Dragostea doare

capitolul 40

Intr-un final, privirea lui a poposit pe mine. L-am privit in ochi, parea confuz. Nu am mai putut rezista, am iesit afara in racoarea iernii. Lacrimile imi inghetau pe fata, dar curand le inlocuiau altele. Mi-am cuprins cu palmele, bratele inghetate. Simteam ca cedez, simteam ca o sa lesin in orice moment.

Omul pentru care mi-as fi dat si viata m-a tradat in cel mai josnic mod. Sangele imi alerga prin vene. Suspinele mele imi rasunau in timpane.

Nu am crezut ca o sa il vad pe Ash in asemenea situatie. Durea. Dar mai rau a durut cand nici macar nu a facut efortul de a veni dupa mine. M-a lasat sa plec singura, distrusa mental si sufleteste. Nu s-a obosit nici macar sa imi ofere cea mai de cacat explicatie.

Mi-am aruncat pe undeva prin iarba pantofii. Erau ultimul lucru la care ma mai gandeam. Am pasit pe asfaltul inghetat. Picioarele mele incinse au simtit imediat raceala asfaltului. Frigul imi intepa picioarele dar continuam sa merg. Unde? Nu stiam. Nu puteam sa merg acasa. Eu nu mai aveam "acasa". Acasa era Ash, acasa erau bratele lui Ash. Acasa era casa lui Ash.

Cand m-am indepartat considerabil de casa lui Dean, urletul meu tinut capitv, mi-a parasit plamanii. Urlam, tipam, plangeam. Imi simteam venele dupa gat umflate. Lacrimile aproape ma inecau.

Astazi am trait cel mai de temut cosmar al meu. Mi-am pierdut o parte din mine iubindu-l pe Ash. L-am iubit pe Ash cu toata fiinta mea. Cu tot ce am avut, iar acum ca a plecat, am ramas fara nimic. El ma facea sa simt lucruri, acum nu mai simt nimic. Eram pierduta. Eram singura si neajutorata. Vantul imi rasfira parul, sufla rece peste trupul meu tremurand.

Dar nu mai simteam frigul. Durerea sufleteasca durea mai tare ca toate oasele rupte la un loc. Ma durea inima.

Durea. Rau

Voiam sa mor, sa se opreasca durerea. Trebuia doar sa uit tot ce simt. Dar cum sa fac asta cand simteam atatea? Faceam lucrul pe care trebuia sa il evit din rasputeri. Incepeam sa imi amintesc. M-am prabusit pe asfalt in mijlocul strazii. Amintirile ma napadiresera. Imi invadasera inima si gandurile. Ma gandeam prea mult, stiam asta si imi frangeam propria inima.

Momente cu mine si Ash mi se tot derulau in fata ochilor. Opreste-te, te rog. Am soptit cu vocea stinsa. As fi vrut sa fiu acum in bratele sale, in camera lui. As fi vrut sa ii aud vocea calda in ureche cum imi sopteste nimicuri. Sa aud cum imi sopteste promisiunile pe care astazi le-a incalcat.

Trebuia sa deschid ochii, dar era un lucru dureros pe care trebuia sa il fac. Am ramas in acelasi loc, facand acelasi lucru, amintindu-mi. E trist cand o persoana pe care ti-o imaginai facand parte din viitorul tau, va deveni o amintire. As vrea sa omor partea asta din mine. Partea care il iubeste, partea care ar vrea sa ignore ce tocmai am vazut. Partea care inca mai crede in dragoste adevarata.

Pe cine pacaleam, dragostea adevarata nu exista. Cineva, undeva, la un moment dat ne va demonstra asta. Lacrimile inca curgeau pe fata, nici macar nu se oprisera vreodata.

De ce Ash?

De ce m-ai zdruncinat in halul asta?

Inima mea se simtea tradata astazi. Ochii mei au vazut minciunile lui astazi. Minciunile lui care m-au facut sa cred din nou in iubire. Nu puteam sa cred ca trec din nou prin durera asta.

Dar acum, in nebunia si disperarea mea nu il puteam urî. Dupa tot ce mi-a facut in seara asta, nu il puteam urî. Simteam doar...nu simteam nimic. Ochii mei ramasesera goi, fara expresie. Lacrimile mi se uscasera pe fata. Bezna si ruina isi intinsera peste mine nemarginita lor stapanire.