Vocile din capul meu [IN EDITARE]

Cap 10-Caietul negru

Dacă mie nu a vrut să-mi spună unde pleacă atunci poate Hennry știe unde se duce.

-Hennry! Unde dracului a plecat? Aprope am țipat în telefon de furie.

-Ce?!  Revo.  A plecat? 

-Nu Hennry! A mâncat fluturi și și-a luat zborul! Da! A plecat!

-Și ce ți-a spus înainte să plece?

-Că vrea să se calmeze!

-Ahh! Stai calm! Îl trimit pe Blue după ea, cel mai probabil el știe unde e.

-De ce pe Blue? Nu știu cine e Blue, dar numele lui nu îmi inspiră încredere.

-Pentru că o cunoaște pe Tam și îi știe locurile de ascunziș.

-Bine! Vreau să mi-o aduceți mie când o găsiți. Nu mi se pare corect că a venit la mine și după a plecat.

-Bine.

Am închis telefonul plin de nervi și îmi vine să îl arunc de pereți. Am expirat adânc și m-am dus în camera lu' Tam. Mă gândeam că e un loc bun unde să o aștept. M-am așezat pe pat și mă gândeam, de ce a reacționat așa? Am supărat-o? Și dacă da, cu ce? Nu îi făcusem nimic. Hmm?!

Mi-am aruncat ochii pe pat și iar am văzut caietul negru misterios.

L-am deschis și am început iar să citesc. Paginile sunt aproape goale, pe fiecare pagină fiind scrisă în mijloc câte ceva.

Am dat la a doua  pagină: ,, Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi sunt sentimentele noastre, dragostea noastră, patimile noastre, ura și adversitățile noastre. Mă-ntreb: noi ce o să lăsăm la sfârșit? Bănuiesc că sentimente, mai ales de dragoste"

 Am dat pargina și am devenit din ce în ce mai curios cu privire la informațiile din carte.

,,Pereții odăii erau neliniștiți, sub desene în cretă. Sufletele noastre dansau nevăzute-ntr-o ume concretă".

,, Ce e al meu, e al meu! Dacă îmi iei ceva din ce îmi aprție ajungi cu capul în pivniță mea!" 

Telefonul a început să-mi sune și am răspuns rapid chiar dacă nu cunosc numărul.

-Alo?

Din telefon s-a auzit o voce masculină.

-Stați calm domnule! Tasmmyn este cu mine și o aduc la dumneavoastră!

Probabil persoană cu care vorbesc e Blue. O are pe roșcată. Huh!

-Bine! Unde era?

-Stătea pe la o casă părăsită.

-Și ce făcea?

-Se răzbună pe pereții casei.

Am auzit oftarile lu' Tam.

-Blue! Vreau să vorbec cu Tam! Vocea lui a tresărit. Probail nu se aștepta să știu cum îl cheamă. Am auzit vocea dulce și plansă a Tasmmynei.

-Ce-i?

-Hei. Ești bine?

-Sunt bine Revo! Stai calm!

-De ce ai plecat?

Tam ezită să răspundă la întrebare, iar eu deja devin un sac de nervi. Am auzit o mășină în față sediului și am închis telefonul. Am coborât până jos și am văzut-o pe Tam ieșind din mășină.

Blue stă încă în mașină și aștepta să coboare de tot ca să poată pleca. Am început să mârai în sinea mea. Tam s-a apropiat de mine. Are privirea în pământ. M-am oprit în față ei, dar ea nu se uită la mine. I-am pus mâinile pe obraji și i-am ridicat față. Evita contactul vizual.

-Tam! Am văzut cum și-a ridicat privirea. Ochii ei sunt roșii și după cearcăne și expresia fetei, îmi dau seama că a plâns mult. Am luat-o în brațe și am început s-o strâng cât am putut de tare, nepăsându-mi dacă o doare sau nu. Eram fericit că acum e la mine. Că e în siguranță.

-Revo? M-a surprins să o aud vorbind, asta când mai devreme mă alungă de lângă ea.

-Da...

-Îmi pare rău! Ochii mei s-au făcut cât cepele.

-Ce ai făcut Tam?

-Iartă-mă Revo, iartă-mă că am fugit și m-am comportat copilăresc!

-Stai calmă îngeraș!

-Revo! Nu-mi mai spune așa! Nu sunt un înger!

-Ești îngerașul meu! Am văzut față confuză a ei și chiar dacă era tristă, am remarcat un mic zâmbet.

-Nu ai să renunți la mine, nu? Întrebare ei m-a făcut să mă încrunt.

-Nu! Nici să nu te mai gândeșți la așa ceva vreodată! Tam...trebuie să vorbim!

-Spune!

-Ce ai visat? Am întrebat-o serios afișând o privire dură.

Am auzit-o înghițind în sec și mușcându-și buza de jos. Eu eram serios și îi arunc priviri fulgerătoare. În cele din urmă a cedat și s-a uitat la mine parcă dorind să schimb întrebarea.

-Te ascult!

-Erai tu, eu și Adison! Adison m-a dus într-o peștera din munți pentru a se întâlni cu tine, iar eu eram moneda de schimb. După m-a lăsat acolo singură, iar tu ai vrut să mă rănești. Am încercat să fug și m-ați împușcat amândoi.

A spus totul așa de repede încât mie mi-a fost cam greu să o înțeleg.

-CE?! Tam nu ți-aș face niciodată rău!

-Știu dar...

I-am cuprins față cu palmele și mă uităm fix în ochii ei.

-Dar a fost doar un vis Tam! Nu-l confunda cu realitatea!

Razele soarelui sparg camera în mii de raze de lumină. Telefonul a început să sune, dar nu era al meu ci a lui Tam. Ea s-a uitat la micul ecran și când a văzut cine e și l-a pus repede a ureche.

-Alo...Da?...Pe bune?...Unde?...Ok venim acum!

Eu mă uităm cu o sprânceană ridicată la ea. Cu cine a vorbit?

-Revo!

-Da?

-Ne inatlnim cu Lee și fetele?

-Bine.

-Eu mă duc să fac un duș și ne vedem jos.

-Ok.

Tam gonește pe șoseaua încinsă de soare. Mă aflu în mașină ei, eu renunțând să merg cu a mea. În casetofon se auzea melodia Amerika de la Rammstein. Îmi plac gusturile ei în muzică, seamănă cu ale mele, ritmate și elecrizante. În scurt timp am ajuns la un supermarket unde l-am văzut pe Lee.

-Am ajuns! M-am dat jos din mașină și am luat-o pe Katherina în brațe presandu-mi buzele peste ale ei. Nu știu cât timp mi-a luat dar când m-am desprins de buzele ei catifelate am remarcat că Tam nu mai e lângă mine. Mi-am aruncat privirea către Lee care și el o sărută pe Mayra. O iubesc și nu prea pe Katherina. 

-Lee unde-i Tam?

Lee s-a uitat în jur și a ridicat din umeri. Jaguarul ei negru nu mai era în parcare. Mi-am scos telefonul și am sunat-o.

-Tam! Unde eșți? De ce ai plecat iar?

-Stai calm. Rămâi cu Katherina și Lee! Am uitat să iau ceva, dar mă întorc.

-Ce vrei să cumperi?

-Un ametist.

Am rămas fără baterie la telefon deoarece conversația dintre noi s-a stins. Mă uit confuz la ecranul telefonului meu. De ce are nevoie Tam de un ametist?