Vocile din capul meu [IN EDITARE]

Cap 9-Lasă-mă! Vreau să mă descarc.

REVO POVESTEȘTE:

Biata roșcată! Mă simt oarecum nașpa să o văd întinsă pe un pat rece  zăcând doborâtă de durere. Ce mi-a făcut? Cum a reușit? În două zile deja a reușit să mă vrăjească! Eu nu cad așa ușor în plasă. De regulă eu nu mă atașez de persoane dar ea...are ceva special, ceva ce nu pot să remarc la alte persoane. 

Doarme atât de frumos, ca un îngeraș. Când medicul a bandajat-o nu am putut să nu remarc rana de pe partea stânga a abdomenului ei. Am luat-o în camera mea și am așezat-o pe pat. Așa mă pot asigura că nu își odihnește oasele pe o bucată de lemn. Katherina e cu Lee și Mayra la o mică plimbare prin oraș. 

M-am așezat lângă Tasmmyn. Este prima dată când aduc pe cineva în camera asta. E foarte întunecoasă și înafara de albul imaculat al pereților, predomină negrul.

 Corpul ei e foarte rece și încep să mă îngrijorez de starea ei. Din câte am auzit de la Hennry, nu îi pasă de siguranță ei, ea vrea doar să fie cea mai bună, chiar dacă asta înseamnă să-și pună în pericol viață. Gândul asta mi-a dat fiori pe spate și stăteam să mă gândesc cum draci să nu grijă de propria-ți ființă?

Am văzut că se foia  și a scos un mic geamăt. Față ei e încruntată și tot bolborosea ceva ce eu nu am reușit să pricep.

Șirul vorbelor ei s-a terminat strigând numele lui Adison. I-am pus mâna pe cap și am strâns-o  tare în brațe dar aveam grijă să nu o trezesc. Ea s-a calmat și eu am respirat ușurat. Oare ce visează? Pletele mele negre mi-au acoperit fața.

Tam s-a mai foit puțin, iar eu mă tot întreb  ce visează.

S-a ridicat rapid din brațele mele și avea față transpirată. Nu se uită la mine, probabil nici nu m-a remarcat. I-am pus o mâna pe spate și ea s-a întors brusc cu față spre mine. E confuză, nu știe unde se află și o înțeleg. Pare spariata, probabil din cauza visului.

-De ce nu ai mai dormit? Am întrebat-o cu un zâmbind.

Ea încă e nedumerită de locul unde se află și mai ales de ce eram eu cu ea în cameră.

-De ce întrebi? Vocea ei e minunată.

-Pentru că dormeai atât de frumos, ca un îngeraș. I-am spus zâmbind. După expresia feței mi-am dat seama că nu suportă să o numesc astfel ceea ce mi-a dat ideea minunată că de acum așa să-i zic și să o tachinez.

-Unde sunt? M-a întrebat într-un căscat.

-Stai calmă! Ești cu mine, ai uitat? Apropo  mi-ai dovedit că ești tenace și că gândești bine înainte să acționezi. Nu vreau să mă lungesc așa că voi fi scurt și la obiect: EȘTI ÎN ECHIPA MEA ACUM!

Am văzut că față ei a început să radieze de fericire și m-a luat în brațe. În mod normal, oricine ar fi făcut așa ar fi fost alungat sau lovit de mine,nici pe Katherina nu o las să mă ia în brațe, dar la ea era altfel. E micuța și neajutorată așa că am lăsat-o să mă îmbrățișeze și am pupat-o pe frunte. Ea a scos un chicotit și s-a desprins de mine. Nu! De ce? Era atât de bine! S-a dat jos din pat, dar încă e amețită așa că am prins-o de mâna împiedicând-o să cadă. Ea s-a strâmbat la mine și s-a eliberat din mâna mea.

Acum faci gesturi total opuse mie. Întâi o iau în brațe și apoi o sărut pe creștet. Parcă e ceva în mine ce mă îndeamnă să fac asta, dar eu nu fac asta!

-Mă descurc! A strigat spre mine, lăsându-mă fără suflare pentru câteva secunde. M-am repezit la ea și am prins-o de umeri.

-Nici să nu te gândești. Ești rănită! Nu pleci nicăieri!

-Și propui să mă ți aici pentru tot rețul vieții?

-Păi nu o să te țin chiar tot... Am văzut-o cum își lasă capul în jos, într-o parte. Tam, te simți bine!? Ochi ei începeau să se umezeasca, iar eu am devinit confuz. Un moment e fericită și la o secundă după plânge. Mă înnebunești femeie!

-Revo! Da-mi drumul! De data asta a spus cu multă durere în glas. Eu i-am eliberat umerii și am lăsat-o să văd ce face. Ea a părăsit camera în fugă, dar eu eram după ea. S-a ascuns într-o camera de pe hol și a încuiat-o.

-Tasmmyn! Pentru numele lui Dumnezeu, deschide ușa! Am țipat către ușa din lemn după care era ascunsă minunată făptură.

-Revo, te rog, lasă-mă! Am auzit-o cum plânge și chiar nu-mi puteam da seama de ce. Oare e din cauza visului?

Am vrut să sparg ușa, dar probabil aș fi lovit-o. Are nevoie de momentul ei de liniște. O înțeleg.

M-am îndreptat spre camera ei și nu am avut nici o ezitare să dau buzna.

Camera ei e mult mai mică decât a mea, dar e aranjată frumos.  Am văzut un caiet negru pe pat și l-am luat să văd ce gânduri ascunde mică roșcată. Îi violez intimitatea, dar vreau să știu tot ce se poate știi despre ea. Am dat la ultima pagină pe care a scris-o. Are un titlu care îmi dă dubii: ,,Înger și demon". Am început să citesc.

,,Scris în întuneric, cu umbre vagi de lumina, bine și rău, altfel spus, țesută viață-mi din puterea contrastelor și-a înțelesurilor mistice."

Cum adică? Am întrebat pentru mine. Am auzit pași îndreptându-se spre camera unde mă aflăm așa că am așezat caietul în locul lui original și m-am îndreptat să deschid ușa. Tam aproape s-a izbit de pieptul meu încercând să între.

-Ce cauți aici?! Tam încă plângea. Și-a luat geaca din piele  și a dat înapoi să iasă pe ușă, dar mâna mea a oprit-o.

-Unde crezi că te duci roșcato?

-Nu e treaba ta! Lasă-mă să ies!

Chiar dacă e nervoasă eu nu am lăsat-o să iasă. E adorabilă chiar și când e nervoasă.

-Mai repet o dată Tasmmyn! Unde pleci?

-Să mă calmez! 

-Nu mi-ai răspuns la întrebare. Unde anume pleci?

Am văzut că față ei s-a lăsat în jos și a dat negativ din cap. Eu am pus mâna care baricada ușa pe umărul ei, iar ea nu a ezitat și s-a strecurat pe lângă mine fugind spre ieșire.

Ahh! Cât de șireată e! Ador tactica ei, dar nu-mi convine ideea ca ea să plece cine știe unde, iar eu să nu fiu lângă ea să o protejez. Când a venit aici mi-am luat angajamentul fața de Lee că voi avea grijă de ea.

În cele din urmă am prins-o. Se zbătea și încerca din răsputeri să se elibereze de strânsoarea la care era supusă de brațele mele mari și puternice.

-Lasă-mă să plec! Chiar dacă țipă, în același timp plângea și eu nu-i puteam da drumul, mai ales că nu știu de ce are starea asta și nici nu știu unde vrea să se ducă sau ce vrea să facă.

-Nu te las! Spune-mi ce ai pățit!

După minute bune de zvarcolit în brațele mele, corpul ei a cedat și probabil amețeala a prins-o iar deoarece și-a lăsat greutatea pe mine. S-a ridicat repede în picioare dându-și seama ceea ce s-a întâmplat. Eu nu o mai țineam așa strâns, iar ea  a profitat că sunt cu garda jos și a fugit spre mășină ei, băgând cheia în contact și apăsând pe ambreaj.

-Tam nu pleca! Am fugit spre mășina în care era și chiar îmi doream din suflet să nu plece.

-Lasă-mă puțin singură! Promit că mă întorc, dar trebuie să mă descarc!

Nu am mai apucat să spun nimic căci ea a apăsat pe accelerație și deja gonea pe șoseaua pustie.