Dragostea doare

capitolul 47

— "Am nevoie de explicatii. Ash, nu ma pot obisnui cu ideea."

— "Stiu. Inteleg perfect ce simti." Am spus serios.

— "Eu..."

— "Haide doar sa plecam de aici, ok?"

— "Ăă...da, adica da. Sa mergem...ăm ... intr-un loc mai linistit poate?

Doar am aprobat tacut si i-am trecut hanoracul meu peste umeri inainte de a ajunge afara. Deja iesisem din cladire, iar aerul rece ne-a izbit din plin. Am strambat putin din nas, incercand sa imi înabus si geamatul de durere. Ranile de la nivelul fetei ma usturau ingrozitor.

— "Sigur esti ok? Nu ai nevoie de ingrijiri pentru...alea?"

A spus nesigura, indicand ranile cu degetul.

— "Chloe, am nevoie doar sa vorbim acum. Ma voi ocupa mai tarziu de mine."

— "Avem tot timpul din lume sa discutam. Ranile tale sangereaza."

— "Bine, dar tot nu scapi de o discutie Chloe." Am spus exasperat.

— "Doar imi pasa de tine idiotule, bine? Nu incerc sa evit o discutie."

— "Am trusa medicala in portbagaj. O poti lua tu?"

Am spus schimband subiectul. A aprobat usor din cap, iar eu doar m-am asezat pe scaunul BMW-ului meu. Imi simteam corpul amortit, iar loviturile lui Adam inca pareau ca sunt exercitate asupra mea.

— "De cand ai devenit atat de salbatic?"

A intrebat Chloe, dupa ce a urcat in masina, tinand trusa medicala in maini.

— "Mainile tale, ai inghetat. Lasa astea, ma ocup eu."

Am spus ingrijorat, privindu-i mainile rosiatice.

— "Niste maini inghetate sunt ultimul lucru la care ma gandesc acum. Doar taci si lasa-ma sa iti ingrijesc ranile."

Doar am zambit, aducandu-mi aminte de incapatanarea ei. Doamne, simteam ca totul a revenit la normal. Ma asteptam sa ma simt ciudat sau tensionat in preajma ei, dar totul e la fel ca inainte.

Ii priveam atent fața, zambind atunci cand se incrunta privind sangele din fața ei.

— "Ma ustura." M-am plans eu. Solutia dezinfectanta parea ca imi arde taieturile.

— "Mai am putin si termin, apoi iti voi aplica cativa plasturi. Esti ok cu asta?"

— "Poti face ce doresti."

Inca era foarte serioasa, iar eu ma asteptam la macar un zambet micut din partea ei.

— "Tot nu mi-ai raspuns la intrebare."

— "Care intrebare?"

— "Cand ai devenit o astfel de persoana. Nu stiam ca ai astfel de hobby-uri sau lucrurile s-au schimbat in lipsa mea?"

— "Ce? Nu, si nu este un hobby. Ma ajuta, ma descarc si uit de probleme...asa cred cel putin."

— "De cand faci asta?"

— "De cand ai fost in coma." Am spus putin ezitant.

— "Iar eu de ce nu stiam despre asta? Sau poate stia iubita ta de la petrecere si era de ajuns pentru tine?"

— "Serios Chloe? Ma voi preface ca nu am auzit asta."

— "Foarte bine."

O simteam ca devine din ce in ce mai nervoasa. Nu stiam cum ar trebui sa procedez acum. Nu voiam sa tac sau sa las lucrurile in van, dar nu voiam nici sa intind prea mult coarda. Faptul ca e aici, langa mine, e mai mult decat imi puteam imagina.