Dragostea doare

capitolul 66

Eram deja in fața casei, asezand ultimele bagaje in masina. Tineam cu mainile tremurande o geanta in care aveam cateva lucruri necesare pe timpul deplasarii.

Am privit cu inima sfasiata casa care mi-a fost un real camin in ultimul timp. Ma durea, al dracului de tare, desi eram obisnuita cu asta. Mereu ne mutam din casa in casa, sau din oras in oras, inainte. Dar acum era ceva diferit, care imi facea inima sa se zbata dureros.

Aici am simtit cum renasc, aici am invatat ce inseamna iubirea adevarata si neconditionata. Aici am simtit pe propria piele iubirea parinteasca. Aici in sfarsit, am invatat cum sa traiesc.

Iar acum ma simteam infranta, simteam ca am pierdut tot razboiul pe care il duceam singura de atatia ani. Eram intr-un continuu razboi cu proprii parinti. Dar acum a fost altfel, acum am avut o mana dreapta, un umar pe care sa plang. Am avut parte de o vorba buna, de un sfat. Nu am mai fost atat de singura, in lumea mea atat de stramta si neinsemnata.

Iar acum, din nou o luam de la capat. Lasam totul in urma, ca intotdeauna. Totul ma lasa rece, iar lacrimile mele continuau sa cada tacute.

Nu am avut curaj sa privesc spre propria casa, dar nici nu imi doream.  Am simtit de la inceput ca e ceva ciudat cu casa aia. M-am simtit de la inceput prizoniera in ea, dinainte de a-i calca pragul macar.

Ei, nici macar nu erau acasa. Probabil ca erau intr-un restaurant de lux, concepand un plan malefic doar pentru a-mi da mie o lectie. Dar de data asta noi am fost cu un pas inaintea lor. Probabil ca plecarea noastra era cea mai inteleapta decizie pe care o puteam lua.

Mama lui Ash, privea pierduta lucrurile noastre din porbagajul masinii. Imi parea atat de rau ca urma sa fie despartita de fiul ei, si ma durea mai tare faptul ca totul era doar din vina mea. Am aparut in viata fiului ei, doar pentru a da-o peste cap din toate punctele de vedere. Asta era lupta mea, iar eu i-am implicat si pe ei fara a-mi da seama macar.

Privirea ei a cazut apoi pe mine, iar eu am simtit ca inghet. Mi-am simtit propriul corp inghetand pe loc. Desi stiam ca ei nu sunt suparati pe mine, sentimentul de vinovatie tot ma coplesea.

Ma asteptam sa ma urasca totusi, doar o desparteam de propriul copil pentru multa vreme. In schimb, trasaturile ei s-au imblanzit si un zambet micut i-a infrumusetat chipul.

— "Stiu ca probabil acum te invinovatesti, asa cum faci mereu. Dar vreau sa stii ca, indiferent de ce se va intampla, tu vei fi fiica pe care nu am avut-o niciodata."

Vorbele ei erau spuse din inima si doar mi-au strapuns pieptul dureros. Stiam ca era ceva temporar, dar ceva in sinea mea urla din rasputeri sa nu plecam.

Mi-am infasurat bratele in jurul ei, nestiind ce ar trebui sa spun. Desi aveam atatea variante, nu eram in stare sa formulez nimic concret. Aceasta m-a imbratisat strans la randul ei, apoi mi-a mangaiat bland abdomenul.

— "Ne vom revedea in curand micutule. Am incredere."

Mi-am asezat mana peste a ei, simtind mereu aceeasi caldura parinteasca. Cu inima cat un purice, mi-am indreptat atentia spre tatal lui Ash. Cei doi stateau falnici in fața noastra, iar statura lor striga parca disperata va vom proteja chiar cu pretul vietii.

Din nou puteam sa vad asemanarea izbitoare dintre cei doi. Iar in acest mod, unul langa altul, tari ca pietrele, pareau doar doi frati rataciti.

Tatal lui Ash si-a deschis bratele in fata mea, lasandu-ma sa ma afund la pieptul sau. Tatal lui Ash a fost si va fi, singura figura masculina din viata mea care a avut rolul adevarat de tata.