Vocile din capul meu [IN EDITARE]

Will si Faith

O lumina alba mi-a inundat ochii. Am ajuns la marginea unei cascade care isi revarsa cristalele albe si albastre pe sol. Chiar sunt cristale, nu apa sau altceva. Miliarde de cristale, unul dupa altul, la picioarele mele.

Sub cascada sta un vraci cu un toiag negru ce are la cap un craniu, cu ochii impaienjaniti in sute de mici bucati de cristal alb.

Am facut cativa pasi spre el. Varfurile cioburilor imi spintecau talpile, dar asta nu m-a oprit sa ajung langa el. Din cate se vede, el mediteaza, stand in pozitia lotusului. M-am sezat si eu in aceeasi pozitie ca si el si parca imi e frica sa-l deranjez din meditatie.

Ma tot uit la el confuza si astept sa isi dea seama ca eu sunt aici. Am inghitit in sec si el si-a ridicat privirea asupra mea. In comparatie cu lumea, are niste ochi violet de o frumusete izbitoare, care mie mi-a umplut stomacul de fluturi. Mi-a aruncat un mic zambet si-a sprijinit toiagul pe picioare. Are o voce angelica, extrem de calda si blanda.

-Ce cauti aici micuto?

-Nici eu nu stiu!

-Nu ti-a venit inca timpul sa fii aici!

-Huh?

Am inghetat cand am vazut ca in fata mea, minunata faptura a prins coarne iar minunatul peisaj s-a transformat intr-unul de cosmar.

Sunt iad, stau in genunchi in fata Satanei si abia acum am remarcat ca sunt imbracata in alb.

Acum mult timp, cand am intrat in mafie, am adoptat stilul gotic si mi-am promis ca nu ma voi imbraca toata in alb, decat daca am sa mor.

Mi-am rupt visul, ridicandu-ma in sezut si luand guri mari de aer. Cosmarurile astea nu inceteaza sa apara si imi termina zilele. M-am uitat mai atent in jur si am remarcat ca sunt la siptal. Cand am dat sa ies din pat, ceva mi-a blocat mana de teava de metal a patului.

Catuse legate de mana mea. Clar opera lui Lee. Am tras de cateva ori de catuse chiar daca stiu ca nu se vor desprinde. M-am infuriat repede si am inceput sa-l injur pe Lee.

-Lee! Da-mi drumul sau te las fara mostenitori! In secunda urmatoare, usa salonului meu s-a deschis cu putere iar Lee, Andy si Revo au intrat speriati sa vada ce se intampla.

-Tam! Te-ai trezit! A spus Lee fericit.

-Nu Sherlock! Tocmai am ajuns in rai! Desfa catusele ca sa te pot lasa fara mostenitori!

-Asta e un foarte bun motiv sa te las legata! Lee si Revo au parasit camera lasandu-l pe Andy sa se uite la mine ca si cum as fi cel mai mare infractor din lume.

-Andy, te rog, da-mi drumul.

Dupa figura fetei, imi dau seama ca Andy e foarte suparat iar eu n-am nici cea mai mica idee de ce. Nu a venit sa ma dezlege, tot ce a facut a fost sa dea din cap in semn ca nu si sa plece din camera in care ma aflu. Ochii mei s-au umplut de lacrimi, dar am incercat sa ma linistesc deoarece deja ma durea inima ingrozitor, iar o durere de cap tocmai si-a facut aparitia.

In momente ca astea ma bucur ca am in par agrafe, chiar daca nu mi-l prind. Am luat o agrafa din par si am infipt-o in mica gaura a cheii. Am auzit un ticait urmat de altul pana cand micuta incuietoare s-a deschis.

M-am uitat pe geam: clar saritura pe geam nu ar fi mers acum deoarece sunt sute de metrii pana jos. Mi-am asezat clama in par si am deschis usa chiar cand Revo a vrut sa intre in salonul meu. Amandoi am ramas perplexati cateva secunde, dar m-am furisat pe sub bratul lui si profitand de neatentia sa am fugit spre scari.

Se zice ca nu e bine sa alergi pe scari, dar cazurile disperate cer masuri disperate.

Cand am ajuns la parter, m-am uitat in spate sa vad daca Revo inca e pe urmele mele, dar doua brate puternice mi-au prins mainile. Carter are o putere uriasa, o forta pe care eu nu o pot intrece. M-a prins de incheieturile mainilor, imobilizandu-le.