Dragostea doare

capitolul 70

Dupa minute intregi in care m-am luptat cu propria constiinta, am deschis cu greu ochii. Dupa alte minute in care am simtit ca nu detin controlul propriului corp, mi-am putut misca usor degetele de la maini.

Simteam ca am fost calcat de un tanc. Ma durea fiecare muschi si os al corpului. Cu greu mi-am intors gatul dintr-o parte in alta, pentru a-l dezmorti.

Ochii mei obositi s-au familiarizat treptat cu lumina puternica care aproape ma orbise. Imi simteam si caile respiratorii cum se desfunda, lasand un aer greu de suportat sa imi patrunda in plamani.

Simteam ca trebuie sa imi trezesc fiecare functie a corpului pe rand si nu intelgeam ce se intampla. De ce nu imi puteam stapanii propriul corp?

Mi-am rotit derutat ochii prin incaperea micuta. Patul meu era inconjurat de aparate care scoteau un sunet enervant si de tot felul de fire si tuburi.

Mi-am ridicat usor capul dupa perna, privind mai bine in jur. In acelasi timp, un barbat imbracat intr-un halat alba a intrat in camera.

— "Ash?"

A intrebat acesta surprins. A lasat la o parte foile pe care la tinea in mana, apoi s-a repezit zambitor spre patul meu.

— "Cum te simti baiete?"

A intrebat tot el, analizand ceva dupa micile ecrane. Acesta le-a privit multumit, apoi si-a reînors atentia spre mine.

— "Ma dor toate."

Am soptit eu cu greu. Imi era dificil chiar si sa vorbesc, imi simteam deja gura obosita, iar gatul meu uscat cersea dupa o picatura de apa.

Sesizandu-mi dificultatea, acesta mi-a intins un pahar cu apa. Mainile mele tremurande l-au apucat cu greu, dar am continuat sa tin ferm paharul. Lichidul rece si proaspat mi-a inundat gura, apoi gatul racorindu-ma.

— "Mult mai bine."

Am spus eu, apoi m-am lasat inapoi pe spate. Presun ca, doctorul, mi-a reglat patul, ridicandu-i spatarul mai sus. Am privit mai bine spre corpul meu. Mainile mele erau ranite, iar pieptul meu era prins intr-un bandaj mare. Am privit bulversat inapoi la doctor.

— "Iti amintesti ce s-a intamplat Ash?"

— "Nimic doctore, stiu doar ca ma simt de parca m-ar fi zdrobit un tir sub roti."

— "O sa treaca aceasta senzatie in cateva zile."

Am aprobat cu greu, imi simteam capul pulsand de durere. Inca era totul in ceața, nu imi aminteam nimic concret. Desi, in gandurile mele, a fost mereu prezent un chip frumos si bland.

— "De cand sunt aici?"

Am intrebat brusc. Simteam ca trecusera cativa ani peste mine in blestematul asta de pat.

— "Opt zile."

Opt zile. Am aprobat ganditor, apoi am ignorat doctorul si spusele acestuia. Ma tot gandeam la chipul care m-a bantuit in tot acest timp. Zambetul sau larg era atat de molipsitor incat ma facea sa zambesc chiar si acum, in situatia asta.

Am inchis ochii, sperand ca acel chip angelic imi va aparea din nou in minte. La inceput a fost intuneric total, dar apoi am facut din nou cunostinta cu acel zambet radiant. Am vazut apoi o pereche de ochi limpezi si caprui.

M-am incruntat de unul singur atunci cand am vazut ca sunt inlacrimati. De obicei erau stralucitori si limpezi, insa acum erau tulburi de cauza lacrimilor.