de ea, cât și de Issa. Parcă a trecut o veșnicie de când nu am mai schimbat nici o replică și mă simt așa de vinovată. E numai și numai vina mea, m-am lăsat dusă de val și am uitat de unde am plecat. În prima zi când am ajuns aici toți mă știau că sora mai mică și ciudată alui Alex, iar atunci doar Issa și May m-au luat în micul lor grup. E clar, trebuie să-mi mai fac puțin ordine în viață până nu scapă totul de sub control.

-Sofi, ești bine? vocea caldă a lui Alrick mă face să tresar.

-Oh, da. Doar că mă gândeam, spun și cobor alături de el din autobuz.

-Păreai tristă, spun el îngrijorat. E ceva care te deranjează?

-Nu, doar că ar trebui să vorbesc cu niște prietene mai vechi de care îmi e tare dor.

-Niște prieten mai vechi zici... spun el luând o parte din bagajele noastre. La câte lucruri are de cărat mi-e puțin milă de el, dar când am vrut să pun mâna pe ceva el s-a uitat urât la mine și m-a dat la o parte.

-Ah! Casă dulce casă! Sam iese și ea din mașină și se întinde, dar imediat începe să tremure când dă de briza răcoroasă a nopții. Nu mi-a fost dor de locul ăsta, spune ea.

Alehandro o urmează imediat și se uită în jur analizând totul, nepărând totuși prea impresionat. Hmm.. dacă stau și mă gândesc nu l-am văzut vreo dată cu adevărat uimit de ceva care nu are păr roșu, corp de zeiță și o atitudine de divă. Nu că aș bate apropo sau ceva....

-Am văzut locuri și mai mari, spune și se duce să-l ajute cu bagajele pe Alrick.

Alex iese ultimul. Se uită prin jur, ridică din umeri și se duce la băieți fără a spune nimic. Dap, tipic Alex...

-În sfârșit! o voce cunoscută mă face să mă întorc înspre porțile Academiei și să o văd pe Nat cum vine spre noi. Credeam că v-a mâncat lupu pe drum de nu mai ajungeți.

Bruneta ajunge lângă mine și Sam zâmbind cu gura până la urechi și radiind a fericire. Hmm..ceva îmi spune că nu noi suntem principale ei sursă de bucurie..

-Că tot veni vorba, spune Sam minjiindu-și ochii. Tu unde ai fost toată ziua domnișoară?

-Și ce e cu fața asta? o completez și bruneta își dă ochii peste cap.

-Am avut treabă ce nu putea aștepta, spun ea surâzând.

-Cu cine? întrebarea fratelui meu ne face pe toate trei să ne uităm spre el, dar Nat nu se mai lasă vrăjită ca altădată de el.