Vocile din capul meu [IN EDITARE]

Cap 12-Frica de viitor

Revo a luat un Matiz micuț și argintiu pe care îl pregătea pentru misiune. Mie încă îmi e rău, iar starea de amețeală persistă. Lee se tot uită ciudat la mine de parcă plănuiește cum să mă pună într-un scaun de bebeluși și să îmi dea o acadea. De pe față mea se citește că sunt îngândurată și fără să vreau mi-am pus mâna pe șold, acolo unde am rana, încercând să o masez ușor pentru a ameliora durerea. Am pufnit nervoasă când Lee a venit lângă mine.

-Eștii ok? Am citit în vocea lui griji și supărări care îl macină și chiar îmi doream să nu-și dea seama că mai am puțin și cad din picioare.

-Sunt bine Lee! Și am încercat să schițez un zâmbet pe buze.

-Sigur? Ești cam palidă! În momentul asta, ideea cu acadeaua nu părea o idee atât de rea.

-Ți se pare!

Revo a auzit discuția noastră așa că a fost inevitabil să nu apară în față mea cu o expresie impunătoare  și mă analizeze din cap până-n picioare.

-Ce s-a întâmplat?

Eu m-am făcut mică în față lui lăsându-l pe Lee să vorbească.

-Revo, ție nu ți se pare că Tam e cam albă la față?

-Nu mai exagera Lee! Îți faci prea multe griji pentru mine. Sunt bine. Am spus mimând un zâmbet pe buze care nu prea mi-a ieșit.

Revo aținti asupra mea o privire de detectiv. Îmi venea să-i zic că nu-i nimic suspect la mine Sherlock, dar am preferat să tac.

-Dacă stau bine să o analizez, chiar e puțin palidă!  Mai avem mult până plecăm, mai bine te duci și stai puțin întinsă. Starea ta devine îngrijorătoare. Te mai doare rana?

Am gesticulat din cap în semn că nu.

-Vrei să vin cu tine până sus? Vocea șireată a lui Lee îmi dădea dubii.

-Mă descurc! Mulțumesc!

M-am îndreptat spre mășină, iar Revo m-a prins de mâna întorcând-mă cu față spre el.

-Camera ta nu e într-acolo!

-Vreau doar să iau ceva din mășină!

-De unde știu eu că tu nu vrei defapt să fugi? Nu ar fi prima dată.

-Revo! Pe bune? Iau și eu un pachet de șervețele din mășină iar apoi mă duc sus!

-Mbine! Fie!

Știam că în mășină am ascuns pliculețele de XTC așa că îndată ce am deschis ușa pasagerului, mi-am pus mâna pe torpedou și am luat două pliculețe pe care le-am îndesat rapid în buzunar. Am căutat și un pachet de șervețele pentru a nu stârni curiozități, iar în cele din urmă am dat de unul, pe jumătate folosit, dar era îndeajuns încât să nu dau de bănuit. Nici nu mi-am dat seama, dar era cât pe ce să cad pe spate când Revo și Lee s-au apropiat de mine. Mă țineau de umeri să nu cad. Am luat o gură mare de aer încercând să mă pun singură pe picioare, chiar dacă totul era neclar în jurul meu.

-Sunt bine! Aproape am țipat desprinzand mâinile lor de pe umeri mei.

Ei se uită alarmați și neliniștiți la mine în timp ce eu încercăm să merg bălăngănindu-mă dintr-o parte într-altă. Am uitat să schimb bandajul de la șold și simțeam fâși  cum se scurg pe pielea mea. În cap mi-a venit imaginea lui Adison, iar eu mi-am pierdut echilibrul complet și era să cad, dar două mâini m-am luat pe sus. Pot recunoaște structura musculară și forță asta oriunde. Revo m-a luat pe sus și m-am dus în camera lui, unde m-a așezat grijuliu pe pat.

S-a uitat pe geam în timp ce eu m-am ridicat în șezut apoi a luat o figura serioasă cu care mă bagă în sperieți. Mi-am lipit spatele de perete și îmi doream să mă fac invizibilă.

-De când te droghezi? Vocea lui e calmă dar dură. De unde știa că mă droghez? Nimeni nu știe de asta, sau nu știa, până acum.

-Nu mă droghez! Am mințit încercând să par convingătoare.

-Minți! Recunosc tremuratul asta oriunde! De când te droghezi?!

Eu m-am făcut mică pe pat și mi-am coborât capul în pămnât că un copil care e certat de părinți pentru că a făcut o prostie. Revo s-a așezat lângă mine pe pat și încă aștepta un răspuns. La câte știu eu despre el, nu e genul de persoană care să vorbească prea mult, el doar acționează.

-De 4 ani! Am oftat simțindu-mă fără aer.

L-am văzut pe Revo ridicându-se și parcă presimteam că următorul lucru pe care o să-l facă era să mă izbească de pereți fără nici un pic de milă și apoi să îmi zboare un glonț fix în frunte.

Spre surprinderea mea, n-a făcut-o! S-a îndreptat spre un dulap de unde a luat un pliculeț mic alb. A turnat conținutul într-o linguriță și a aprins o brichetă sub el încălzindu-l. Am vrut să-l întreb ce face, dar părea că știe prea bine așa că m-am fâțâit pe pat luându-mi genunchii în brațe. 

Revo a venit la măsuță de lângă pat și a deschis un sertar de unde a luat o siringă sigilată. L-am văzut cum a tras lichidul maroniu în ea, iar apoi s-a așezat pe pat lângă mine. Mi-a întins mâna. Oare ce vrea să facă? Sunt speriată! Dintre toți oamenii de pe pământ, am o frică nebună când îl văd pe Revo. E imprevizibil. Chiar dacă mai sunt dura în față lui, în interior mă simt mică precum o furnică în față unui escavator.

-Da-mi mâna! Mi-a spus Revo în timp ce eu tremuram din toate încheieturile. Nu a mai așteptat să-i dau un răspuns și mi-a prins încheietura mâinii lăsându-mi brațul dezvelit. Acul mare și gros mi-a penetrat pielea iar eu am icnit. Nu suport acele!

Revo a scos acul din mâna mea, acoperind punctul roșu cu un șervețel.

-Mai bine?

Am dat afirmativ din cap în timp ce mi-am tras mâna și am încolăcit-o în jurul genunchilor. Revo se uită îngrijorat la mine.

-Tam, trebuie să te lași de droguri! Știu că e greu, dar nu poți trăi așa veșnic! Și eu am trecut prin asta, dar te pot ajuta să treci peste.

-Și tu te-ai drogat?

-Da! Dar eu nu sunt dependent! Tu da!

Am înghițit în sec lăsând o lacrimă să cadă. Revo a pus mâna pe față mea ștergându-mi lacrima și îmi zâmbea dulce. Și-a așezat mâna pe bărbia mea și mi-a ridicat față până când ochii mei i-au ațintit privirea. Și-a dat seama că îmi e frică de el deoarece eu încă tremuram.

-Hei! Nu pățești nimic! Am eu grijă de tine! Nu te mai teme de mine pentru că nu te rănesc!

Am luat o gură mare de aer și încuviințat din cap. Revo m-a luat în brațe. E atât de cald în brațele lui și parcă nu mai doream să îi dau drumul. M-a pupat pe creștetul capului ca un părinte și s-a desprins de mine! Nuuu, era atât de bine!

-Acum încerca să te odihnești! Plecăm peste 8 ore!

-Revo, tocmai m-ai drogat, iar eu am corpul plin de energie! Nu pot să mă pun în pat să dorm!

Revo a început să radă iar eu mi-am pus mâinile la piept și am început să bomban.

-Tam! Nu am zis să dormi! Am zis să te odihnești! Schimbați bandajul acum că ai energie și poți, iar eu mă duc la mășină să văd ce modificări să-i mai fac!

-Vrei să vin să te ajut? Știu multă informatică și poate...

-Sună bine! Dar întâi îți schimbi bandajul! Cât de curând îmi vei lua locul așa că trebuie să ai multă grijă de tine pentru a avea apoi grijă de alții.

Ochii mei s-au mărit și din doi pași am fost lângă ușa alături de Revo.

-Cum adică ,,când îți voi lua locul"?