Vocile din capul meu [IN EDITARE]

Cap 4-Certurile duc la abandon

 Mă strâmb dându-mi ochii peste cap. De ce nu sunt toate dosarele la un loc și de ce tocmai dosarul meu nu e unde trebuie să fie?

Făcând un mic rezumat: am participat la o misiune de salvare...aparent unde Jupânul s-a lăsat ușor învins și sicer nu am văzut din partea lui vreo mișcare prin care să fi ripostat. Să fi plănuit că vin? Dar chiar și așa, nu a ripostat. Dar dacă a mascat pe cineva să îi arate întocmai?

Acum în mintea mea Faith spune că sunt cretină, iar Will îmi dă mie dreptate. Oh! Spiritele astea! Cum le crești așa le ai!  Dar dacă am ajuns până aici și chestia asta chiar e pe bune, atunci telefonul a fost plănuit? Tind să cred că ciumpalacul ăla de Jupân e în sigurață și stă bine mersi la un loc sigur. Cel mai probabil sunt vrută la acel depou, cu ce scop, nu știu.

Mă uit sictirită la tipii din mașină. Unul îmi pătează caroseria cu sângele din mână iar celălalt e concentrat pe drum cu o moacă încruntată.

Am oftat luând o curbă. O să spăl eu caroseria, de parcă am de ales. Copia Jupânului e în portbagaj....și cred deja că nu e cine ar trebui să fie, adică Jupânul, motiv pentru care nu mă face prea fericită sentimentul că am o sosie în mașină.

Din câte îmi aduc aminte eu trebuia să fiu acasă pentru că tocmai am venit de la spital și nu e prea ok să plec pe cont propriu și să fac...ei bine...ce am făcut. Unul dintre ei îmi face semn să opresc, suprinzător, în fața sediului. Poate vor să meargă pe jos de acum. Nu îmi fac griji că ar ataca pe cineva, la ce stare eu, e greu să cred. Iau din torpedou o trusă de prim ajutor și i-o întind celui rănit.

Unul dintre ei începe să înjure.

-Sunteți bine băieți?

Băieții se uită unul la altul, dar nu spun nimic. Parchez mașina în fața sediului și văd în oglinda retrovizoare cum fășii roșiatice se scurg ușor pe fruntea unuia.

-Ești rănit! Încercă să nu te agiți!

Ce proastă sunt! Cred că știe și el asta.

Individul din dreapta mea a început să vorbească. Are o voce puternică și impunătoare care mi-a dat de înțeles ca el este liderul iar celălalt tip, mai tăcut, e cățelușul lui.

-Nu te îngrijora pentru noi! Marcus o să fie bine! Tu ai fost la un pas de moarte cand ți-ai făcut apariția în camera Jupânului. A fost impresionant. Ești bine?

-Uite ce e amice! Eu mereu sunt bine, nu am nimic, iar dacă nu eram eu acolo probabil voi erați de mult morți prin cine știe ce locuri așa că nu te mai stroflocii atât de tare de starea sănătății mele, ok?

Mă privea confuz și nedumerit de parcă mai dorea să-mi pună întrebări, dar se abținea. Am încercat să schimb subiectul.

-Pe tipul din spate am aflat cu îl cheamă. Bună Marcus! Am zâmbit prietenoasă.

-Hey!

-Dar pe tine cum te cheamă? Nu pare foarte sigur dacă să-mi spună cine e sau nu, dar într-un final mi-a spus scurt și prompt Lee.

Din câte povești mi-a spus Hennry când am intrat în mafie, Lee una dintre cele mai respectate persoane din mafia întregii lumi. Eu încă nu pot să cred ca el a fost în mașina mea, iar eu am vorbit obraznic și cu tupeu în fața lui. Cât de proastă pot fi?! Am luat aer în piept și m-am dat jos din mașină. Ei erau deja în fața portbagajului și îl scoteau pe Jupan de acolo. S-au îndreptat spre sediu iar Lee mi-a zis sa vin și eu. Nu știam sigur dacă să-i accept propunerea. Daca vin Hennry află că am fost într-o misiune fară să-i spun și îmi iau omor, iar daca mă duc acasa Lee o să-i spună că am fost acolo și tot cu omor mă aleg, așa că am decis să intru în sediu suportând consecințele.