O asistentă a venit în salonul meu și m-a ajutat să mă îmbrac, apoi am plecat spre ieșirea din spital. Bate un vânt...sec dacă îi pot spune așa.
Văd în fața spitalului o mașină sofisticată...clar a lui Hennry.
Am înaintat iar până să ajung ușa acesteia s-a deschis. Din mașină a ieșit un domn în costum (să se înțeleagă că de la volan a ieșit individul) și a venit spre mine.
-Domnișoara Greene, am primit ordin să vă duc acasă.
Eu am aprobat din cap și am intrat în mașină. Ce? Dacă Hennry vrea să mă trateze ca pe o prințesă, de ce să refuz?
Individul m-a dus până la casa lui Hennry de la periferie. El nu obișnuiește să stea aici și poate i-a fost mai comod să mă lase pe mine să locuiesc un timp acolo. Ei bine, se poate spune că acum asta e casa mea...pentru o perioadă.
Interiorul casei nu mă miră- mobilă neagră scumpă, covoare străine scumpe, obiecte scumpe...cred că tot ce e aici e scump...cu excepția mea.
Am ajuns în camera lui. Puteam alege alte camere, dar e o plăcere morbidă de-a mea de a îi face camera un haos.
Am mers până la baie...pentru că a fost destul de incomod să stau pe un pat de spital și să am nevoie la baie fară să pot să mă duc, dar acum pot.
Când am terminat, m-au uitat în oglindă. MARE GREȘEALĂ!
Întâi, părul îmi stă groaznic, doi la mână-am o ditamai vânătaie la cap și trei la mână, hainele mele sunt pline de sânge. Dar unde am fost eu, în invazia zombi 2?
Am dat cu apă pe față crezând că ajută, dar nu era mare diferență față de cum eram înainte și cum sunt acum. Am ieșit din baie după ce am făcut un duș, pentru a scăpa de mirosul de spital ce mi-a intrat în piele și am deschis șifonierul lui Hennry. Nu cred că a mai purtat haine de aici de ceva vreme, pentru că sunt convinsă că îi sunt mici. Mi-am aruncat hainele la gunoi și am luat din hainele lui. Chiar dacă sunt masculine, mie îmi vin bine pe trup. Am găsit niște arme de-ale lui cu muniție și le-am pus în lenjerie.
Am coborât în garajul lui. Am zâmbit drăcește când am văzut mașini. M-am apropiat de panoul unde ține cheile de la mașini și am luat un la alegere.
-Ăhăm!
O voce se aude în spatele meu. Simt cum toate șansele mele de a pleca s-au dus. Mă întorc și ghici ce văd...un doctor! Îi arunc o privire dezinteresată, iar el mă apucă de umăr.
-Promit că nu te țin mult.
Hmm. Să îl cred, să nu îl cred...dacă plec acum, îi va spune lui Hennry că plec. Firar!
-Facem un târg? Eu stau puțin cu tine doar ca să îți faci damblaua și să vezi că sunt bine, iar tu nu îi spui lui Hennry când plec și când mă întorc.
-Și dacă spun nu?
-Mori! Așa că tu alegi.
El a început să râdă și m-a luat de mână.
Într-adevăr, nu m-a ținut mult. A vrut să vadă dacă am febră și dacă am reflexe bune. Mi-a schimbat câteva bandaje după și-a luat servieta și a plecat, iar asta am făcut și eu.
Am găsit mașina care e compatibilă cu cheia (nici că era greu, era singurul Audi din garaj) și am plecat. Nu cred că Hennry va veni pe aici curând. Mă doare puțin capul, dar nu i-am spus doctorului. Nu aveam chef de el.
Am mers până...cum îi spun eu...„micul colț de rai". E o ...bucată de pământ dintr-o zonă nu foarte populată unde oamenii fac afaceri ilegale, cu mărfuri ilegale... o piață neagră.
CITEȘTI
Vocile din capul meu [IN EDITARE]
FanfictionMereu am încercat să mă auto-depășesc și să fiu cea mai bună. Am nevoie de atenție și respect, iar a fi cel mai bun îmi dă impresia că le pot abține, dar nu e așa. Știu că trecutul e făcut să treacă, dar nu pot. Îmi bântuie gândirea imaginea omului...