Vocile din capul meu [IN EDITARE]

Amintiri dintr-o copilarie acra

O masa uriasa plina cu tot felul de bucate sta in fata mea. Doar uitandu-ma si deja m-am saturat. Revo, Claud, Aurora, Lee, Blue, Luis, Jane si fata cu parul mov pe care cred ca o cheama Vanesa, stau cu mine la masa. Nimeni nu scoate nici un cuvant.
Fiecare mananca ce si-a pus in farfurie si este atent cum sa-si termine masa. Doar eu stau cu farfuria goala si cu paharul de suc de portocale, uitandu-ma in pahar, la lichidul portocaliu si suculent. Am inghitit in sec si am luat o gura. De ce am fost torturata ca sa ajung la aceeasi viata pe care o aveam inainte? Ce am pierdut sau ce nu am pierdut de m-am intors de unde am plecat? De ce au aparut atatea persoane vechi in viata mea? De unde stiu ei concret ca Adison traieste si daca traieste de ce nu a dat nici un semn de viata pana acum? Daca Rowena vrea sa se razbune, de ce m-a ales pe mine? De ce nu poate sa isi rezolve singura problemele si de ce m-a bagat pe mine in asta? Cu ce i-a gresit Luis? De ce Jupanul nu a mai aparut in peisaj? Acum ca m-au gasit, ce vor sa faca cu mine si ce i-au facut lui Ken si Nomed? Cand Rowena se va intoarce, cum o sa reactioneze cand isi va vedea conacul gol si fara mine in el?
Multe intrebari mi s-au intiparit in cap si mi le tot repet ca un nebun. Stomacul meu nu mai zicea nici el nimic. Cred ca s-a saturat la cat suc am baut.
Am incercat sa imi misc piciorul lovit, dar am scrasnit din dinti pentru ca ma doare si nu pot calca.
-Tam! Vocea lui Revo m-a facut sa tresar si am vazut paharele cu suc de pe masa, cum substantele de diferite culori au vibrat. Am luat o gura mare de aer si m-am uitat la Revo, ceva din mine spunandu-ma ca am sa regret.
-Da?
-Mananca! Nici nu te-ai atins de mancare!
Mi-am cobarat privirea spre farfuria mea si are dreptate. Nu am pus nimic pe ea, dar nici nu pot manca nimic.
Revo s-a ridicat de la masa si a venit in dreptul meu. M-a prins de mana si m-a rugat sa vin putin cu el in alta camera. Abia acum mi-am dat seama ca doar noi doi mai eram la masa. Nici nu am remarcat cand a plecat toata lumea.
Revo ma duce la etaj, dupa ce m-am chinuit sa cobor scarile, acum vrea sa le si urc. Chiar nu il pot intelege pe omul asta.
Fiecare treapta urcata, fiecare pas facut, imi face durerea sa se amplifice, de parca as calca pe niste cioburi si chiar daca mi s-au infipt sute in picior, eu sa continui sa merg.
Cand am ajuns la jumatatea scarilor m-am oprit, pentru ca nu mai puteam face nici un pas. Revo e in fata mea cu doua trepte si ma tine de mana avand grija sa nu cad. A simtit ca eu m-am oprit, pentru ca s-a oprit si el.
-Mai poti? M-a intrebat cu durere in glas. Ochii lui caprui hipnotici capata tente maro in jurul irisului, dar nu sunt foarte evidente. Sunt ca niste mici fasii subtiri negricioase ce vor sa acapareze oceanul albastru din ochii lui.
Am dat din cap si am continuat sa urc, chiar daca simt cum toate ligamentele mele se rup.

Ma tin de bara scarilor si incerc sa dau impresia ca nu ma doare atat de tare glezna pe cat pare.
Nu am apucat sa urc bine 4 trepte pentru ca am simtit doua maini care ma desprind de sol si ma aseaza pe vechiul umar pe care am mai fost carata. As fi protestat, dar i-am facut prea multe zile negre lui Revo si nu cred ca vreau sa intind coarda, mai ales cu el. Chiar daca eu am devenit acum cea mai rea persoana din mafie, asta nu ma face sa nu-mi mai fie frica de Revo.

Cand am intrat in mafie si am aflat de Revo, l-am divinizat de atunci. Trasaturile lui afrodisiace, privirea lui demonica, modul in care omora oameni cu sange rece, fara regrete si remuscari. La vremea respectiva, nu stiam cate stiu acum despre el, dar pare neschimbat, de parca timpului i-a fost frica sa-l imbatraneasca.
Cand am terminat de urcat scarile, Revo a trecut ca o vijelie pe coridor, pana in ultima camera. Nu am fost niciodata aici. Nu pentru ca nu mi s-a dat voie, ci pentru ca nu am stiut ca exista, am crezut ca e o camara sau un loc neimportant. Hmm....oare de ce ma duce Revo aici?

Revo m-a lasat jos si mi-a deschis usa lasandu-ma sa intru prima. Am facut cativa pasi cu privirea in jos, apoi mi-am ridicat-o brusc. Nu e un loc neimportant, e camera lui Revo! Simt cum aerul meu se ingreuneaza si incep sa uit cum se respira.
Covoarele negre pufoase sunt aruncate dezordonat pe parchet, fotoliile sunt unul din piele alba, altul din piele neagra, in fata lor o masuta. Patul e cel mai grandios din toata camera. Din cearsafuri albe de matase, pe margini brodat cu auriu.
Structura patului este una solida. Construit din lemn alb, pictate pe marginile verticale si orizontale ale patului, flori aurii care sunt invaluite de o perdea transparenta alba ce izvoraste din partea de sus a patului. La baza patului este scris numele lui cu negru.
Langa pat, pe peretele de langa, sta aranjata dichisit o biblioteca uriasa cu carti. Se pare ca lui Revo ii place sa colectioneze carti. Sub biblioteca, se afla o masuta, iar o poza de pe ea mi-a atras atentia.
O femeie in varsta, ce tine doi copii de-o parte si de alta. Mi-am incruntat sprancenele pentru ca nu stiu cine este acea persoana sau de ce Revo are poza asta aici. Femeia e frumoasa. Ochii ei turcoaz contureaza perfect cerul lipsit de nori, cu parul impletit intr-o coada spic si un zambet superb. Daca nu ar exista ridurile, i-as fi dat 17 ani, pentru ce este extrem de frumoasa. Obrajii ei au tente trandafirii, iar in partea dreapta, sta impletit cu parul ei o floare mov, dechisa astfel incat se vad micile perticule de polen de pe ea. M-am apropiat mai mult pe poza si am luat-o in maini. Nu ma uit la copii de langa ea, ma uit doar la ea si la frumusetea ei.
-E mama mea! A spus Revo venind spre mine.
Eu am stat nemiscata cateva secunde pana am procesat informatia si apoi m-am intors spre Revo.
-E frumoasa.
-Era superba. O fiinta angelica ce a murit cand a vazut ce demon a crescut.
Vocea lui Revo deveanea tot mai trista si nu stiu ce trebuia sa fac atunci, am simtit nevoia sa il iau in brate.
Ne-am asezat pe pat, eu inca tinand fotografia in mana.
-Ce s-a intamplat? Am spus parca dorindu-mi sa nu fi intrebat.
-La 14 ani, mama s-a imbolnavit de tuberculoza. A fost cu niste prieteni de-ai ei intr-o zona toxica si de acolo a luat virusul. Parintii ei au tratat-o la timp si a scapat atuncii de boala, dar nu a fost tratata pe deplin. Din cauza virusului, mama m-a nascut prematur si erau sanse ca niciunul dintre noi sa nu mai existe.
Revo a facut o pauza incercand sa-si infraneze lacrimile. Mana mea a cuprins-o pe a lui, dar nu s-a uitat la mine.
-Din fericire medicii au facut tot ce au putut ca sa salveze pe macar unul din noi. Mama m-a nascut normal, iar dupa trei ore de tensiune, medicii i-au spus mamei ca sunt viu. Mama a vrut ca doctorii sa ma salveze pe mine, dar la mine erau riscuri grave daca incercau, asa ca au salvat-o pe mama. Vestea ca eu sa fiu in viata a facut-o pe mama sa multumeasca cerului. Tatal meu, dupa ce a aflat ca mama m-a nascut, a batut-o, pentru ca el nu si-a dorit un copil.
Revo si-a dat jos tricoul de pe el iar eu mi-am pus mana speriata la gura.
-Taietura aia de pe spatele meu, tata mi-a facut-o. A vrut sa se razbune si pe mine pentru ca am aparut, chiar daca ne era vina mea, ci a lui, pentru ca a facut sex cu mama neprotejat. Tata m-a luat la o zi dupa si m-a dus la un orfelinat. Si-o dorea pe mama si si-o dorea mult. Noi fiind originari din Rusia, mama era o femeie foarte frumoasa. Tata era si el asiatic, dar nu avea trasaturile unuia. Dupa ce m-a dus la orfelinat, mama a aflat si a venit sa ma ia. Tin minte ca avea ochii invinetiti si mainile taiate, cu dungi violet pe ele. Mergea greu si asa mi-am dat seama ca a fost batuta.