Dragostea doare

capitolul 72

Eram in camera mea, privind bulversata pe fereastra. Nu stiam unde eram cel putin. Casa imensa era inconjurata de padure din toate partile. Stiam doar ca inca eram in Anglia, dar nu stiam insa pentru cat timp.

Stiam ca tatal meu nu era atat de idiot incat sa ramanem aici pentru multa vreme. Probabil doar avea treburi de rezolvat care nu acceptau amanare, apoi plecam cat mai departe de locul asta si de Anglia.

Am deschis geamul mare, lasand briza de vant sa patrunda inauntru. Am tot continuat sa privesc in departare, separand ca Ash va aparea de dincolo de copacii aia batrani.

Stiam ca era un gand prostesc, Ash probabil chiar era mort. Trecusera prea multe zile fara a primi o veste de la el sau de la parintii lui, care acum probabil ma urau din tot sufletul.

Nu puteam sa dorm noaptea, de cate ori inchideam ochii il vedeam doar pe Ash incasand lovituri puternice si nemiloase. Puteam sa vad doar ochii turbati de furie ai tatalui meu.

Nu puteam nici sa mananc, de cate ori simteam mancare in gura mi se intorcea stomacul pe dos. Nu puteam sa fac fata realitatii atat de usor. Nu stiind ca Ash zace undeva sub pamant la doi metri.

Lacrimile mi-au intepat ochii pentru a zecea oara pe ziua asta. Ochii mei erau atat de rosii si tulburi incat intensul meu caprui al irisilor, devenise atat de sters si pal. Nici chipul meu nu statea prea bine. Cearcane mari imi inconjurau ochii mereu. Ajunsesem sa imi fie teama sa ma mai uit in oglinda. Devenisem atat de slabita incat incepeam sa seman cu o fantoma.

Colac peste pupaza, desi era foarte devreme, incepeam sa imi simt burta mai proeminenta. Stateam tot timpul la distanta de parintii mei si incercam din rasputeri sa ascund asta. Nu voiam sa stie ca de fapt, copilul traieste. Inca era devreme si putea oricand sa ma supuna la aceeasi tortura.

Mi-am mangaiat de una singura abdomenul. Imi lipseau atat de mult atingerile lui Ash. Imi lipseau atat de mult bratele sale mari si puternice care ma strangeau intr-o imbratisare plina de iubire. Simteam lipsa atat de mult, a glasului sau profund  si ragusit.

Voiam atat de tare sa aud din gura lui ca totul va fi bine. Voiam sa aud cum imi spune ca ma iubeste pe mine si pe copilul lui. Simteam ca innebuneam din cauza dorului. Inca ma hraneam cu amintiri, dar la un moment dat stiam ca o sa cedez. Stiam ca am ramas singura si chiar nu imi doream o astfel de viata.

Incercam sa imi conving propria inima ca nu trebuie sa dispere, dar era in zadar. Nu imi placea nici sa ma hranesc cu minciuni, desi se spune ca speranta moare ultima, insa eu nici speranta nu mai aveam.

Incercam sa ma motivez singura, sa ma gandesc la ce a fost si sa devin mai puternica. Acum nu eram doar eu in joc, caci daca ar fi fost asta l-as fi terminat de mult, dar acum era propriul meu copilas si trebuia sa il protejez cu pretul vietii mele. Exact cum a facut tatal lui cu noi.

Ash a murit pentru a ne da noua o sansa la viata. Iar eu nu aveam de gand sa il dezamagesc. Trebuia sa supravietuiesc pentru a iesii din situatia asta, pentru a da nastere ingerasului nostru care imi va lumina zilele in viitor.

Daca nu luptam pentru ceea ce voiam, in zadar as fi plans pentru ceea ce pierdeam. Trebuia sa am rabdare, iar rabdarea inseamna sa accepti ca totul ce intampla atunci cand trebuie. M-am maturizat mult prea devreme. Viata m-a invatat prea devreme unele lectii, iar eu nu eram pregatita pentru ele.

Ma contraziceam incontinuu, pe cine naiba pacaleam? Fara Ash eram ca in bataia vantului. Fara Ash simteam tot timpul o teava rece din metal, a unui pistol nenorocit, in tampla mea.