Dragostea doare

capitolul 3

   
 

O saptamana. O saptamana de-a dreptul jalnica. Ploaia nu se mai opreste de zile bune impiedicandu-mi orice activitate.

Telefonul meu suna neincetat de aproximativ 20 de minute incontiuu dar nu am chef sa raspund, oricine ar fi. In camera deja e un aer foarte inchis din cauza a prea multor tigari fumate si cateva doze de bere aruncate neglijent in camera.

Incep sa pierd la jocul asta stupid, asa ca enervat las de-o parte consola. Nu ma pot concentra cand dracia aia suna intruna.

— Da?!

Spun enervat. Niciun raspuns.

— Chiar nu am chef de glume azi, asa ca oricine ai fi du-te dracu!

— Cineva nu a dormit bine azi noapte.

  
    Zambesc.

— Zayn, tocmai tu te-ai gasit azi sa imi strici buna dispozitie.

— Wow, tu ai asa ceva?

  Radem amandoi.

— Stii baiete, de care ori vorbesc cu tine am impresia ca ma intorc in trecut. Esti dublura lui Harry.

— Bine ai spus trecut. Tata se comporta acum de parca ar avea 80 de ani.

— Timpul a trecut si peste el. Acum are o familie, nu mai poate fi vagabond ca pe timpuri.

— Cand spui asta, am impresia ca vorbim de cu totul o alta persoana.

— Tu nu ai cum sa stii cum are tatal tau, ai fi fost mandru.

   Zambesc. Din nou.

— Stiu ca nu m-ai sunat sa vorbim despre ai mei. S-a intamplat ceva?

—  Vom lua cu totii masa. As vrea ca macar in seara asta sa ne fii si tu alaturi. Ce spui?

— Aveam cateva planuri dar le pot amana pentru tine dar totusi nu promit nimic sa stii!

De fapt mint. De Zayn sunt cel mai apropriat. Il iubesc ca pe un frate, ce-i drept mai in varsta, dar nu ca pe prietenul tatalui meu.

— Esti preferatul meu amice. Ne auzim pe seara.

Spune apoi inchide. Plictisit, arunc pe undeva prin camera telefonul si incep sa imi fac de lucru, intorcandu-ma la jocul meu dar nici de data asta nu am pace. Telefonul suna din nou. La fel de insistent. Enervant.

— Dean, sper ca ti-ai facut rugaciunea de dimineata.

— Salut si tie mitocanule.

— Treci la subiect, stii ca nu imi plac introducerile.

— In seara asta se da o petrecere marfa.

— Asa si?

— Cum adica asa si? Trebuie sa mergem neaparat. Noi nu ratam nici o petrecere.

— Nici o petrecere buna, nu petrecerea unei mucoase de 15 ani.

— Deci stii despre cine e vorba?

— Toata scoala vuieste. Toata saptamana doar despre asta s-a vorbit.

— Am auzit ca tipa e destul de ok oricum."

— Nu sunt interesat sa imi pierd noaptea cu o boboaca Dean.

 

Deja imi pierd rabdarea asa ca ii inchid in nas fara alte lamuriri. Incearca degeaba sa ma convinga. Oricat de bine ar fi  organizata petrecerea, nu am de gand sa ma fac de ras. Eu, aparand la petrecerea unei boboace. Am niste principii, peste care nu trec. Nu sunt unul din fraierii scolii si nici nu merg la orice petrecere organizata de oricine.

Deja i-am spus lui Zayn ca voi lua masa cu ei, altfel as fi organizat chiar eu o petrecere unde ar fi venit tot cartierul nu doar cei din liceu.

De cand ne-am mutat in Luton, ma simt mult mai liber si sunt mult mai fericit. Viata in centru era groaznica. Nu aveam voie petreceri, nu puteam da muzica tare. Vecinii erau foarte deranjanti, iar apartamentul era minuscul. Insa de cativa ani, viata aici, in minunata asta vila, e numai buna de trait. Si profit de asta la maxim.

Nici macar nu avem vecini bagaciosi. Vila de vis-a-vis e nelocuita. Casa din partea stanga e locuita de un cuplu tanar care isi petrece majoritatea timpului in vacante, iar pe langa mine in partea dreapta mai sunt doar cateva familii cu pustani foarte galaciosi. Deci clar nu sunt eu problema.

  
Ziua trece rapid peste mine si nici nu observ ca e deja ora cinei. Cobor jos, unde probabil deja s-au strans restul.

— As vrea sa tin un toast, pentru Ash. Pentru modul frumos in care a crescut si s-a dezvoltat. Pentru faptul ca mai are cateva luni si va absolvi.

— Si pentru faptul ca e Adonis in persoana. Exceptand excesul de tatuaje.

Perrie continua discursul mamei facandu-ne pe toti sa zambim. Doar exagereaza. Nu sunt copilul exemplu pe care si-l doreste mama. Am multe defecte, dar in ciuda a tot, eu ii iubesc pentru ca sunt parinitii mei si daca ei nu ar fi existat, nici eu nu eram acum in viata.

— Cum merge cu scoala Ash?

Louis intrerupe tacerea de-odata. Speram sa nu puna nimeni intrebarea asta.

— Bine.

  Un raspuns sec. Dar asta era adevarul.

— Note?

Mereu iubita lui ma calca pe bataturi.

— Bune.

Mama pufneste. Si acum inteleg de fapt ca cina asta nu e pentru ei ci pentru mine. S-au strans toti pe capul meu in speranta ca o ora de dirigentie ma va aduce cu picioarele pe pamant. Eu oricum sunt cineva, nu ma voi transforma intr-o carte umblatoare doar pentru placerea lor. Imi iubesc viata mea de golan si o accept asa cum este.

   Ma uit urat la Zayn.

— Tradatorule.

El doar zambeste pe sub mustati.

— Haideti totusi sa nu stricam seara asta, e destul de frumoasa. Sunt sigura ca Ash stie ce are de facut si nu ne va dezamagi.

Da vezi sa nu! Dar totusi zambesc. Perrie mereu e salvarea mea si ține cu mine. Am terminat de mancat si dupa inca un pahar de vin hotarasc sa ii las in living si ma retrag in camera mea. Deja am stat prea mult cu ei. Si ce e mult strica. Nu?

Intru in dormitor si trag peste cap, fara vlaga, hanoracul. Merg pana la fereastra si privesc putin reflexia mea care se oglindeste in ea. O ignor si continui sa privesc afara.

O seara tarzie dintr-o toamna tarzie. Aceeasi monotonie. Asta pana cand o masina parcheaza in fata vilei vecine. 

Dintr-un audi coboara un barbat si o femeie cam de varsta parintilor mei, apoi portiera din spate se deschide, lasand la iveala un trup subtire. Nu imi dau seama cand inghit cu greu excesul de saliva din gura. Respir puternic si observ ca imi tinusem respiratia pana acum. Continui sa privesc trupul care tremura usor in bataia vantului.

Parul sau pana la fund se balangane usor in valuri. Continui sa imi plimb ochii pe trupul ei pana ii pironesc pe buzele sale frumoase, care se curbeaza in cel mai frumos zambet vazut de mine pana acum. Gura sa formeaza apoi un o perfect si bate din palma entuziasmata. Un zambet micut se instaleaza in coltul buzelor mele.

Raman in dreptul ferestrelor pana cand acestia dispar intr-un final in casa. Zambetul meu retinut se curbeaza intr-unul arogant si rautacios si deja stiu cu ce imi voi umple timpul de acum inainte.