Dragostea doare

capitolul 76

Eram deja acasa de doua ore, asteptand cu sufletul la gura intoarcerea tatalui meu si a baietilor acasa. Imi era teama ca poate au patit ceva si imi simteam inima cat un purice.

Incercam sa ma linistesc, privind-o pe Chloe cum doarme. Pe o parte, indiferent de cum se va termina ziua asta, imi simteam inima impacata. Caci imi atinsesem scopul, Chloe era in siguranta. Dar pe de alta parte, daca ar pati ceva restul as avea sufletul zdrobit, din nou.

Nu puteam sa ma concentrez la nimic, simteam cum inima mea bate mai tare pe fiecare minut ce trecea, in care eu nu primeam nici o veste. Imi venea sa ies din nou afara, sa plec dupa ei dar imi era teama sa o las pe Chloe singura.

Simteam furnicaturi in degete din cauza nerabdarii. Voiam doar sa intre o data pe usa aia, sa spuna ca s-a terminat totul. Nu stiam daca erau in regula, speram doar sa nu fie raniti, cel putin nu grav.

M-am asezat pe fotoliu, masandu-mi fruntea cu degetele. Imi leganam incontinuu picioarele, simtind cum aceasta actiune imi ține nervii pe loc.

Dupa alte minute revoltator de lungi si epuizante, am auzit cum usa de la intrare s-a deschis usor. Pe ea a intrat insa doar tata, care totusi spre usurarea mea, parea destul de calm si impacat.

– "Tata?!"

Am soptit incet, apoi am mers catre el. Bratele sale ranite si obosite m-au tras brusc intr-o imbratisare mare. Am stat cateva secunde imbratisati, apoi m-am desprins usor avand inca intrebari.

— "Unde sunt restul?"

Am intrebat putin speriat, fiindu-mi totusi frica de raspuns.

— "Sunt bine fiule, doar ca au fost prea raniti si obositi sa mai bata drumul pana aici."

— "De ce ati ramas atat?"

— "Louis a fost impuscat in picior. O ora intreaga am petrecut-o numai la spital?"

— "Dar acum e bine, nu?"

Am intrebat, simtind o apasare pe inima. Tata a aprobat scurt din cap, apoi cu miscari mici a lasat haina dupa el, pe bratul canapelei.

— "Chloe e bine?"

— "O sa fie bine."

Am spus increzator, amintindu-mi ochii ei plansi. Tata a zambit, apoi i-a mangaiat lin parul. Nu stiam cand sau cum s-a format o legatura atat de stransa intre Chloe si parintii mei, dar eram fericit. Iar asta conta cel mai mult pana la urma.

Acesta si-a retras mana, apoi mi-a mai aruncat inca un zambet cald. A pornit spre dormitorul lui continuand sa schiopateze.

— "Tata?!"

Am intrebat putin nesigur.

— "Tu esti bine?"

Am continuat pe un ton serios. Nu stiam cum s-a accidentat la picior, dar speram ca era ceva banal doar.

— "Da, de ce?"

— "Nimic durule, doar intrebam."

Am spus apoi am ras amandoi. Acesta si-a continuat drumul spre camera lui, lasandu-ne singuri in sufragerie.

Acum ca stiam ca totul era in regula, puteam in sfarsit sa rasuflu usurat. Mi-am acoperit chipul cu palmele, oftand extenuat. Chiar aveam nevoie de o baie lunga si un somn bun, dar inainte de toate astea am decis ca trebuia sa o asigur pe mama ca suntem bine. Mi-am scos telefonul tastant scurt: