Dragostea doare

capitolul 42

Chloe inca nu daduse nici un semn de viata pana acum. Telefonul ei era inca inchis. Simteam din nou ca o iau razna. Ultima data cand s-a intamplat asa, am gasit-o la spital in coma. Dar deja am sunat la toate spitalele din apropriere, nu era acolo. Cel putin lucrul asta ma linistea. Nu a patit nimic rau, dar cu siguranta acum ma uraste din tot sufletul ei.

La cum o stiu eu, ar fi tipat la mine, m-ar fi lovit, ar fi cerut o explicatie. Ceva, orice. In schimb, ea doar s-a baricadat in casa. De data asta imi va fi imposibil sa o fac sa ma ierte. Nici macar nu vrea sa ma vada, cu atat mai putin nu are nevoie de scuzele mele.

Trebuia sa raman calm, desi imi venea sa intru peste ea in casa, sau macar sa merg peste Dean sa ii sparg moaca aia de bufon. Din cauza lui s-a ajuns aici. Priveam pe geam de aproape o ora. Speram sa vad miscare in camera ei, dar doar ma holbam la jaluzelele opace de la fereastra ei. Nu vedeam prin ele nici macar umbre.

Chiar daca nu imi va vorbi in urmatoarele zile, luni, ani, tot trebuie sa o vad. Sa vorbesc cu ea, sa ii explic. Nu stiam ce fac, eram al dracului de drogat cu cine stie ce. Stiu, era doar o scuza ieftina, dar nu puteam sa o las asa. Nu puteam sa o terminam asa pur si simplu. Nu puteam sa cred ca eram pe cale sa o pierd din nou. Asta nu era sfarsitul nostru...nu era.

Lacrimi fierbinti imi alunecau pe fata la gandul asta. Nu concepeam ca ea nu va mai face parte din viata mea de acum inainte. Era imposibil. Nu imi mai vedeam viata fara ea. Voi innebuni fara ea. Daca pleaca acum, va pleca cu inima mea. Ma va lasa incomplet pe vecie. Nu imi vedeam diminetile fara ea, nu voiam o alta femeie, nu voiam alte buze. Nu voiam alta viata. Imi voiam viata mea, iar ea era viata mea.

Orele se scurgeau dureros de lent. Telefonul meu nu inceta sa sune. Dar nici nu voiam sa ma uit cine suna. Stiam ca nu e Chloe, ea nu m-ar mai fi sunat niciodata inapoi.

Am fost atat de prost, atat de orb. Am pierdut tot ce iubeam dintr-o prostie. Am lasat sa imi scape printre degete. Am lasat o dragoste atat de speciala sa se spulbere. Am fost atat de slab. Nu trebuia sa ma duc niciodata la petrecerea aia.

Priveam pe geam si realizam ca nu va mai fi niciodata la fel. Nu ma voi mai simti niciodata la fel. Nu voi mai simti niciodata ce am simtit cu Chloe. Lucrurile se intampla doar o data in viata, iar eu nu le-am pretuit indeajuns. Acum plang, dar degeaba o fac. Lacrimile mele nu vor intoarce timpul inapoi. Eram ingrozit ca niciodata nu voi mai simti ce am simtit. Stiam ca de acum voi trai doar din amintiri.

Stiam si ca nu exagerez. O stiu pe Chloe. Stiu cat e de ranita si de dezamagita. Chiar daca ma va ierta nimic nu va mai fi la fel.

Afara aproape se intunecase, trebuia sa ajung cumva la Chloe. Mi-am tras hanoracul pe mine, apoi grabit am iesit afara din casa. Am incercat sa ma catar din nou pe zidul casei. Trebuia sa ajung la ea cu orice pret. M-am prins cu putere de pervazul geamului. Am impins sticla usor. Spre bucuria mea, era deschis. M-am ridicat pe brate si am intrat pe geam in camera.

Am inchis geamul in urma mea, in camera era racoare si intuneric. Am aprins lampa de langa patul lui Chloe. Puteam sa o vad in lumina slaba a lampii. Dormea, parea linistita dar chipul ei parea atat de trist...

S-a intins pe spate si am putut sa vad cum buzele sale erau crapate adanc intr-o parte. Mi-am urcat speriat privirea pe chipul ei. In jurul ochiului avea o vanataie imensa. Mi-am plimbat apoi, privirea pe corpul ei. Mainile sale dar mai ales incheieturile sale erau pline de vanatai. Nu...

Nu, era totul in imaginatia mea. Am soptit terifiat. Doar nu i-a facut tatal ei asta. Simteam ca imi pierd cumpatul. Cum s-a intamplat asta iar? Cum am lasat din nou sa fie in pericol, iar eu sa nu fiu langa ea?