Vocile din capul meu [IN EDITARE]

Lupta finala

-Fugi Revooo!!! Am spus atuncand o greana spre sediul Rowenei.
Revo a inceput sa fuga fara sa stea pe ganduri si a venit in spatele meu.
-Esti bine? M-a intrebat respirand greu!
-Sunt ok! Am spus abia respirand.
                                ...
Stai ca v-am luat prea mult in fata. Voi face un mic rezumat a ceea ce s-a intamplat.
Dupa messajul de la Rowena, am pornit la doua zile dupa alaturi de Revo in cautarea Vanesei care s-a dat disparuta. Lorelay si cu  Jane au pornit pe alta ruta sa o gaseasca, Aurora, Nomed si Dr. Moarte au mers sa caute indicii despre unde ar putea fi. Casmir a ramas la sediu alaturi de Klaus.
Dupa ore de somn, fara hrana si cu tutun care a ajuns sa ne iasa si prin urechi, am aflat de la Nomed ca Vanesa e prizoniera Rowenei, iar Revo a fost primul care a luat asta drept razboi, unde doar unul va mai supravietui.
Echipati cu arme si veste aniglont am luat cu asalt sediul Rowenei, iar dupa ce ne-am asigurat ca marea majoritate sunt morti, am inceput sa o cautam pe Vanesa, care e de negăsit.
Jane si Lorelay au venit imediat ce am distrus alaturi de Revo sediul Rowenei si au inceput sa ne ajute sa o gasim pe  Vanesa, iar la o ora distanta a aparut si Aurora cu restul echipei.
                                  ...
-Ce vom face acum? A intrebat Aurora panandu-si mana pe umarul meu.
-O sa o cautam pe Vanesa! Ce nu-i clar? A spus Jane aprinzandu-si o tigara.
-Si de unde sa o luam geniule?
-Asta nu era treaba ta?! Sa gasesti alaturi de ceilalti informatii despre unde o putem gasi?
-Pai si treaba ta a fost sa o gasesti!
-Terminati! Am spus nervoasa catre amandoua. O vom gasi! Chiar daca asta va fi singurul lucru din viata noastra!
-Tam nu ar...
-Taci din gura Revo! Sunt convinsa ca si tu vrei sa o gasesti! Echipa nu ar mai fi aceeasi fara ea.
Dupa aproape doua ore de inspectat celulele in care oamenii s-au intoxicat cu fumul produs, iar unele celule sunt zdrobite de bucatile de ciment ce au omorat destui oameni, am fost dezamagiti sa aflăm ca Vanesa nu era aici.
Dupa o seriee de injuraturi acide, ne-am urcat in maşinile noastre si am dat spre o alta ruta.
Curva aia de Rowena a prezis asta! Stia ca vom veni aici si stia ca o cautam! E mai inteligenta decat credeam.

Treceam pe langa o padure cand am auzit impuscaturi venind din spre ea. Sunetul care a tasnit nu avea nimic impersonal. Era infiorator de unit in disperarea lui. Cineva era omorat.In alte circumstante nu mi-ar fi pasat, dar avand in vedere ca Vanesa e diparuta, asta ar putea fi ea, coprul in care se trege cu gloante si ii sfarteca pielea. O lacrima mi-a aparut pe obraz, dar mi-am alungat imediat gandul sumbru pornind in pas alert spre padure alaturi de Revo, Jane, Lorelay si restul echipei.
Iata ca intuintia mea nu ma lasa la greu si da! Acolo era Vanesa, aproape goala, lovita de un baiat cu fes negru pe cap, care ii acopera ochii. Sceana nu era deosebit de crunta, dar exprima o dementa precisa.
Revo a tras, iar asta a atras imediat privirea inamicilor. Nici nu stiu cand Revo a ajuns la ea, a desfacut frangia din jurul ei, care a lasat semne adanci. Pentru ca nu aveam alta optiune, am inceput sa fugim drept in fata. Macar acolo e un lac din cate se aude si puteam scapa aruncandu-ne in apa nemiloasa si rece.
Forcuri de arma se aud in spatele nostru iar Lorelay a fost prima care a cazut doborata de un foc. Am inceput sa marim pasul, chiar daca lui Revo ii era mai greu pentru ca o are pe Vanesa in spate.
Foc dupa foc, pas dupa pas.
Dr. Moarte s-a intors si a inceput sa traga cu un pistol in fiecare mana. Jane la fel.
-Jane! Am tipat dupa ea pentru a continua sa fuga.
-Du-te Tam! Salveaza-te! Si castiga razboiul asta pentru mine!
Am vazut ca plange, dar nu mai era timp si m-am intors incepand si eu sa plang. L-am urmat pe Revo, cu Aurora in spate meu. Am ajuns la marginea prapastiei, dar focurile inca se aud in urma nostra iar noi nu mai aveam unde sa fugim. Ne gandisem ca este un lac si ca ajungem usor in apele sale, dar este oceanul Atlantic, iar noi stam pe o stanca uriasa, la vreo 80 de metrii inaltime. Am murii toti!
-Ce facem acum! A intrebat Aurora.
Am tresarit cand am vazut ca Nomed lipseste!
-Unde e Nomed!
-E mort! A spus Aurora. Mi-am strans buzele puternic. Am doar cateva secunde pana fac un plan ca sa ii salvez pe toti si sa termin razboiul.
Un glont a lovit umarul lui Revo aruncandu-l cu Vanesa in ocean, iar dupa cateva secunde in care mi-a stat inima in loc si i-am tipat numele, i-am vazut capul cum se ridica  si m-am speriat. Nu misca. Vanesa probabil s-a inecat pentru ca am vazut-o cum pluteste cu fata in jos spre mijlocul ocenului. Revo statea acolo  dar am expirat usurata ca inca e in viata pentru ca l-am vazut dand din maini.
Aurora a inceput sa traga facandu-mi semn ca si eu trebuie sa fac celasi lucru. Mi-am scos pistolul din buzunarul de la spate si am tras! Am tras in toate directiile. Focurile nu se mai aud si am rasuflat usurata sperand ca i-am omorat pe toti, dar ma înşelasem amarnic.
De nicaieri a aparut un glont care i s-a infint in crestet Aurorei. Impactul a fost atat de puternic incat a zburat-o pe Aurora in ocean.
Am ramas doar eu!
Niste palme batand in sec se aud de undeva din padure si nu mare mi-a fost surprinderea cand am vazut-o pe Rowena in fata mea. Ea producea acel zgomot sec, dar avea si un pistol atintit spre mine. Ce trebuie sa fac?  Sa fug?  Nu,  as fi prinsă,  iar daca ma predau pierd războiul,  iar mie nu imi place sa pierd.
De ce nu atras si in mine dupa ce a omorat-o pe Aurora? Daca imi planuieste ceva mai rau?
Mi-am pozitionat si eu pistolul spre ea, dar abia acum am vazut ca m-am dat mult prea mult in spate, iar piciorul meu e la marginea prapastiei.
-Tu chiar credeai ca o țânca ca tine poate sa  ma invinga? Uite! Esti doar tu aici! Prietenii tai sunt morti si fii singura ca asa vei ajunge si tu!
-Dar tu jegoaso?! Nu mai vad pe nimeni langa tine!
-Da? Ia fii atenta! Blue?!
Am impietrit cand am auzit acel nume.
Blue a iesit de dupa un pom, cu pistolul indreptat spre mine.
-Vezi ce se intampla cand iti neglijezi prietenii? Se intors impotriva ta!
Blue nu schita nici o emotie pe fata. E concentrat cum sa imi zdrobeasca capul!
-De ce Blue?! Am tipat spre el.
-Am lucrat alaturi de Lee pe la spatele vostru, doar ca el a fost un cretin idiot si s-a demascat, sau v-a dat de inteles ca vrea sa fie demascat. Dar acum nu mai conteaza. Mi-a placut sa te lucrez pe la spate Tasmmyn!
Mi-am strans mainile in jurul pistolului. Il aveam atintit spre Rowena, dar am tras in Blue iar el a cazut zdrobindu-si capul de radacina unui copac.
Rowena s-a speriat de gestul meu si a căzut in genunchi scapând pistolul.  Plangea. Si cred ca am avut un moment de regret.  Tocmai am tras in persoana care acum cateva luni imi lua apararea si o credeam prietenă cu mine.
Ochii tulburi inundaţi de lacrimi ai Rowenei se uita la mine cu un singur gând si acela de a ma ucide.  Chiar daca regretam gestul meu,  zambeam într-un mod sadic care o enerva.
Ea a sarit la gatul meu si a inceput o paruiala ca intre tarfe.  Ne trageam de par si ea imi tipa "de ce?! ". Cred ca tinea la el si faptul ca l-am omorat mi-a dat o senzaţie electrizantă in corp.
-Acum vezi cum e când cineva oti omoară oamenii la care ti?! 
Ea a cazut fara aer la pământ si respiră greu.  Într-un gest de neatenţie,  ea a luat pistolul si a încercat sa traga,  dar din cauza faptului ca am strangulat-o puternic,  vede in ceaţă,  iar glonţul a trecut pe langa mine la 20 de centimetri in partea dreaptă.  Cred ca a vrut sa imi ţintească pieptul.
Pentru a scapa definitiv de această bataie de cap,  am apucat-o de gat si am tinut-o asa deasupra prăpastiei.
-Care iti e ultima dorinţă?  Am întrebat macabru. 
Se zvârcolea,  dar nu a spus nimic asa ca i-am dat drumul asigurandu-i in timpul caderii un glonţ in creştet pentru a nu exista posibilitatea sa isi revină.
De la marginea prăpastiei am vazut-o cum cade spre oceanul ce avea sa o inghita.  Valurile au purtat-o spre niste roci unde au pleznit-o spargandu-i capul. Vantul mi se amesteca prin par si am zambit pentru ca am reusit! Am invins! Am castigat razboiul!

M-am uitat spre cer. Soarele imi zambeste arzator imprastiind o paleta de culori peste tot. Simt cum toata lumea imi apartine! Am sfarsit un razboi! Am readus pacea!
Mi-am coborat brusc privirea cand am auzit un foc venind de jos si urcand spre mine. Dar nu era de acolo.  Blue a tras cu ultima lui picătură de viaţă. Glontul mi-a atins inima si tot ce am mai putut auzi a fost strigatul ragusit a lui Revo. Ultima voce pe care o mai aud si singura pe care am iubit-o exact asa cum e,  fara sa vreau sa o schimb. O lacrima sangerie mi s-a acurs pe obraz in timp ce simt vantul cum imi plezneste fata. Cad in gol, intr-o apa in care a cazut mort si dusmanul meu!
Sunt impacata cu mine! Nu mai vreau nimic! De atatea ori am vrut sa mor, sa ajung la mama, persoana creia ii duc lipsa de atat de mult timp si pe care am vrut-o langa mine de atat de multe ori.
Cine s-ar fi gandit vreodata ca un copil idiot si bun de nimic asa cum ma vedea Hennry, va ajunge sa sfarseasca un razboi care probabil era inceput cu mult ca eu sa ma afund in mafie, dar un razboi de care eu nu aveam habar pe vremea aceea.
Poate ca Revo avea dreptatea cand zicea ca e razboiul meu, pentru ca poate eu sunt cea care l-a pornit. Aceste lucruri au adus doar rau, durere si varsare de sange pentru ca m-am afundat prea mult in ele, insa tot eu am schimbat asta si acum platesc pentru tot. Pentru fiecare lacrima varsata, pentru viecare om pierdut, pentru tot sangele varsat, dar pe cei ce au ramas nu vreau sa ii targ dupa mine in propria groapa. Eu sunt cea care ramane pedepsita la final, nu ei.
Un spasm noduros ca si cum o fiinta necunoscuta mie creste pe ascuns in interiorul meu, iar acum se zmulge din piele, din toate organele mele...din creier. Ia nastere propriul meu cadavru, lipit de mine precum o dublura.
Soapta a incremenit iar intunericul a pus stapanire pe mine, dandu-i un miros de sticla afumata.
Trupul meu s-a izbit de apa infricosator de rece lasandu-l sa pluteasca pe valurile uitarii. Revo m-a prins de picior tragandu-ma spre el. Nu era nevoie sa ma uit ca sa stiu ca el este. Acele maini noduroase, dar fine mi-au atins fata rugandu-ma sa ma trezesc. Stiu ca sufera. Il simt.
Mi-am adunat ultima farama din mine pentru a spune ultimele cuvinte.  Era o rugaminte,  un sentiment,  o emoţie?  Dar nu mai puteam sa imi dau seama.  Acum aici imi e sfârşitul.
-O sa continui tu ce am inceput eu! Adu pacea pe care stiu ca o vrei si tu, la fel cum am vrut-o si eu. Mi-am lasat capul pe spate. Simt cum sufletul mi se desprinde din corp. Totul incepe sa ma doara, dar e o durere placuta. O simt pe mama langa mine si cum imi sperge lacrimile sangerii de pe fata.
-Tam! Taaasssmmmyyynnnn!!!!!! Trezeste-te!

Stiu ca plange, dar inainte ca mintea sa mi se desprinda de trup, am putut simtii ceva pe buzele mele. Ultima mea legatura cu realitatea era sarutul, insa Revo o facea doar ca sa isi ia adio definitiv de la mine.
Si-a sprijinit capul pe pieptul meu si a inceput sa planga si mai tare, insa eu am uitat sa inseamna sa plangi, am uitat ce inseamna sa iubesti, am uitat sa imi iau adio, am lasat totul asa cum e, iar acum ma intorc la mama mea, singura fiinta pe care am iubit-o intr-atat incat sa las totul si sa ma duc la ea.
Imi amintesc acel vis in care mi-a spus ca trebuie sa castig razboiul, iar apoi ia ma va lua in cer cu ea, si chiar asta a facut. Imi lipseşte de atat timp si mi se frânge inima cand ştiu cat am suferit cand am pierdut-o,  iar acum mi se rupe iarăşi cand stiu ca am iubit un om care de mica imi era idol si in ultima mea picătură din viaţa sa aflu ca si el ma iubea.
Am vazut-o pe Faith si Will cum isi deschid bretele in fata mea, cu un zambet sinistru asternut pe fata lor.
-Bun venit in iad! A spus Faith cu ochii rosii.
Perdeaua de intuneric s-a lasat peste mine, iar acum au mai ramas sunt doar şoapte si.......umbre!