Vocile din capul meu [IN EDITARE]

Cursa mortala

Somnul a fost incredibil de placut. Mi-am facut un dus, apoi mi-am indreptat parul. Am pus pe mine un maieu negru si niste pantaloni scurti de aceesi culoare. La machiaj nu m-am complicat: m-am dat cu rimel si cu tus, pe buze aplicand un strat de ruj negru cu tente mov. In picioare mi-am pus tenesii mei negri incredibil de comozi si apoi am coborat jos la garaj.

Revo si Lee fumau, sorbind din cand in cand din cafeaua care aburea pe micuta masuta din fata garajului. Nu cred ca Lee i-a dat lui Revo cadoul nostru, asa ca am profitat de ocazia ca el nu m-a vazut si i-am sarit in spate strigand LA MULTI ANI! din toata puterea plamanilor mei.

Evident ca Revo s-a speriat si spre norocul meu ca nu avea cafeaua in mana, altfel as fi pus-o rau cu Revo. El doar mi-a zambit si dupa ce s-a ridicat de pe scaun, m-a luat in brate multumindu-mi pentru urare.

Am aruncat o privire curioasa lui Lee si cred ca s-a prins la ce ma gandeam deoarece a inceput sa-si drege glasul stricand momentul.

-Pai, daca e ziu ta, atunci trebuie sa ai si un cadou care sa o demonstreze, nu? Fata lui Lee era vesela dar Revo a inceput sa se uite curios la noi.

-Ce puneti la cale dracusorilor?

-Urmeaza-ne! I-am facut semn cu mana sa se tina dupa noi si cand am ajuns la locul unde era ascunsa masina, Revo a ramas masca.

-Asta e cadoul tau Revo! Am spus eu si Lee in cor. In sinea nostra radeam cu hohote deoarece cel mai probabil, nu se asteapta ca sub cearsaful care intruchipeaza o Dacie stricata, sa fie o masina dementiala.

-A-asta e...pentru mine? A spus Revo cu o spranceana ridicata.

-Ce? Nu-ti place? A spus Lee rambind cu gura pana la urechi.

-Defapt, stiti ce? Mereu mi-am dorit o Dacie! Iar starea in care e, imi aduce aminte de bunicul meu care avea una asemanatoare ei. O ador!

Mi-am dat seama ca minte, iar expresia lui incercand sa faca un zambet nu a fost deloc convingatoare.

Am tras cearsaful de pe masina, iar pe fata lui Revo a aparut un zambet in timp ce gura lui cobora spre pamant.

-Poftim! I-am intins bucata de material. Chiar sunt curioasa cum o sa o conduci. Vreau sa te vad ca si Aladin! Revo a inceput sa rada o data cu mine si Lee, apoi ne-a luat in brate strangadu-ne cu putere.

Cand s-a desprins de noi, a luat o gura mare de aer si s-a invartit imprejurul masinii, admirand fiecare detaliu. Cand a urcat la volan, masina a inceput sa toarca mladios iar Revo a inceput sa zambeasca si mai tare. Pare ca un copil de 7-8 ani in ziua de Craciun cand isi deschide cadoul si e mega fericit de continut.

M-am asigurat ca nu-i dau masina oricum si am strecurat un CD nou, cu muzica celor de la Three Days Grace.

Peste cateva ore am parasit oraselul american si atunci mi-am promis un lucru: Voi castiga cursa, lupta finala, nu voi lasa pe nimeni si nimic sa ma doboare si voi renunta la ce ma face slaba. L-am sarutat pe Andy, am fost vulnerabila, am fost neajutorata, dar tot trecutul meu se sfarseste aici.

Am fost placut surprinsa sa vad ca Revo conduce masina de la mine si Lee. In spatele nostru mai e un camion care imi transporta masina pana in Alexandria.

Din cate am inteles de la Revo, cursa e traseul Alexandria-Washington. Pornind din Alexandria pe autostrada Henry G. Shirely Memorial HWY, apoi facem stanga pe George Washington Memorial PKWY, linia de sosire fiind la The John F. Kennedy Center for the Performing Arts.

Am luat o gura uriasa de aer cand am coborat din masina si am vazut drumul pe care urma sa il parcurg. E un drum de cel putin 3 ore! Probabil cursa are ca scop testarea rezistentei si contorlului pe o perioada lunga de timp.