Vocile din capul meu [IN EDITARE]

Vesti devastatoare

Usa masinii a fost deschisa iar doua maini m-au tras afara. Dupa ce am coborat din masina, Revo m-a luat in brate, multumindu-i cerului ca n-am murit.

M-am desprins din bratele lui si m-am uitat la masina mea. Ochii mi s-au umezit si am inceput sa plang in hohote.

Dupa ce mi-am vazut masina distrusa in urma impactului cu stâlpul, mi-am pus mana la gura disperata. Impactul mi-a lovit toata partea dreapta a corpului, raulete de sange scurgându-se pe pielea mea. Chiar daca impactul a fost puternic, m-am ales doar cu cateva rani adanci.

-Masina mea! Am spus socata si cu jumatate de glas.

M-am praubusit in genunchi si am început sa plâng mai tare. Revo m-a luat pe sus departandu-ma de masina mea care era complet distrusa. M-a asezat pe umarul lui si in scurt timp am ajuns intr-o camera din imprejurimi. M-a asezat usor pe pat si se uita la mine perplexat si ingrijorat.

-Tam, tu ai câstigat cursa! Las-o dracu de masina, cu bani castigati iti poti lua inca o mie de masini!

-Crei ca-mi pasa asta acum? Masina mea e distrusa! Era importnata pentru mine deoarece ea a fost prima, in ea am facut prima misiune, in ea am devenit ce sunt acum!

Lacrimile isi fac de cap pe fata mea.

Revo a acos un servetel din buzunar si a inceput sa-mi stearga masca de lacrimi de pe fata.

-Tam, incearca sa te odihnesti putin, ok? A fost o cursa grea si esti epuizata. Vad asta dupa cum respiri.

A adus niste bandaje din camera alaturata si cred ca mainile lui rosii i-au dat de inteles ca sunt ranita.

Spirtul pe ranile mele ma ustura al naibii de rau iar rana de pe fata, adica arcada ochiului stang, m-a facut sa icnesc de durere la contactul cu vata inmuiata in apa oxigenata. Revo a plecat in scurt timp deoarece a fost sunat si era o conversatie privata.

Stau intinsa pe patul din camera mea, invelita in cearsafuri negre. Incercam sa dorm dar nu pot pentru ca imi venea in minte imaginea pe repet a masinii mele distruse.

La 20 de minute am primit un apel de la matusa mea Béatrice. Cred ca e prima data in viata mea când ma suna. Mi-am sters lacrimile si am raspuns incercand sa par cat de cat ok.

-Da matusica!

-Tam? Am remarcat ca are vocea plansa si m-am speriat putin.

-Ce-ai patit Béatrice? Vocea mea a devenit dura.

-Tam imi pare rau! Imi pare atat de rau! O auzeam sughitand din cauza lacrimilor.

-Matusa! Ce s-a intamplat?

-Parintii tai au murit Tam!

Am înghitit in sec si automat am inceput sa plang.

-Cee?!! Cum?

-Tatal tau a intrat in coma alcoolica si se pare ca mama ta adoptiva chiar l-a iubit deoarece la spital, dupa ce a aflat ca e mort, a facut infarct si a murit si ea.

-Ceee?! Deja plangeam in hohote urmate de nenumarate sughituri.

-Imi pare rau Tam!

Am inchis telefonul aruncandu-l pe pat. Mi-am luat niste bani cu mine si am luat un autobuz pana acasa.

Atmosfera era glaciara, era frig, iar la intrarea in casa mea am vazut un cearsaf negru pe care era scris ceva, deasupra usii de la intrare.

Am intrat in casa cu un nod in gat iar cand am vazut doua sicrie ochii mei s-au inundat in lacrimi. Am ramas perplexa iar dupa minute in sir cat m-am holbat la cele doua cadavre ale parintilor mei, am fugit din casa pana la sediu. Toata lumea era ocupata cu cate ceva asa ca nu m-a vazut nimeni.

M-am dus in camera mea si am incuiat usa. M-am prelins pe perete plangand groaznic si mi s-a facut rau. M-am dus la baie unde am luat un lighean si am vomitat tot din mine. Ma simt oribil si neputincioasa.