Dragostea doare

capitolul 35

 

  Trecusera alte doua zile de cand Chloe era in spital. Starea ei se imbunatatea pe zi ce trece. Azi, era o alta zi in care ma furisam sa vin sa o vad. Baietii mi-au spus ca tatal ei lipseste din nou si ca va ajunge abia dimineata.

- "Buna ingeras."

Am spus si i-am sarutat ambii obraji. Era atat de dulce. Atat de frumoasa.

- "Buna iubire."

I-am sarutat de data asta, buzele rozalii. Parea plina de viata, iar lucrul asta doar ma bucura.

- "In noaptea asta raman cu tine aici iubire."

Zambetul ei a crescut considerabil.

- "Serios? Cum ai reusit?"

- "Tatal tau se intoarce abia dimineata."

M-am asezat langa ea pe pat si am cuprins-o in brate, strangand-o la pieptul meu. I-am sarutat din nou fruntea.

- "Ai mancat?"

- "Putin. Tu ai mancat?"

- "Da, nu am mai scapat de mama in dimineata asta. Siiii, a spus ca abia asteapta sa te intorci acasa."

- "Si eu Ash, si eu."

- "Vrei sa mai mananci ceva? Ti-a facut mama niste prajituri."

- "Nu am pofta de mancare, dar prajiturile mamei tale nu le pot refuza."

A spus razand, apoi am scos prajiturile din punga. Erau prajituri simple, cu ciocolata, dar erau facute in casa si erau delicioase.

- "Hmm, sunt atat de bune Ash."

Am zambit, mancand si eu o prajitura. Chiar erau atat de bune. Mama nu era cea mai extraordinara bucatareasa, era mai mult femeie de afaceri, dar prajiturile ei erau cele mai bune. Am mai mancat cateva, apoi ne-am asezat mai confortabil in pat, continuand cartea. Era o carte buna, credeam ca ne vom regasi in poveste, dar din fericire nu ne asemanam foarte mult cu protagonistii. Era vorba de un cuplu, iar pe la finalul cartii, aveau sa afle ca fata avea cancer. Noi aveam in comun cu cei doi, doar dragostea puternica pe care o imparteam.

Stateam acum rezemat pe pat, in incercarea mea nereusita de a o face pe Chloe sa se opreasca din plans.

- "Iubire, e doar o poveste."

- "Asta e o poveste, dar cate cupluri nu trec prin asa ceva? E prea trist Ash..."

- "Ma faci sa imi para rau ca am cumparat-o."

- "Nu trebuie, dar stii doar cat sunt de sensibila."

- "Stiu dragostea mea, stiu. Imi pare rau."

O strangeam in brate, iar in scurt timp a adormit suspinand, pana cand respiratia ei s-a calmat. Stateam si ma jucam un joc stupid pe telefon in timp ce ii magaiam parul. Mai era putin si va pleca acasa. Deja scapase si de bandajul de la picior. Eram atat de incantat. Deja parca o vad din nou prin casa, pregatind micul de jun, sau cum ne uitam la filme, sau cand ne vom reintoarce la scoala. Da, ne vom reintoarce, pentru ca de atunci, nici eu nu am mai fost la scoala. Doar stateam acasa si plangeam, si ma mai ocupam de unele treburi. Aveam nevoie de distragere.

Deja incepeam sa pierd la cel mai jalnic joc, asa ca, pur si simplu am renuntat. Aproape adormisem si eu, dar vibratia telefonului meu m-a readus la realitate. Era un mesaj de la mama, in care ma intreba daca suntem ok si cand ma intorc acasa. I-am scris scurt ca raman in noaptea asta la spital. Eram fericit ca erau atat de intelegatori si ca o iubeau pe Chloe atat de mult, chiar daca ei nu o cunosc de atata timp. In scurtul timp pe care l-a petrecut cu ei, a reusit sa ii faca sa o iubeasca. Dar m-au vazut si pe mine fericit mai tot timpul, si au inteles ca ea e motivul fericirii mele. De multe ori tata spunea, ca parca priveste printr-o oglinda undeva in trecut, de cate ori ne vede impreuna. Erau la fel ca noi, copilarosi, plini de viata, dornici de aventuri, iubeau adrenalina.