Academia Alice

CAPITOLUL 50: MI AMOR

Sam P.O.V

Cred că ne-am pierdut cel puțin opt ore prin trei mall-uri, două bulevarde și trei cafenele. Da știu! Încerc s-o iau ușor, că nu merge așa din prima zi. Dacă eram eu cea normală, opt ore însemna timp de încălzire. Cred că am probat peste o sută de rochii și nu mi-am găsit una care să-mi place....mi-am găsit șapte care să-mi placă și le-am cumpărat pe toate. Pe lângă asta am mai luat și tot felul de cârpe pe care nu sunt sigură că le voi purta pe toate, dar fetele au zis că arătam caraghios în ele și am zis de ce nu.

Ideea e că mai toată ziua am fost aeriană. Mă tot gândeam la...el. E ciudat. Niciodată nu am mai simțit asta pentru un băiat. Adică da, sunt adolescentă și toate alea, dar la el e diferit. Simt că vreau să-l cunosc, simt că vreau să știu mai multe despre el, că vreau să-l descopăr. Dar uneori stau și mă întreb. Oare e real? Adică dacă stai să te gândești, e ciudat că toată scena petrecută e în ceața, dar eu țin minte fiecare detaliu legat de el și îi văd ochii când închid ochii. Alehandro....ce nume divin. Mă întreb dacă el știe cum mă cheamă. Mă întreb dacă s-a gândit măcar din întâmplare la mine în ultima săptămână. Scutur din cap încercând să nu mă îmbăt cu apă rece. Cred că singurul lucru la care s-ar fi putut gândi aș fi eu, să fim serioși! Eu! Ce am eu special? Adică nici un băiat nu mi-a zis că sunt frumoasă..... vreodată! Uneori cred că sunt doar o copie ștearsă a mamei mele....

-Pământul către, Samantha! vocea lui Sof mă face să scap cutia cu pantofi din mână.

-Aici! spun și mă uit la fața ei încruntată.Ce e?

-Ce e?! Încerc să își atrag atenția de cinci minute! spune bruneta indicnată

-Las-o, Sof! Iar se gândește la prințul ei, spune Nat în timp ce probează niște balerini.

Cele două încep să râdă în timp ce eu mă înroșesc. Normal că le-am zis despre Alehandro. Suntem fete, ne spunem totul. Că tot veni vorba de totul.... AM CEL MIA IDIOT FRATE POSIBIL! Și nu exagerez. De la așa zisa mărturisire a lui Sof, ei nici măcar nu am mai vorbit. Ce idiot! Cu prima ocazie în care rămâneau singuri, trebuia să-i spună ce simte pentru ea, dar no! El, domnul mafiot Idiotus, nici măcar nu i-a mia spus un cuvânt. Scuza lui, pe care mi-o tot aruncă în ultimele zile: Mi-e frică de un refuz! Bă ești prost sau te prefaci! Fata îți zice să te iubește și tu stai ca prostu? Deci no! Trebuie să fac ceva cu ăștia doi că nu se poate...

-Sam, revino din fanteziile tale cu Alehandro și zi-mi dacă mi se potrivește rochia! vocea lui Nat mă face să tresar surprinsă.

Stai cum?

-Poftim? întreb nedumerită.

-Cred că-mi trebuie un număr mai mare, îmi ignoră întrebarea Nat și eu oftez. Nici nu mi-am dat seama când am intrat în alt magazin, chiar trebuie să mai rămân pe pământ.

Scanez magazinul și o văd pe Sofi într-un colț, cu o rochie în mână, strâmbând din nas. Mă duc spre ea și îmi dau ochii peste cap. Dintre noi, ea e singura care nu a găsit nimic, adică nu i-a plăcut nici o rochie ....nici...măcar...una! Fata asta are mia multe pretenții ca regina Angliei! trebuie să-mi amintesc să nu-i iau niciodată un cadou care contă într-o piesă vestimentară. Ar fi sinucidere curată!

-Tot nimic? o întreb când ajung în dreptul ei.

-Nu! Nu pot să cred că nu am văzut nimic! Adică sunt atâtea rochii frumoase, dar nici una nu-i pe gustul meu, spune ea și strâmbă din nas, punând umerașul la locul lui.

-Nu-i nimic, încercăm și l-.... dar nu apuc să termin că privirea îmi fuge pe un manechin. Aia e rochia ta!

-Ce tot spui aco-.... Aia e rochia mea! spune Sof în timp ce ne holbăm amândouă la manechinul din fața noastră. Dacă asta nu-l dă pe spate pe Alrick, atunci ori e dus, ori e orb!

***

Două ore mia târziu, stăm toate trei la o cafenea din centrul mall-lui și discutăm despre anumite fleacuri. Am reușit și noi să încheiem sesiunea de cumpărături....într-un final. Am făcut cu ocazia asta și cumpărăturile de Crăciun. I-am luat lui Alrick un ceas ca să nu mai întârzie să-i spună lui Sof ce simte pentru ea, lui Alex un tricou cu mesajul " Adevărata fericire e mia aproape de cât crezi!", ca un mesaj subtil de "Idiotule! Natasha te place!" dar i-am luat și un set de creioane speciale pe care și le dorea și care nu se găsesc în Londra , lui Sof i-am luat o brățară din argint ci un pandantiv cu numele ei, iar lui Nat o rochiță super drăguță de balerină, fiindcă știu că își dorea. Însă... am vrut să-i iau și lui ceva, așa că m-am gândit să-i iau o brățară din aur alb care3 avea ca pandantiv Demonul Meu. Poate, poate, îl conving pe Alrick să-i dea cadoul....o să bag eu puțin șantaj și iese bine treaba.

Mă uit pierdută prin cafenea, neatentă la discuția fetelor. Mă gândesc la el. Pentru o secundă îmi permit să visez, să mă gândesc la el, să mă întreb cum ar fi viața mea cu el. Știu că e în mafie și asta nu mă deranjează. Mereu am iubit pericolul, îl am în vene și o viață alături de cineva care trăiește prin așa ceva m-ar face.... să mă simt vie. Să mă trezesc cu acei ochi în fiecare dimineață, să mă sărute de bună dimineața... acele buze... de aș simți gustul lor măcar o dată, ar fi raiul. Să fiu cu el, să trăiesc cu el, lângă el, să mănânc cu el, să râd cu el, să plâng în brațele lui, să lupt cu el, să ucid cu el, să iubesc cu el....să trăiesc prin el.

Oftez ușor când acest vis frumos îmi inundă conștiința și zâmbesc ca o proastă. Știu că ar fi ireal, dar toți ne permitem să visăm din când în când. Iau o gură din ciocolata mea caldă și încerc să mă concentrez pe ce zic fetele, par să fie prinse într-o discuție, dar când sunt gata să mă bag și eu în vorbă, telefonul meu vibrează pe masă, semn că am primit un mesaj. Îl iau și văd că e un număr necunoscut. Curioasă, deschid mesajul și inima îmi sare o bătaie când văd ce scrie.

Ce frumos zâmbești, mi amor! - A