Vocile din capul meu [IN EDITARE]

Cap 7-Misiunea

Îl văd pe Revo foarte preocupat de viața mea, de parcă nu știe ceva despre mine și e obsedat să afle. Ciudat! La un moment dat s-a ridicat de pe scaun și s-a îndreptat spre dulapul uriaș care era în spatele meu. Oare ce vrea să facă? Ce tot caută?

S-a întors cu față către mine și mi-a zâmbit cald. Avea în mâna ...o cutie neagră pe care scria Angel.

-Tasmmyn! După cum știi eu lucrez singur.

-Deci Lee nu...?

-Nu! Și el lucrează singur.

-Am crezut că faceți o echipa.

-Am făcut! Dar a trecut mulți ani de atunci.

-Și...ce s-a întâmplat mai exact? Întrebările ieșeau din mine și nu mă puteam abține să nu i le adesez.

-Îți cam bagi nasul unde nu-ți fierbe oala roșcato!

M-am făcut mică în scaun și am început să bomban. Revo a început să radă și încă mă privește zâmbind.

-Uite ce e Tasmmyn...

-Puteți să-mi spuneți Tam.

-Și tu poți să nu-mi mai vorbești că și cum aș avea 100 de ani.

Am zâmbit și am dat afirmativ din cap.

-Deci... Ai idee ce e în această cutie?

-Nu.

Mă uităm la acea cutie confuză și neștiind dacă să mă tem de ceea ce urmează să-mi arate sau să mă bucur. Sunt nouă pe aici și el din câte știu e imprevizibil.

-Cutia asta i-a aparținut lui Adison!

Eram surprinsă și eram surprinsă într-un mod plăcut. Nu mi-am dat seama, dar eram cu gura până la pământ. Revo mi-a aruncat un mic zâmbet.

-Aici se află un lanț, un lanț pe care Adison l-a purtat în prima lui misiune, valora foarte mult pentru el.

Oare de ce face asta? Abia am apărut și el deja îmi divulgă tainele vieții lui Adison? Hmm!? Ceva e putred pe aici.

-Și presupun că vrei să-mi dai mie lanțul, nu?

-Nu te grăbi! Nu ți-l dau! Nu încă! Trebuie să-mi dovedeșți că meriți să fie al tău.

-Revo! E doar un lanț! Mie nu îmi plac bijuteriile. Bine, înafara de mășină mea.

-Eu văd că-ți plac bijuteriile. Mi-a făcut semn cu degetul spre mâna mea stânga. Firar! Am uitat de brățară de argint pe care o am de la mama.

Mama mi-a dat-o înainte să moară și însemna foarte mult pentru mine, dar am uitat de ea.

-O am de la mama. Am spus cu jumătate de gură.

Se uită parcă interesat să pornească un subiect legat de asta, dar telefonul lui a început să sune. Huh! Asta da salvare. Se uită încruntat la micul monitor din mâna lui.

-Alo?...Ce?...Acum?!...Unde?...Singur?!...Ok!...Da!...Surprize,surprize!...Bine!...Ne vedem acolo!

A închis telefonul și s-a uitat pervers și amenințător la mine. Eu am făcut ochii mari neștiind ce să fac.

-Ești gata pentru prima ta misiune?

Am făcut ochii mari cât cepele.

-Te mai holbezi mult la mine sau pornești mășină? Nu e timp de pierdut! Vreau să văd ce poți! Deci hai!

M-am întors pe călcâie și am luat-o spre garaj ghidată de Revo. Ne-am urcat într-o mășină incredibil de frumoasă, neagră.

-Ce mășină este? L-am întrebat în timp ce gonea pe șoseaua pustie.