Vocile din capul meu [IN EDITARE]

Posedata

Deja chestia asta durează de prea mult timp. De la prea multe droguri am ajuns să nu mai știu care e realitatea și care e lumea imaginației mele. Uneori ralizez, dar alte ori nu și e atât de ciudat când cele două se întrepătrund și ești curmat de glasul vocilor din cap.

Eu de la un timp sufăr de asta. Acum doi ani, am avut minunata curiozitate de mă aventura pe un drum necunoscut mie și întâmplarea a făcut să dau peste o casă veche,părăsită.

Mă puteam declara matură la acea vârstă și nu puteam crede că există fantome, adică ele sunt doar un mit.....asta credeam atunci. Însă viața mi-a aruncat o palmă noduroasă peste față trezindu-mă la crudul adevăr. Ieșisem din casă să mă droghez. Ai mei nu știuau.

 Am văzut atunci două siluete poiectate pe un perete iar frica mi se instalase rapid în corp...și am fugit.

Zilele următoare m-am documentat despre acea casă. Doi copii lăsați singuri de către părinți, deoarece erau considerați ciudați, diferiți față de toți și "extrem de brutali". Mie chestia asta mi  se părea ceva absolut stupid și făcut de-o manieră nemiloasă. Adică cum ai putea tu ca om să îți abandonezi copiii? Will și Faith, cei doi orfani, mi-au fost prezentați în câteva poze și arătau foarte ciudat. Povestea lor nu s-a sfârși bine, căci din caza singurătății cu care trăiau și cum nebunia lor progresivă se revărsa asupra societății, câțiva oameni din acea zonă au pus la cale un plan prin a-i omorâ. Asaltați, au încercat să fugă, însă în zadar. Casa lor a luat foc, Faith a căzut pe scări, iar la final amandoi au murit întâi asfixiați de la fum, apoi arși de foc.

La vremea aceea și eu mă credeam o ciudată, motiv pentru care m-am refugiat în acea casă, chiar dacă îmi era frică de cele două fantome, însă aveam consolarea că și eu fost singuri la fel ca mine.

Fiind foarte tânără, am suferit din dragoste așa cum era și de așteptat.  Dar în urma  despărțirii  cele două entități au profitat de instabilitatea mea sentimentală și m-au corupt.

Uneori, am momente când mă sufoc din senin, iar alte ori când simt cum corpul meu săvârșește acțiuni pe care eu i le permit. A fost greu la început să înțeleg ce mi se petrece, dar parcă le simțeam....simțeam cum mă mângâie și îmi alină suferințele pentru că și ei au trăit prin catalogarea de către lume. Sunt momente când îi aud, cum șușotesc inexplicabil taine fânte din care vag apuc să înțeleg, și alte ori când îmi țipă numele, dar o fac atât de tare încât mă sperie, și ce mă sperie și mai rău, este că îi aud vorbind clar și coerent cu mine. Îmi pun întrebări, îmi bulversează gândirea și mă trezesc trăgându-mă de păr, țipând și rugându-i să înceteze. E groaznic.

Uneori chiar ne înțelegem și avem aceeași viziune despre viitor. Oamenii se uitau chiudat la mine pentru că "vorbeam singură", dar eu nu am vorbit niciodată singură...vorbeam cu ei, iar ei vorbeau cu mine și era fascinant. Nu a durat mult până frica pentru ei a dispărut. Simțeam că am prieteni, simțeam că sunt înțeleasă.

De când au apărut în viața mea, am încercat multe lucruri vicioase, iar de unele nu am putut scăpa. M-am trezit într-o zi pe o pistă,iar la câteva zile după m-am alăturat unei grupări de oameni ce iubeau viteza pe șosea. Îmi amintesc că unul dintre ei pe Blue, m-a dus la șeful acelei grupări și poate am fost eu sau poate au fost Will sau Faith însă m-am alăturat acelei grupări ce se dădea drept a fi o mafie.

Acum, conduc pe un drum fără oprire. Fumul țigării fumate până la jumătate se răspândește în mașină,iar vocile bine cunoscute își fac apariția. Faith e cea care vorbește cu mine, de cele mai multe ori pentru că în copilăria ei, ea a fost singura care mereu avea ceva de comentat, Will stând mai mereu pe bară și privind-o.

Am parcat lângă un cimitir, dar nu era orice fel de cimitir, era cimitirul în care au fost îngropați cei doi. Nu au cruci, dar mereu m-au îndreptat spre același loc, spre aceeași priveliște, spre aceeași groapă săpată în  care era să cad de atâtea ori. Uneori mă întreb cum s-a ajuns până acolo? Ce căutam defapt acolo? Și de ce treceam prin aceeași moarte de fiecare dată când ajungeam acolo?