Dragostea doare

capitolul 60

— "Nu credeti ca ar fi frumos daca am merge cateva zile intr-o vacanta?"

M-am uitat atent la mama. Avea dreptate, o mini vacanta ne-ar prinde bine tuturor. S-au intamplat prea mult in ultima vreme si chiar aveam nevoie de o distragere.

Stateam toti in bucatarie, iar eu imi priveam mainile jupuite din cauza loviturilor. Inca ii simteam chipul sub pumnii mei, acelui individ.

— "Cu parintii mei cum ramane? Ce le voi spune?"

A spus Chloe, devenind putin trista. Parintii ei chiar erau o durere imensa in fund. Niciodata nu petreceau timp cu ea, niciodata nu se interesau de situatia sau sanatatea ei, dar de cate ori venea vorba de mine, deveneau acei parinti super ingrijorati si exsigenti.

— "Doar vei disparea cateva zile din peisaj, sunt sigur ca nici nu vor observa."

Am spus eu senin, dar abia apoi am realizat ca asta a sunat destul de urat. Privirea aspra a lui Chloe a cazut aspura mea.

— "Adica...nu asa am vrut sa sune."

Am spus, incercand sa ma eschivez.

— "Ai putea pur si simplu sa le spui adevarul?"

— "Nu stiu ce sa zic, sigur nu o sa fie de acord."

— "Parintii tai imi provoaca dureri de cap."

Am spus masandu-mi fruntea cu degetele. Stiu ca iar suna rautacios ce am zis, dar nu ma mai puteam abtine. Imi venea sa ii zdrobesc fața tatalui ei.

— "Nu doar tie."

A spus ea, lasandu-se pe spate in scaun. Am privit-o incurajator, apoi atentia mi-a fost din nou captata de propriile maini. Desi trecusera cateva zile de atunci, ranile mele pareau proaspete, iar acum degetele mele erau vineții.

Lucrurile pareau ca revin la normal, doar Chloe inca parea paranoica. Avea impresia ca o voi lua razna din cauza a ce s-a intamplat. Ceea ce nu stia ea, insa, era ca eu eram in stare de mult mai multe lucruri.

— "Tot sunt de parere ca nu e nevoie sa le spui. Oricum ei sunt constienti ca vei continua mereu sa te vezi cu mine."

— "Stiu, insa lucrul asta nu ma calmeaza deloc. E prea liniste."

A spus ea, devenid serioasa. Simteam ca iar devine paranoica, asa ca am lasat-o balta cu discutia asta. Chloe doar era...sensibila. Inca incearca sa isi revina din soc, de aceea uneori abereaza lucruri.

Faptul nelinistitor era ca, parintii mei pareau ca ii dau dreptate. Expresia lor a devenit brusc serioasa. Nu imi convenea atmosfera care se formase. Aveam nevoie de normalitate in viata noastra, iar daca noi continuam sa stam ca pe ace incontinuu, nu ne mai reveneam niciodata.

— "Ma anuntati cand va hotarati ce vom face. Eu ma voi cara sus."

Am spus serios, apoi m-am ridicat lenes dupa scaun. Privirea lui Chloe s-a intristat, dar trebuia sa o lase mai moale cu vaicareala. Trebuia sa o fac o persoana puternica, iar cu menajamente nu voi reusi niciodata. Nu voiam nici sa o schimb, dar traiam niste vremuri tulburi, asa ca aveam nevoie ca ea sa fie puternica.

In fond, ea chiar era o persoana puternica. A reusit sa treaca de una singura peste atatea lucruri oribile care ii s-au intamplat. Problema era...doar ca era putin prea emotiva si sensibila. Punea prea mult suflet si ajungea sa sufere o perioada prea lunga. Nu imi placea sa o vad asa.

M-am intins pe pat, privind aiurea prin camera. Voiam doar sa adorm naibii o data. Sa nu mai simt pentru cateva ore apasarea aia sufleteasca. Dar era in zadar, imi pierise tot cheful de a dormi.