Dragostea doare

capitolul 62

Razele soarelui intrau enervant pe fereastra, simtind ca imi ard pielea. Dar nu asta a fost cauza trezitului meu, ci sunetele puternice care veneau din micuta baie.

Mana mea mare a incercat totusi sa o caute pe Chloe prin pat, incercand sa nu o trezesc. Insa locul de langa mine era gol si deja rece.

M-am dezmeticit imediat si am coborat brusc din pat, tragand pe mine o pereche de pantaloni de trening. Mi-am varat capul pe usa baii, doar pentru a o vedea pe Chloe aplecata peste vasul de toatele.

M-am repezit speriat la ea, prinzandu-i parul in maini, atunci cand mi-am dat seama ca aceasta vomita.

— "Chloe esti bine?"

Am intrebat panicat, mangaindu-i incet spatele. Aceasta s-a sters la gura, ridicandu-si ochii tulburi spre mine.

— "Nu ma simt prea bine."

A spus aceasta cu vocea stinsa. Obrajii sai erau rosii, iar urme de voma inca erau prezente pe buzele ei. I-am sters gura cu palma, apoi am ridicat-o de jos in brate.

— "Chloe ma sperii. Ce s-a intamplat?"

— "Nu stiu, nu ma simt in apele mele."

La fel de speriat, mi-am asezat palma pe fruntea ei. Am constat ca nu avea febra, dar cu toate astea fața ei era aproape visinie. S-a ghemuit langa mine, tragand pilota peste trupul ei firav.

— "O chem pe mama."

Am spus serios, incercand sa ma ridic din pat. Aceasta mi-a prins mana inainte de a mai face vreo miscare.

— "Nu, o sa-mi treaca daca dorm putin. Nu vreau sa se ingrijoreze degeaba."

— "Chloe nu vreau sa te pun in pericol. Ar trebui sa mergem la un doctor."

— "E in regula Ash."

A incercat sa ma linisteasca, asezandu-si mana calda peste a mea. Am privit incruntat spre trupul ei care tremura incet. La naiba, asta nu era de bine iar incapatanarea ei nu era de folos in momentul asta.

I-am mangaiat parul blond, in speranta ca poate va adormi mai repede. Speram doar ca dupa un somn bun sa fie in regula.

Toata saptamana s-a simtit rau, avand zilnic stari de voma si ameteli. Am dat mereu vina pe stres, apoi realitatea a cam inceput sa ma ajunga din urma.

— "Ash, menstruatia mea cam intarzie sa apara."

A spus ea incet, evident speriata, intarindu-mi afiramtiile. Mi-am mijit mai mult ochii, privind spre abdomentul ei.

Glumesti nu? Nu, asta nu poate fi posibil.

— "Credeam ca asta e normal uneori."

Am spus incercand parca sa ma conving singur ca nu este adevarat ceea ce gandim.

— "Nu stiu Ash. In tot timpul asta am dat vina pe stres, dar acum incep sa ma gandesc pe alta parte."

Am inghitit in sec, ascultandu-i cu atentie cuvintele. Nici nu ma mira faptul, niciodata nu ne-am protejat. Dar pus in fata faptului implinit, parca suna imposibil.

— "Voi face un test cand ne vom intoarce in oras."

A spus ea, lipindu-se mai bine de corpul meu. Am imbratisat-o oftant. Nu stiam ce sa cred. Pe o parte inca speram ca totul sa fie o coincidenta. Nu stiam daca eram pregatiti pentru o asemenea veste.