Vocile din capul meu [IN EDITARE]

Fuga dupa iubire

Andy P.O.V

-Revo! Unde e Tam! Am tipat exasperat lovind un zid.

-Calmeaza-te Andy! O vom gasi noi!

-Daca nu mai e, eu...

-Andy! Nu mai gandi asa! Tam e in viata! Trebuie!

-Cum de esti atat de sigur?

-Tam nu ia moartea in brate! Si are tot dreptul sa fuga! Tu esti cel care a adus-o in stadiul asta!

-Imi pare rau! Nu am stiut ca are o sora!

-Nu multi stiu de Amy! Puteai macar sa vorbesti cu ea, sa-i vezi si ei punctul de vedere, dar tu nu! Ai facut-o cum ti-a iesit la gura! Poate e ea rea si dura, dar are suflet.

Am strans din dinti si simt cum toata inima mea se strange in mine!

-Acum calmeaza-te! Eu si Carter am trimis oameni dupa ea. In 5 minute plecam si noi sa o cautam!

-De ce nu acum?!

-Pentru esti un sac de nervi! Mergem sa o cautam dupa ce te linistesti!

-Revo! Tam poate...

-Sau poate nu! Nu te mai gandi la ce e rau pentru ea!

Timp de 4 ore o tot caut pe Tasmmyn! Inima mea pomeaza incredibil de tare, mai rau ca a unui iepure. Unde poate sa fie? Am dat un pumn volanului, iar Revo are dreptate, daca a patit ceva, e numai vina mea! Gandul asta pur si simplu ma omoara.

Am trecut pe langa o padure iar crengile uscate scot un sunet ca un tipat. Crengile miscandu-se mi-au dat impresia ca e cineva acolo! Orice semn il iau in serios! In momentul asta, doar o minune mi-o poate aduce pe Tam inapoi.

Ma rugam in minte ca ea sa fie bine si sa o gasesc teafara. Am parcat masina pe marginea soselei si am inceput sa alerg prin padure in cautarea oricarui indiciu care ma poate aduce langa ea.

Am vazut o parte din iarba presata, cu mici fasii de sange pe ea, iar inima mea a luat-o la galop. Am continuat sa fug si am vazut niste pietre care aveau imprimate pe ele, forma unei maini insangerate. Dupa stanci ochii mei s-au umplut de lacrimi.

-Tam! Am tipat spre corpul care acum zace pe pamantul tare si rece. Am luat-o in brate dar ea are ochii inchisi. Nu e moarta pentru ca inca ii simt pulsul, dar daca e in viata, de ce nu deschide ochii?

-Tam! Tam, te rog! Trezeste-te!

O scuturam incercand sa scot si cea mai mica reactie de la ea, dar nimic. Mi-am coborat capul si i-am atins buzele plin de regret si vina.

-Tam! Te rog iarta-ma! Iarta-ma pentru tot ce ti-am facut! Tu ai vrut sa-mi spui despre Amalia, dar eu sunt cel care nu a vrut sa te asculte! Tam, te rog! Trezeste-te! Bate-ma, cearta-ma dar te rog, nu pleca de langa mine! Esti tot ce am! Nici eu nu am parinti, si eu eram singur, pana la tine, te rog Tam! Ma omori asa! Trezeste-te! Tam!

Am inceput sa plang, asezandu-mi capul pe pieptul ei, acum rece.

-Cine a zis ca am sa plec?

Mi-am ridicat capul si ma uit la Tam cu speranta. Ochii ei s-au deschis iar eu am strans-o in brate plin de fericire.

-Tam! Oh Tam! Iarta-ma! Te rog din inima! Iarta-ma!

-Te iert!

Am auzit-o spunand cu greu fiecare cuvant. Oare de cand nu a mai mancat? I-am luat mainile intr-ale mele si am ramas ingrozit cand sangele ei s-a prins de mainile mele.

-Tam! Ce-ai facut?

Am vazut-o cum si-a lasat capul pe mana mea iar eu am inceput sa plang si sa-i strig numele de nenumarate ori. Am luat-o pe sus si am dus-o in masina. Am pornit motorul pentru a produce caldura si ma indrept spre casa mea.

Telefonul meu a inceput sa sune iar o voce cunoscuta si-a facut aparitia in timpanele mele.

-Unde e? Ai gasit-o?

-Da Revo! E in masina! Dar nu stiu ce are!

-Cee?! Ce a patit? Unde o duci?

-O duc la mine si n-am nici cea mai mica idee ce a patit. Cred ca a stat afara noaptea asta si a inghetat de frig.

-Du-o la tine! Vin si eu in scurt timp!