Dragostea doare

capitolul 46

— "Bea si lasa-te dusa de val, ok?"

Dean mi-a intins un pahar de plastic, plin cu votcka. L-am dus prima data la nas, inspirand mirosul puternic si gretos. Nu aveam starea necesara de a petrece, mai ales ca inca nu stiam de ce sunt aici.

— "Cum ti se pare pana acum?"

Vocea lui Dean a rasunat puternic in urechile mele. Sa fiu politicoasa sau sa ii spun adevarul?

— "Jalnica, sincer."

Doar a ras scurt apoi m-a apucat zdravan de umeri, incepand sa inainteze prin multime. Amelia inca se tinea dupa noi zambitoare.

In mijlocul salii imense era un ring imens de box...?! Iar doi baieti isi imparteau pumni sangerosi unul dupa altul.

Am iesit din stransoare lui Dean si am pasit inainte pana m-am prins cu mainile de corzile de la ring. Socul a fost imens atunci cand am vazut ca unul din baieti era chiar Ash.

Eram furioasa, de ce isi petrecea astfel timpul? De cand practica el sportul asta? Nici macar sport nu il puteam numi, era mai mult o lupta sangeroasa de strada. Tot ce se petrecea aici era grotesc si ilegal.

Fata amandurora era ranita si insangerata. Pumnii lor erau distrusi, iar pe pipturile lor se prelingea sangele proaspat.

Inca eram furioasa, dar lucrul acesta nu mi-a impiedicat lacrimile sa imi apara in ochii. Eram ingrozita si speriata, deoarce Ash parea ca incasa mai multa bataie de cat da. Sunetul oaselor sparte imi pulsa in urechi.

Simteam ca aveam sa vomit in orice moment. Simteam ca totul se invarte cu mine. Voiam sa ies afara, sa imi dispara din fata ochilor imaginea oribila cu Ash ranit. Imi puteam imagina durerea pe care o simtea, iar eu imi simteam sufletul ranit.

— "Ash?!"

Am strigat, agatandu-ma disperata de corzi de parca as fi vrut sa trec dincolo de ele pentru a ajunge la el. Am inceput sa plang mai tare cand am vazut cum pumnul celuilalt baiat, parea ca il ameteste.

Ash s-a intors la fel de speriat spre mine, iar ochii sai s-au marit de surprindere....

Din perspctiva lui Ash.

Pumnii lui Adam incepeau sa ma ameteasca, imi simteam toata fata amortita, iar gustul sangelui din gura imi facea stomacul sa se intoarca pe dos. De obicei, ii bateam pe toti cei care urcau cu mine in ring. Desi, unii erau chiar mai masivi decat mine.

Dar atunci eram furios, ranit, speriat. Furia imi alimenta puterea. Ma facea puternic, aproape imun la loviturile lor. Imi placea sangele, adrenalina.

Dar acum...era diferit. Ma simteam sleit de puteri, imi simteam corpul amortit, mintea. Fusese o gresala sa urc in ring, asta era clar.

Imi simteam privirea din ce in ce mai intetosata, incepea sa devina imposibil sa parez loviturile lui Adam. Simteam cat mai multa galagie in spatele meu. Simteam multimea cum se agita, cum se dedica. Era un sunet pe care il adoram. Ei ma adorau, sau cel putin asta faceau pana acum.

Dar intr-o fractiune de secunda, am auzit un alt tipat, un tipat diferit. Speriat si plin de durere. Un sunet pe care nu l-am mai auzit demult si care mi-a lipsit atat de mult. Un sunet care m-a incalzit si care mi-a inmuiat inima.

M-am intors speriat, pentru ca nu voiam ca totul sa fie in imaginatia mea. Dar nu era, Chloe era la cativa metri departare de mine. Era speriata si cu lacrimi in ochi, iar mainile ei mici tremurau agatate de corzile ringului.

I-am zambit pentru un moment, iar buzele mele i-au mimat un "e ok". Chipul ei s-a mai luminat putin, iar un zambet sters i-a aparut pe chip.

Atunci, m-am intors rapid catre Adam, iar pumnul meu stang s-a izbit violent de maxilarul sau. Lovitura nu a fost atat de puternica incat sa il doboare, nici macar nu l-a facut sa se clinteasca din loc.

Indignat, mai rapid si mai puternic ca niciodata, un alt pumn a facut contact cu fata lui. Apoi din nou, si din nou, alti pumni se izbeau de fata si abdomenul lui Adam.

Atunci am realizat, iubirea nu te face slab, iubirea iti da putere.

De la ultimul pumn, trupul lui Adam s-a prabusit dramatic la pamant. Chloe a inchis ochii usurata, iar lacrimile ii curgeau neincetat pe fata.

Adam incerca la randul lui sa se ridice, iar ceilalti incepusera sa tipe si sa aclame isteric.

— "Stai dracului jos."

Am spus ragusit spre Adam. Deja incepea sa imi fie mila de fata lui si chiar nu voiam sa i-o stric mai rau.

— "Du-te odata. Locul tau e acolo."

L-am auzit pe Dean spunandu-i lui Chloe, apoi a ridicat-o sus peste corzi. Speriata a mers usor spre mine, tremurand. Simteam ca imi pierd rabdarea. Am ignorat faptul ca eram transpirat si plin de sange, mi-am ignorat ranile si am smucit-o, ajungand astfel mai repede im bratele mele.

Contactul cu ea mi-a rupt inima in bucati, iar ca un copil mic am izbucnit puternic in plans. Am strans-o disperat, cautand sa ii simt mirosul. Ii auzeam plansetul si suspinele cum se spargeau in urechile mele. I-am simtit mainile mici si mai slabe cum se strangeau in jurul meu.

Simteam ca trecusera ani peste noi, simteam ca nu am mai vazut-o de o vesnicie. Tremura in bratele mele, tremuram si eu inca plangand. I-am mangaiat parul, lasandu-i dare de sange pe el. Dar nu mai bagam de seama nici unul asta.

— "Numai pleca, te implor."

Buzele imi tremurau in timp ce vorbeam. Tremuram cu totul. Dar ma simteam vindecat. Simteam cum rana din pieptul meu se vindeca. Langa Chloe ma simteam intreg. De multe ori m-am simtit singur, trist, fara putere, incomplet, fara sens. Trebuia doar sa ma intorc la Chloe, caci acolo avea sa dau de mine intreg.

— "Sa nu ma mai parasesti niciodata. Am simtit ca am murit si am inviat de mii de ori."

Doar m-a strans mai rau in brate, si a izbucnit mai tare in lacrimi. Imi simteam fata inecata in lacrimi. Imi simteam tot sangele spalat.

Dupa atata timp, atata timp in care am crezut ca voi muri de dor, ma simteam din nou complet. Toate amintirile ma napadeau. Voiam doar sa o tin in brate si sa plang. Sa plang pentru tot ce am trait, sa plang pentru tot ce am simtit. Sa plang pentru ca acum chinul s-a sfarsit. Sa plang caci o pot simti din nou, ca o vad din nou, ca e iar langa mine...

— "Numai plange, te implor." 

De data asta ea a vorbit, cu vocea ei indurerata si stinsa. La auzul cuvintelor  sale, am plans mai mult. Nu ma puteam opri, nu ma puteam abtine. Si nici nu voiam. Imi doream doar sa stau asa pana mor.

Cumva, am reusit sa o vad si pe Amelia cum plange. In aceeasi situatie era si Dean. Plangeam toti patru. Plangeam pentru tot ce a fost si pentru ce avea sa fie de acum inainte. Eram din nou unul langa altul, eram din nou uniti.

— "Te iubesc."

Am sopit usor, undeva in parul ei. Nu stiam ce va fi mai tarziu sau maine, sau peste cateva zile. Nu stiam ce se va intampla sau unde vom fi. Simteam doar nevoia nebuna de a-i spune ca o iubesc. Voiam doar sa stie asta si atat. Voiam sa stie ca viata mea inseamna ea. Ca la toate as renunta doar pentru ea. Ca ea era fericirea si linistea mea. Erau prea multe de spus, iar eu voiam sa ii spun cat mai repede, iar te iubesc, descria perfect ce voiam eu sa spun.