Academia Alice

CAPITOLUL 51: POVESTE DE CRĂCIUN! PARTEA I

Autor P.O.V

Se uită în oglindă pierdută și nu știe ce să creadă, parcă nici nu-i vine a crede că reflexia din oglindă îi aparține. E adevărat că fata din oglindă îi repetă fiecare gest și pare să fie la fel de mirată ca ea. Dar niciodată nu s-ar fi gândit că, ea, o fată simplă ar putea să fie acum aici, în rochia asta, în camera asta, în țara asta. E așa ciudat încât se așteaptă ca în următoarea secundă să se trezească în camera sa din Londra și să să se pregătească de o nouă zi de școală. Dar nu, nu se întâmplă și asta o face să zâmbească timid. E aici, pe alt continent, zâmbind și trăindu-și viața cum nu a mai făcut-o până acum. Iubește un criminal, dar s-a obișnuit cu ideea. E păcat să-ți irosești speranța la fericire pentru că ți-e frică. Până la urmă ce fel de viață e aia fără un pic de pericol.

Oftează când își aude prietena de jos. E ajunul Crăciunului și ei au dat un fel de petrecere între persoane apropiate, dar... ea nu cunoaște pe nimeni. Bine înțeles că vor fi Sam, Alex și Nat acolo, dar cum se va simți când îl va vedea pe el. Cum se va simți când acele oceane albastre care au înecat-o în atâta suferință și iubire o vor privi. Îi va ceda, asta de va întâmpla!Nu îi va mai păsa de nimic și-i va ceda fără a se gândi de două ori. Dar nu poate... nu poate să fie rănită din nou. Nu poate să sufere din nou!

Deschide ușa balconului și o briză ușoară îi invadează simțurile. Deși e Crăciun, afară e vrea mea unor seri de vară. Serile pe care le adoră atât de mult și de care nu a mai avut parte până acum de multe ori. E ciudat! Să-ți placă ceva despre care nu știi nimic. Dar și ea e ciudată! Privește cerul și-i pare că e parcă mai plin de stele ca în celelalte nopți. O lună plină, exact ca cele din cărțile de dragoste, tronează în mijlocul cerului. E frumos cum cerul parcă se reflectă în luminile orașului și asta o face să ofteze iar. Nu e din vina peisajului mirific, nici a lunii sau a stelelor, nici măcar a luminilor pierdute în zare... Se gândește la el... la buzele lui...la atingerea lui...la zâmbetul lui....la el. O mică scânteie i se aprinde în suflet când un gând o străfulgeră. Și acel gând e să se ducă jos și să cadă la porțile iadului. Dar nu. Nu o face, continuă să privească cerul și să ofteze, gândindu-se la el.

La un moment dat, aude un scârțâit înfundat, semn că ușa de la camera ei s-a deschis. Nu e nevoie să se întoarcă. Știe cine e. Își apleacă capul în față și inspiră adânc în timp ce ochii i se închid. Un zâmbet cald i se tipărește pe buze.

Deschide ușa camerei ei și aceasta scoate un sunet înfundat. Își deschide un pic cravata și pășește în cameră cu paharul de vin roșu în mână. Acum e momentul. Asta e ceea ce simte și niciodată nu și-a ignorat instinctul. Simte că odată cu ea, toată problemele vieții lui ruinate se vor rezolva și mia simte că trebuie să facă tot ce-i stă în putință să nu piardă și șansa asta, pentru că nu va mai fi alta. Își lasă paharul de vin pe masa de toaletă și oftează profund îndreptându-se spre ușile între deschise ale balconului unde avea să-și găsească prințesa. Dar când o vede împietrește și simte cum tot discursul pe care și l-a repetat cam toată ziua s-a dus pe apa sâmbetei. Aceasta se întoarce nonșalantă și el nu se poate abține să nu o analizeze îndeaproape. Era frumoasă! Dar, o vai! Atât de frumoasă! O rochie de culoarea piersicii abia culese îi complimentează formele de zeiță. Sus era încrustată cu pietricele ce sclipeau de o făceau să pară o stea coborâtă de pe cer, iar în jos materialul fin cobora în valuri până în pământ. Dacă a zis că e frumoasă însemnă c-a mințit. E sublimă! Reprezintă perfecțiunea în persoană. După câteva minute în care nici unul nu a zis nimic se apropie cu pași prudenți de ea. Părului ei negru ca noaptea e prins într-un coc bine aranjat și asta o face să fie și mai perfectă de cât e deja. Cei doi ajung să se privească acum în ochi, între ei nefiind mai mult de jumătate de metru. Se uită unul în ochii altuia de parcă ar găsi acolo răspunsul la fiecare întrebare pe care au de când s-au întâlnit. Și poate chiar o fac.... Sau poate nu. Nici ei nu știu. Dar....

-Sofi, începe el nesigur. Nu știu ce am făcut de merit asta. Am fost un prost norocos care a avut norocul să fie la locul potrivit în momentul potrivit și... te-am întâlnit. Nici nu pot să-ți spun cât de mult m-am schimbat de atunci. Încerc să fiu un om mai bun Sofi, chiar încerc, doar pentru tine. Eu nu te merit și nici nu te voi merita vreodată, dar toți avem dreptul să sperăm. Toți vrem să visăm la că acolo undeva există un loc și pentru noi, un loc unde putem fi fericiți și o persoană care să ne aducă fericirea. Și eu Sofi, vreau ca acel loc să fie chiar aici. Cu tine. Lângă tine. Lângă fata de care m-am îndrăgostit.

E e profund surprinsă de cel spuse de el și pentru o clipă inima ei s-a oprit din bătut doar pentru a savura și ea această plăcere.

-Nu trebuie să te schimbi, spune ea. Nu îmi pasă cine erai înaintea mea, ci cine vei fi de-acum. Nu îmi pasă cu ce te ocupi, nici câți au suferit în urma ta. Nu! Poate că sunt egoistă, dar tot ce vreau e să fiu lângă tine. Simt că doar așa voi mai putea lupta.

În timp ce vorbea fețe lor se apropiau din ce în ce mia mult, corpurile lor fiind acum lipite, iar când doar câțiva centimetri îi mai despart spun simultan:

-Te iubesc!

Și apoi buzele lor se unesc într-un sărut ce conține toată frustrarea și durerea pe care au simțit-o până acum, dar e încărcat și cu iubirea lor care de-abia acum a prin aripi să se înalțe la stele. Acum, când doar luna le mai e martoră, cei doi s-au găsit după o mare căutare printre umbrele întunericului.

***

Între timp la parter.....

Roșcata pe tocuri de 15 centimetri se îndreaptă înjurând pe trei limbi diferite spre ușa de la intrare. Cineva foarte insistent tot îi consuma ei nervii bătând în nenumărate rânduri la ușă. Și cum scumpul ei frate e plecat papa să cucerească englezoaice sexy, doar ea rămâne gazdă la petrecerea asta plină de secături fără minte. Când Al i-a zis că o să aibă o petrecere cu apropiați nu se gândea că asta înseamnă că va trebui să întâlnească toate relicvele cu care are el afaceri și pe deasupra o mia lasă și singură.

Exasperată și obosită deschide ușa cu putere și aproape că țipă la persoana din fața ei. Dar nu e nimeni.... Derutată iese pe ușă și se uită în jur. Cine putea fi? Privirea însă îi cade pe trupul ascuns în penumbra casei. Bine lucrat, îmbrăcat într-un costum ce i se mulează perfect mușchii lucrați,bărbatul misterios o face să înghită în sec. Părul răvășit îi cade peste față și îi dă un aer înfricoșător, chiar periculos ce o atrage imediat pe roșcata noastră. O mână o ține în buzunar și în cealaltă ține o țigare aproape stinsă. Mai trage o dată și apoi o lasă să cadă jos, strivind-o cu piciorul. Ea își mușcă buza involuntar când acesta iese din întunericul protector.

Privirile lor se intersectează și un fior îi traversează pe-amândoi. Ea se uită mirată la persoana din fața sa. Acei ochii.. acel albastru. Sângele începe să-i circule din ce în ce mai repede prin vene, parcă mânat de un curent electric. Îndrăzneață face un pa în față.

-Nu cred că ne cunoaștem, spune ea. Samantha Rodriguez!

Acesta o privește atent. Un zâmbet arogant îi apare pe față, un zâmbet specific lui.

-Alehandro Garcia! spune și nici nu o lasă respire căci se năpustește asupra buzelor ei într-un sărut plin de pasiune.... și pericol. Iar ea îi răspunde.

Se anunța o noapte interesantă în conacul Rodriguez....