Dragostea doare

capitolul 13

E o noua zi de scoala, iar eu sunt mai obosita ca niciodata. A trecut o saptamana de cand nu l-am mai vazut pe Ash. De fapt, mai bine spus, de cand incerc sa il evit. L-am vazut toata saptamana impreuna cu prietenii sai, pe holurile scolii sau in timpul cursurilor, dar am incercat sa nu raman prea mult in preajma sa. Ma doare faptul ca si el m-a evitat. In ochii lui sunt doar o straina acum. 

Opresc nervoasa masina in parcarea liceuluiu. Tatal meu iar nu este acasa asa ca mi-am permis sa iau masina fara aprobarea lui. Stiu ca e riscant ce fac dar nu am rabdare pana imi voi lua iar permisul. Oftez trista cand vad ca Ash este impreuna cu amicii lui in parcare. Rade cu pofta din cauza unor glume nesarate probabil. Dean continua sa se maimutareasca ca de obicei.

M-am saturat sa trec mereu pe langa el de parca nici nu exista acolo. Iar privirile reci si arzatoare pe care mi le atribuie ma sperie cateodata. In acelasi ritm, trec pe langa el, nebagandu-l in seama. Ii simt din nou privirea atintita pe spatele meu si aproape uit cum se merge.

Cand aproape cred ca am scapat de ei, Amelia, una din prietenele sale ma striga. Ce dracu mai vrea si asta?

— Chloe, ai putin timp sa discutam despre ceva?

O privesc sceptica. Niciodata nu mi-a vorbit si faptul ca nu pare falsa imi da de gandit. Privesc in jur dar curtea liceului este goala, pe semne ca ora a inceput de mult. Ash inca ma priveste intens sprijint de masina sa. Nu imi spune nimic, doar trage cu putere din tigara sa aproape terminata. Privesc cand spre el, cand spre prietena lui brusc prea prietenoasa.

— Ma cam grabesc acum.

Privesc din nou spre liceu si ma rog sa scap mai repede din situtia asta stanjenitoare. Daca candva prezenta lui Ash imi facea bine, acum ma simt teribil in preajma lui. Amelia zambeste intelegator apoi se intoarce cu fata spre marionetele ei, intelegandu-se din priviri.

— Atunci ramane sa ne vedem la pranz?

Aprob repede sperand sa o lase balta si mai tarziu. Plec grabita de langa ei si intru in scoala. Brusc imi piere cheful de ora, iar ideea de a sta pe hol mi se pare mult mai interesanta.

Ce se tot intampla cu baiatul asta? Acum o saptamana buzele sale ma devorau la propriu, iar acum ma priveste de parca i-as fi dusman. Oricat de mult ma gandesc la Ash nu ii pot gasi un motiv pentru tot ceea ce face.

Mai sunt cel putin treizeci de minute asa ca ma asez pe o banca din hol pentru a-mi termina tema la matematica. Deja am un patru cat mine de mare. Imi bag si castile in urechi lansand melodia sa imi aline sufletul.

Dupa cateva minute in care mai mult rod capatul creionului imi dau seama cum se rezolva primul exercitiu. In jurul meu se simte o alta prezenta dar cand ma uit in jur nu e nimeni, doar o fereastra deschisa. O inchid cu greu apoi trec inapoi la rezolvatul exercitiilor. O mana mare imi trage usor castile din urechi. Speriata imi ridic privirea din caiet dand de chipul lui...Ash?

Acesta nu ma mai priveste asa cum o face de obicei, din contra, privirea lui este calda si blanda. Aproape trista. Imi analizeaza chipul pentru cateva secunde apoi palma sa isi croieste drum prin parul meu, ajungand mai apoi sa imi mangaie lin obrazul. Si nu ma pot abtine, capul meu cade usor in palma sa, inchizandu-mi ochii. Atingerea lui e blanda in ciuda asprimii mainilor sale. Mi-au lipsit atat de mult atingerile sale. Privirea sa plina de dorinta. Capul sau se apleaca usor spre fata mea, ochii lui plimbandu-se nestingeriti pe buzele mele. Ii simt respiratia tot mai greoie. Pe neasteptate, isi strange palma libera in pumn, apoi dupa ce ofteaza adanc pleaca, de parca nimic nu s-a intamplat. Privesc in urma lui naucita de-a dreptul, apoi cu lacrimi arunc puternic caietul de matematica.